POEMA DESNUDA

Ziua mondiala a poeziei la Bucuresti

2012-03-05T15:24:00.001-08:00

Aflati ca Ziua Mondiala a Poeziei e in 21 martie si iata unde voi fi eu in acea zi (preiau articolul publicat pe Radio Romania Cultural):

"Miercuri, 21 martie 2012, Asociațiile EURO CULTURART și OPEN ART organizează trei evenimente dedicate Zilei Mondiale a Poeziei, instituită de UNESCO în anul 1999. Astfel, sunt programate o dezbatere, „Poezia faţă cu noile media”, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, un miting literar, „O felie de poezie”, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, precum şi cea de-a patra ediție a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz,. Coorganizatorii Zilei Mondiale a Poeziei la Bucureşti sunt Radio România Cultural, TVR2, Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Bucureşti – secţia Poezie, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. Susţinătorii financiari ai proiectului sunt Administraţia Fondului Cultural Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Partenerii media ai proiectului sunt: ŞAPTE SERI, revista Cultura şi www.agentiadecarte.ro .

Miercuri, 21 martie 2012, ora 15.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, va avea loc dezbaterea „Poezia faţă cu noile media”, moderată de Andra Rotaru şi Cosmin Perţa, avându-i invitaţi pe poeţii Adrian Suciu, Teodor Dună, Octavian Soviany, Livia Roșca, Mugur Grosu, Iulia Militaru, Crista Bilciu, poeţi care vor susţine, după dezbatere, câte un scurt recital. Radio România Cultural va înregistra dezbaterea şi recitalul."

Miercuri, 21 martie 2012, ora 17.00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, va avea loc mitingul literar „O felie de poezie”. La finalul mitingului poetic, 21 de torturi inscripţionate cu poemele scrise de 21 de poeţi invitaţi vor fi savurate de către public şi poeţii invitaţi, în acordurile unor arii de operetă celebre. Vor susţine recitaluri (maximum 5 minute de fiecare) Paul Vinicius, Horia Gârbea, Gabriel Chifu, Cornelia Maria Savu, Rodian Drăgoi, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Prelipceanu, Denisa Comănescu, Ioana Diaconescu, Traian T. Coşovei, Andrei Novac, Florina Zaharia, Viorel Lică, Constantin Abăluţă, Magda Cârneci, Ruxandra Anton, Augustin Ioan, Daniel Bănulescu, Iolanda Malamen, Ioana Greceanu, Răzvan Ion Dincă. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu și Ion Cristescu. Viziunea grafică a poemelor ce vor fi tipărite pe torturi îi aparţine artistului vizual Mihai Zgondoiu. Radio România Cultural va înregistra mitingul literar.

Miercuri, 21 martie 2012, ora 19.00, în studiourile TVR 2, va avea loc, timp de trei ore, înregistrarea celei de-a patra ediţii a Maratonului de Poezie, Blues şi Jazz. Sunt invitaţi poeţii Nora Iuga, Gabriel Chifu, Liubița Raichici, Santha Attila, Andrei Bodiu, Florin Iaru, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Eugen Suciu, precum şi muzicienii Nadia Trohin, Mircea Tiberian, Berti Barbera, Ionuţ Bogdan Ştefănescu, Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrioni: Dan Mircea Cipariu, Mike Godoroja, Florian Lungu. Emisiunea va fi difuzată de TVR2 vineri, 23 martie 2012, de la ora 23.45, şi reluată de TVR Cultural sâmbătă, 24 martie 2012, precum şi de TVR Internaţional.

Cu acest prilej va fi lansată, la Editura Tracus Arte, Antologia ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI/Maratonul de Poezie, Blues şi Jazz, ce va cuprinde câte două poeme şi câte o fotografie a următorilor 42 de scriitori:

Constantin Abăluţă * Ruxandra Anton * Daniel Bănulescu * Crista Bilciu * Andrei Bodiu * Magda Cârneci * Gabriel Chifu * Dan Mircea Cipariu * Denisa Comănescu * Traian T. Coşovei* Ioana Diaconescu * Răzvan Ioan Dincă * Rodian Drăgoi* Teodor Dună * Horia Gârbea * Ioana Greceanu * Mugur Grosu * Florin Iaru * Augustin Ioan * Nora Iuga * Viorel Lică * Iolanda Malamen * Iulia Militaru * Ion Mureşan * Andrei Novac * Cosmin Perţa* Ioan Es. Pop * Bogdan O. Popescu * Nicoale Prelipceanu * Liubiţa Raichici * Livia Roşca * Andra Rotaru * Santha Attila * Cornelia Maria Savu * Octavian Soviany * Liviu Ioan Stoiciu * Adrian Suciu* Eugen Suciu * Robert Şerban * Ionuţ-Bogdan Ştefănescu * Paul Vinicius * Florina Zaharia."

Acesta a fost articolul.Ei bine, eu acum sunt in Sibiu si mi-e dor de Bucuresti si abia astept acest eveniment! Promit sa va povestesc tot si sa va aduc drept dovada si fotografii.

Cronica de Daniel Cristea-Enache in "Observator cultural"

2012-03-02T12:32:00.001-08:00

Tocmai am descoperit in "Observator cultural" o cronica de Daniel Cristea-Enache la POEMA DESNUDA:

Cîştigătoare a concursului demanuscrise organizat de Uniunea Scriitorilor (ediţia 2011) şilaureată la secţiunea Opera Prima a Premiului „Mihai Eminescu“(ex aequo cu Andrei Dósa), Crista Bilciu a oferit cititorilormai sofisticaţi care sînt criticii o epopee postmodernă, pecît de proaspătă la prima lectură, pe atît de rutinatăla modul textualist. Grila „optzecistă“ de reluare parodică adiscursurilor poetice anterioare şi inserare a lor în ţesăturapropriului text este preluată şi utilizată în Poema desnudacu o şi mai mare disponibilitate ludic-onirică; şi pe o plajă dereferinţe la o actualitate literară ce s-a desprins, înansamblul ei, de intertextul postmodernist.

Ceea ce surprinde plăcut, la debutuleditorial al Cristei Bilciu, e tocmai „contrastul“ dintrerelaxarea şi jovialitatea tonului şi, de cealaltă parte, ticsireaversurilor cu aluzii culturale, pe deasupra ariei de ignoranţă aunor „vedete“ de ultimă generaţie. Reflexul postmodern adevenit unul necondiţionat. Pentru un creator care a citit şi a„consumat“ experienţele artistice anterioare, secvenţe şitonalităţi ale acestora vor apărea din însăşi iniţiereapropriului discurs. Acesta poate fi unul ironic, parodic sau chiarfantezist, ca în Poema desnuda; în toate cazurile, el eunul metaliterar, într-o epocă a ingenuităţii artisticepierdute. Naivitate a personajului central, într-un montajingenios făcut de un autor destul de experimentat, fără tatonărileşi ezitările debutului: iată elementul de surpriză şi formulacîştigătoare a Cristei Bilciu. Versurile sale, cu cîtevaexcepţii, nu sînt nemaipomenite, nemaiîntîlnite şinemaivăzute; însă toate trimit, expert, către un deja-văzutşi un deja-întîlnit semnalate ca atare cititoruluiavizat.

Dacă trimiterile par extrem defireşti, intrate, cum spuneam, în reflexele culturale aleautoarei, trasoarele parodice au adresă. Ele sînt direcţionatenu către trecutul „optzecist“, ci, dimpotrivă, către prezentulpoetic ce a dislocat modelul. Capitolul 13 are un titlu ce spune cîteceva (în cheie ironică) despre raporturile tinerei scriitoarecu postexpresionismul şi „milenarismul“ dominante înpoezia anilor 2000: „Superofertă: dragoste şi alte chinezării.Lichidare de stoc în vederea apocalipsei de cartier“. Inversdecît în poezia „fracturistă“, suferinţele şisuferinţa unui personaj îşi pierd relieful şi devinpeliculare: ca într-un film de desene animate în carelucrurile nu sînt ireversibile, iar finalul e fericit. CristaBilciu dă banda întîmplărilor „narate“ înainteşi înapoi, topind necazurile personajelor (din dragoste, dinboală, din... învăţat la ILR) în cîte o replicăspumoasă sau într-un zbor oniric dincolo de prozaica şiinfecta realitate. Expediată pe fereastră, realitatea se întoarceînsă bătînd la uşă şi primită fiind în„vastele apartamente“ ale poematiconului. În acestecontexte de, aşa-zicînd, coagulare, realitatea devine unapoetic-familiară şi ia chipul unor personaje translate din lumealiterară românească. Pe lîngă omniprezentul Al lu’Cincistele, zeul critic tutelar din Poema desnuda (şi care e un Al.Cistelecan învăluit în fum de ţigară şi-n prospectăriasupra viitorului poeziei autohtone), apar menţionaţiCărtărescu şi Muşina, Mincu şi Manolescu: tot scriitori şicritici al căror interes pentru poezia novatoare nu mai trebuiedemonstrat.

Ei stau cît se poate de firescalături de personaje made by Crista Bilciu fără un prototip real:Aemilia, „nebuna blocului“, cu fustele date peste cap, la propriuşi la figurat, pînă se ajunge la un fantastic burlesc; oriBunica tot lucrînd la un ciorap, pînă cînd acestadevine Ciorapul (cu majusculă) nesăţios, devorator, un uriaş„stomac exterior”; ori Femeia de Afaceri, Fata Brună,Omul-cu-sprîncenele-prea-lungi şi marele Actor urmărit deadmiratoare... Toate aceste apariţii, pendulînd întreepisodic şi recurent, gravitează în jurul unei tinereîndrăgostite, Laura. Laura gravitează, fără speranţă, înjurul unui David inaccesibil. Şi versurile din epopee, urmărindaceste linii de curbură, se întorc totodată spre referentultextual pe care îl constituie.

„Vîntul postmodernismului“bate potrivit pînă la tare în cînturile din Poemadesnuda, împingînd totul spre convenţie, artificiu,script cinematografic şi potenţială ecranizare, desen animat. Unavion cu o pancartă traversează cerul acestei feeriipost-„optzeciste“, iar pe pancarta cu pricina e tăiat cuvîntulterifiant „Examen“ şi dedesubt scris ceva şi mai înfricoşător:„Restanţă ILR“. Feeria ar putea deveni coşmar, aşadar, dacătonusul şi predispoziţia ludică ale autoarei n-ar imprimascenariului o notă de optimism debordînd pe deasupra tuturorconstrîngerilor: fie ele existenţiale sau filologice. Lafereastra unui spital sînt agăţate „bannere încurajatoare“;iar necazurile personajelor animate sînt palide prin raportarela avatarurile unor scame urmărite cu maximă atenţie – şiîntr-un irezistibil crescendo tragicomic. Căci, dacăsiluetele făpturilor din Poema desnuda au un foşnet de hîrtiece le ţine deoparte de dimensiunea suferinţei reale, ele, scamele,trec prin nenumărate situaţii încîlcite şi nu-şi maivăd capul (!) de probleme. Sfîrşitul lor tragic este aproape,la finalul cărţii; dar, în ultima clipă, printr-o salutarăpunere la adăpost, vor respira şi necăjitele scame aerulsărbătoresc al happy-end-ului: „Atunci reflectorul care ţinealoc/ de soare se sparse cu zgomot puternic/ şi în mijloculhaosului căzu,/ susţinută de un cablu,/ o lună roşiatică,/hidoasă şi artificială/ tot «Made in China»./ Toatepersonajele fugeau care încotro/ prin semi-întuneric,/printre ţevi metalice/ şi scîrţîitul ruginei/ seauzeau ţipete şi înjurături./ Cei cu mai mult sîngerece/ îşi făceau bagajele/ pentru a se muta în altpoem,/ că pînă şi la fracturişti e mai bine,/ mai cald, maiprimitor,/ iar la Cărtărescu, ce să mai vorbim,/ e lux./ Începusă ningă,/ ceea ce se dovedi foarte periculos/ pentru scame,/ careîncercaseră pînă acum/ să-şi facă meseria deştirişti,/ dar acum se fereau cu greu/ din calea fulgilor/ şi numai strigau decît/ «Ajutor!», «Segitseg!»şi «Help! Help!»/ deoarece absolviseră recent un cursde integrare/ europeană./ Patroana lor însă nu le băgă/ înseamă:/ şi, de data aceasta,/ chiar părăsi poemul, împreunăcu David,/ cu un Inter(poemo)city./ Pînă la urmă tot Mimi/ leoferi adăpost scamelor/ în vastele ei buzunare/ în careele se cuibăriră spăşite/ şi începură să picotească“.

Debutul Cristei Bilciu e unul notabil,mai întîi, prin fantezia combinatorie pusă ludic într-oepopee care se coase şi se descoase în acelaşi ritm. Iar apoi– lărgind cadrul –, prin aceea că dovedeşte resursele devitalitate literară ale unui livresc poetic „optzecist“ ce păreavetust şi ruginit.

Sînt foarte curios asupraevoluţiei acestei tinere poete – dacă va fi una.

Cartea a doua a POEMEI DESNUDA

2012-03-01T02:59:00.001-08:00

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi ce se întâmplă în continuare cu Laura şi care dintre personajele din Cartea întâi vor apărea şi în Cartea a doua, găsiţi în premieră (mondială:D) un fragment din continuarea cărţii (care se va numi "Evanghelia după Lilith") în ultimul număr din revista Hyperion (nr. 1-2-3/2012), editată la Botoşani de către Gellu Dorian!

Găsiţi revista online aici. Căutaţi la pagina 21. Enjoy!

PS. Încă nu am terminat de scris "Evanghelia după Lilith", sunt pe la trei sferturi, caut nişte rezolvări care pur şi simplu nu-mi vin... Ştiu că în "Hyperion" apare doar un fragment, dar aştept cu mare curiozitate părerile şi sugestiile voastre. Încă mai e timp să ţin cont de ele! Mi se pare fascinant ca cititorul să poată interveni într-o carte, întregul proces de creaţie să fie interactiv... Vouă nu?

Se schimba ceva?

2012-02-29T01:11:00.000-08:00

Pe blogul sau, Horia Garbea vorbeste despre o schimbare de paradigma in poezia romaneasca. Redau mai jos doar fragmentul care ma priveste si pe mine:

"se schimbă ceva, și se schimbă „destul de radical”, scuzați forțarea, în poezianoastră: douămiismul apune și e schimbat pe altceva.

Mă întemeiez pe Hutopila(poeme extraordinare, unele, precum cel intitulat CFR), pe Andrei Dosa (mai „lucrat” acesta), pe Radu Ianovi, peCrista Bilciu (remarcabilă teatralitate a textului, amintind cumva de SavianaStănescu, dar în altă zonă tematică), pe Laurențiu Belizan (ceva mai calofil), toțidebutanți. Să ne uităm și la mai experimentatele Diana Iepure și Eliza Macadancare ies din „tiparul” deja cam obosit al lui „ce se scrie acum”, la CiprianMăceșaru din ultimul volum. Strict (dar strict!) sub aspectul noutății, pentrucă valoric am îndoieli serioase și consider că nu au fost convingătoare pînăacum, pot să le alătur și pe Medeea Iancu și pe Iulia Militaru.

Nu aș putea contura un„portret robot al poetului douămiizecist”, dar simt foarte clar că se schimbăceva. Dacă știți cum și ce, spuneți!"

Cititi restul articolului pe blogul lui Horia Garbea.

Imi amintesc surpriza mea atunci cand am castigat concursul de manuscrise al USR cu "Poema desnuda", dupa ce tinusem textul ascuns in ladoiul meu vreme de cinci ani, pentru ca nu credeam ca ar interesa pe cineva. Un poet consacrat mi-a spus atunci: "lasa, e mai bine asa, acum cinci ani n-ar fi avut asa impact, acum douamiismul s-a epuizat si e nevoie de o schimbare".

Ce ciudat e sa ajungi, fara voia ta, revolutionar. Adica, eu am scris o carte pentru ca am avut ceva de spus. Cartea aceea ar fi putut sa nu intereseze pe nimeni in afara de cativa prieteni si cateva matusi - sau ar fi putut fi o carte bunicica printre multe altele si atat. Daca "Poema desnuda" participa la innoirea poeziei romanesti, chiar nu e meritul meu. Nu e ca si cum as fi iesit cu poezia mea in strada, sa protestez si sa cer sa se schimbe ceva, cum au facut cei care l-au schimbat pe Boc. Revolutionari sunt cei care isi asuma acest rol inainte de a-l indeplini, bravo lor! Dar ceea ce e foarte placut pentru un poet este sa stii ca vocea ta e suficient de puternica pentru a fi auzita din multime. Desi, daca ma gandesc bine, cred ca e doar o chestiune de orgoliu. Hm, what can I do, I'm only human!

Cronica la POEMA DESNUDA in "Discobolul"

2012-02-24T15:13:00.003-08:00

Veronica Buta a scris o cronica la POEMA DESNUDA, eu am descoperit-o abia acum:

Atunci când nu ai suflet nu ai poezie

Câştigarea Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2011, de Poema desnuda (Cartea Românească, Bucureşti, 2011) a Cristei Bilciu trebuie privită doar ca o relativă surpriză. Adevărata noutate a volumului, dincolo de impunerea în forţă a unui nume în poezie, vine din formula adoptată de autoare. Ea se îndepărtează, cum s-a scris, şi de mizerabilismul deprimant şi deprimat, şi de minimalism, chiar şi de autenticism, aducând în faţa cititorilor o poezie confesivă, ce-i drept, ce poartă, in nuce, note de
biografism, însă nu de tip autenticisto-(hiper)realist, ci mai degrabă purtând coloratura realismului magic sud-american. Căci Poema desnuda e tot atât de mult şi-un fantasy pre versuri tocmit, şi biografie versificată şi, deci, literaturizată, purtând doar semnele verosimilului, nu şi pe-ale adevărului existenţei istorice, ca şi un trăirism liric axat pe primatul fanteziei, al interiorităţii.
Pornind de la axioma „Atunci când nu ai suflet nu exişti” (p. 77), autoarea îşi concepe epopeea ca pe o desnudare extremă, o sondare intensivă mai degrabă decât extensivă în propriul sine (creativ), trecând, declarat, peste rigorile genului. Invocaţia nu e adresată, aşadar, nici muzei şi nici genului. O primă transgresiune se vede în paradoxala afiliere emotivă faţă de „târfa grasă a poeziei” sau, mai degrabă, faţă de rămăşiţele ei, căci poeta scrie un nou tip de epopee, poem epic la origini, ce va depăşi poezia însă, „vânătă şi ţeapănă/ cu viermişorii critici în rect,/ odihnească-se în pace”, păstrând din epicul de odinioară doar preferinţa pentru personaje, capitole şi-o sinuoasă aparenţă de narativitate.
Poemul e narcisist: „Eu alt idol îmi voi ciopli,/ în mine însămi”, cu toate riscurile asumate: „adică îmi voi săpa, cu propriul pix,/ propria-mi groapă de cuvinte”. Tonul bătăios, uşor autorionic din introducere („Începe poemul./ O, începe poemul./ Daţi-vă la o parte!”) va fi abandonat apoi, în favoarea unei curgeri năvalnice a
textului, sub impresia necesităţii unei rostiri imediate şi-a poverii luxurianţei imaginaţiei. Că şi acesta va fi doar unul din multele glasuri ale autoarei, se va vedea mai încolo.

Impresia covârşitoare este a unei continue expansiuni a eului, a unei interiorităţi exuberante, redevenită materia primă a poeziei. În ciuda numeroaselor personaje, heteronimia e falsă, pentru că „În
visele mele uneori alerg pe coridoare/ Şi imaginea mea uneori tremură halucinant pe monitor/ Uneori ştiu că în fiecare cameră sunt eu eu eu”, personajele devenind uneori simple măşti ale eului liric/personaj principal/narator/autor înscris în poem.

Universul liric devine permeabil şi-un sine liric se insinuează în toate, folosind uneori chiar lucrurile pentru a-i bara expansiunea năvalnică; Bunica, dedându-se la jocuri semantice, va remarca: /«Privesc pe fereastră» nu e acelaşi lucru/ cu «mă uit pe fereastră»/ adică «uit de mine privind pe fereastră»/ Dacă n-ar fi sticla ferestrei/
m-aş risipi în lume – gândeşte Bunica/ trebuie un zid nevăzut între mine şi lume/ Ce ciudat, să te ascunzi într-o cutie/ şi să-i faci o gaură ca să vezi afară”. Natural ar fi, mai degrabă, acel spirit dionisiac, al
expansivităţii eliberate în poem, lăsate să zburde, deşi mereu sub controlul lucidităţii. Căci acest poem al exuberanţei fanteziei lirice, al bucuriei de-a fabula, de-a se juca redenumind realitatea într-un cod
ştiut doar de sine sau torcând destinul personajelor, e nu mai puţin o autoscopie mereu lucidă şi-un joc textual bine-controlat. Frâiele unei creativităţi frenetice sunt scăpate doar cât va dori o raţiune poetică
rafinată şi iniţiată, care va face din binomul spontaneitate-control metatextual jocul predilect. Impresia e aceea de joacă, atinsă de gratuitatea fericită a jocului inocent, ce poate exista doar pentru sine
(a se vedea scenele în care sunt implicaţi Aemilia, Ghiţă, Actorul şi Fata Brună şi, în general, mai toţi vecinii de pe Progresului 7) sau de rafinamentul intertextual al postmodernismului, vânt ce bate printre
versurile poemului.

Joaca devine mai serioasă atunci coloratura confesivă devine şi ea mai acută. Persiflant, motto-ul cărţii declară „Eco, Gadamer, Ricoeur/ Toate textele mă doeur”, iar scrisul vine şi dintr-o dimensiune vocaţională asumată tardiv de autoare, după cum declară în introducere: „Acest poem atâta l-am gândit/ şi răzgândit,/ şi
frământat cu degetele, tălpile, cu salivă (...) Atunci trebuia eu să dau foc,/ când aveam 20 de ani şi/ eram studentă la Litere/ şi credeam că realitatea e un fel de/ literatură prost scrisă”. Dincolo de posibile
dimensiuni recuperatoare de ordin strict biografic, scrisul şi literatura funcţionează aici cu rol eschatologic, permiţând o existenţă într-un nou ordin ontologic („Ce ciudat:/ să te ascunzi într-o carte/ şi să-i faci
cuvinte ca să trăieşti în afară”), dar şi o necesară badijonare interioară: „Citesc mult. Citesc ca să uit de mine/ Citesc ca să umplu cu ceva golul din mine,/ Ca să nu-mi pun capăt./ Sufăr şi urlu în tăcere/ urlu în interior,/ urlu şi nimeni nu mă aude./ Dau din picioare şi urlu”. Simplă, fără dramatism, confesiunea pare a fi a Fetiţei, alter ego-ul copil ce-o dublează pe Laura, personajul principal al epopeii („Laura are 20 de ani şi e fecioară/ şi e studentă şa Litere/ şi mănâncă marii clasici pe pâine”). Dimensiunea mai gravă a jocului nu lipseşte,
aşadar, dar e tratată cu discreţie şi fără patosul care inundă, altfel, poemul. Bunica moare simplu, atât Bunica-personaj, cât şi cealaltă Bunică invocată, a autorului înscris în text, eveniment marcat de-o
stare de percepţie alterată a timpului şi-a spaţiului (blocul în care locuieşte se înalţă fără sfârşit spre cer), iar ciorapul la care ea lucra, ursind, ca Moiră deghizată a ultimului etaj, destinele personajelor se
va lungi fără de margini, atrăgând în iţele sale toate personajele şi provocând, în final, apocalipsa cartierului. Aceasta e însoţită, într-un plan mult mai teatral, de descoperirea făcută de Laura, autor care
scrie şi e scris, în acelaşi timp. Jocului scrierii poemului ei şi-al lui Robert 7 i se adaugă acela al autoarei, atotştiutoare şi atotputernică uneori („Aici autoarea observă/ că în acest poem nu se mai întâmplă
nimic/ şi hotărî să nu mai fie aşa”), dublată, alteori, de un altul („autorul e D-zeu”, la care Laura se decisese să renunţe, însă, încă din copilărie).

Cea care va decide să „mişte” poemul, să facă „să se întâmple ceva” va fi personajul autoarea. Prinsă într-un artificial joc al creaţiei lirice, Laura, alter-ego-ul ei, va provoca o apocalipsă scriptică, dând,
astfel, la iveală, în „rotiţe/ şi şuruburi şi ţevi”, un necruţător deus ex machina ce menţinea convenţia lirică. Departe de a renunţa la ea, autoarea apelează tot la un truc literar, acela al prolepsei. În timp ce
diluviul de zăpadă şi laţe de ciorap vântură personajele, Laura găseşte, ca o nouă Alice, o prăjiturică (de altfel, fenomenele de macropsie şi micropsie amintesc toate de aceeaşi Alice a Ţării minunilor). „«Dacă vreodată vei creşte mare/ cu adevărat/ vei scrie acest poem/ în care locuieşti»” va scrie pe răvaşul de lângă
„prăjiturelele de casă”. Laura supravieţuieşte morţii oraşului închis „din lipsă de iluzii”, ajungând, prin autoare, să scrie poemul. De-aici şi sentimentul de sfârşit firesc, şi-al Sevdei, şi-al cărţii, ce îşi îndeplineşte misiunea de-a oferi o primă casă lirică Laurei, până la facerea următoarei.

Înseşi personajele, toate încărcate de o dimensiune simbolică declarată (unora le lipseşte numele, fiind definite doar prin profesia lor – Actorul, profesorul de română -, amintind, astfel, de expresionism) ori dedusă, mai mult sau mai puţin transparent (Omul cu aripi, „înger sau...”, Omul cu sprâncenele, care mânuieşte scriptul, ori Al lu„ Cincistele vin amândoi dintr-o dimensiune metatextuală a
textului, primul apărând mai ales în inserţiile italice, dublând, alături de autoare, o funcţie a eului raţional, al prezentului scrierii poemului; Al lu„ Cincistele joacă rol de supraeu normativ, care orice supraeu, a cărui aprobare se caută), vin din aceeaşi interioritate luxuriantă, de care nu se rup cu adevărat niciodată, părând mai degrabă nişte păpuşi credincioase Fetiţei, care nu se supără atunci când sunt lăsate deoparte de stăpâna lor, ce pare să-şi fi găsit o nouă ţară a minunilor sau o altă oglindă pentru partea a doua, anunţată şi promisă, a epopeii Poemei desnude. Textul abundă în jocuri autoreferenţiale, meta- şi intertextuale, dar în spatele acestui ludic neobosit din care e construit, se ghiceşte şi angajamentul asumat cu seriozitate, cu gravitate chiar, de autoare, ca şi presimţirea că literatura o va obliga la noi desnudări.

Horia Gârbea a scris despre POEMA DESNUDA în "Luceafărul"

2012-02-01T13:51:00.000-08:00

Si iata ce a scris:

"Cele 13 capitole ale Poemei desnuda sînt, de fapt, nişte cînturi ale unei odisei burleşti care se petrece în vremurile noastre lipsite de măreţiile unor vremuri mitice. Ele nu îi vor purta ghinion Cristei Bilciu. Întîi, pentru că ea este norocoasă din fire şi, apoi, pentru că norocul în literatură şi-l face autorul. Cînd am citit fragmente din textele ei şi-am aflat că participă la un concurs, cel de debut al Editurii Cartea Românească, am şi văzut-o cîştigătoare. Originalitatea sa este uimitoare, dar cel mai mult m-a impresionat lipsa artificiilor, preţiozităţilor, „fiţelor” poetice sau, dimpotrivă, anti-poetice cu care majoritatea debutanţilor îşi fardează discursul. Naturaleţea discursului cucereşte şi cred că este dintre cele care pot trece de la publicul curent al poeziei spre „cititorul obişnuit”, atît de greu de vînat. Om de teatru, Crista Bilciu mizează în fapt pe naturaleţe, pe jocul stanislavskian, împrumutînd psihologie şi ticurile personajelor sale lirice. O recitare publică a textelor ei la Clubul Dramaturgilor m-a convins şi mai mult de virtuţile scenice ale acestor texte, poeme de fapt epic-dramatice, ca şi de forţa şi capacitatea lor de a seduce. Crista Bilciu afirmă tranşant: literatura te face curvă. Ce să-i faci? Aşa cum ştiţi, cei care scriu îşi asumă şi riscuri..."

Interviul meu în "Zi de zi" despre Premiul "Mihai Eminescu"

2012-01-17T22:45:00.000-08:00

Redau mai jos interviul meu din "Zi de zi", numărul din 17 ianuarie 2011. Îl redau integral, pentru că e scurt. El a fost publicat, de fapt, aici: http://www.zi-de-zi.ro/detalii-articol/article/crista-bilciu-distinsa-cu-premiul-mihai-eminescu.html

Crista Bilciu distinsă cu Premiul “Mihai Eminescu”

De: Alin ZAHARIE

Duminică, 15 ianuarie, la Botoşani, în cadrul Galei de Decernare a Premiului Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” prilejuită de sărbătorirea zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu, târgumureşanca Crista Bilciu a obţinut Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru volumul “Poema desnuda” apărut la Editura Cartea Românească, în 2011. Desprea premiu, despre poezie, despre Eninescu, ne-a povestit Crista Bilciu în interviul care urmează.

Reporter: Ce reprezintă pentru tine acest premiu?Crista Bilciu: Pentru mine premiul este extrem de important, din cel puţin două puncte de vedere: întâi, pentru că orice premiu (şi mai ales unul atât de mare) îmi face cartea mai vizibilă. Asta înseamnă că volumul al doilea din "Poema desnuda" nu va mai împărtăşi soarta primului, care a stat cinci ani la naftalină, pentru că nu am avut eu curaj să îl arăt nimănui. În al doilea rând, important este pentru mine şi numele premiului, "Mihai Eminescu". Eu nu numai că am învăţat să citesc pe volumul lui de poezii (aveam patru ani), dar am învăţat şi să scriu datorită acelui volum. Tata obişnuia să îmi citească din carte, punându-mă să ghicesc rima finală. Pot astfel să spun că am învăţat să fac versuri de la Mihai Eminescu.

Rep.: Ce “adversari” ai avut?C.B.: Eu nu cred în topuri în artă, nu îi privesc pe ceilalţi nominalizaţi ca fiind "adversari". Există doar literatură bună şi literatură proastă. Nu cred că poţi să spui despre o carte bună că e mai bună decât altă carte bună. Nu poţi susţine că Beethoven e mai mare decât Mozart sau că Dostoievski e cu o mustaţă în faţa lui Marquez. După depăşirea unui anumit nivel, selecţiile sunt o chestiune de gust. Dacă mi-ar cere cineva să aleg din biblioteca mea o singură carte şi să le arunc pe toate celelalte, nu aş putea alege. Dar, ca să răspund, de fapt, la întrebare, ceilalţi nominalizaţi la premiu au fost Andrei Doşa, Matei Hutopilă, Vlad Tăuşance şi George Nichita. Nu am avut încă timp să citesc decât cartea lui Doşa, cel cu care am împărţit premiul. Mi se pare o carte foarte bună.

Rep.: Cât reprezintă Eminescu pentru cultura română?C.B.: 57,3%! Lăsând gluma la o parte, ar fi un truism să enunţ cât de important e Eminescu pentru formarea limbii române şi a literaturii române. Pentru mine reprezintă şi mai mult, pentru că poezia şi legenda lui m-au format ca scriitor. Dar mi se pare înfricoşător să aud în continuare, la atâţia ani după desfiinţarea limbajului de lemn al pedagogiei comuniste, formule sforăitoare care îl răstignesc pe Eminescu în tot felul de poziţii în care sunt convinsă că el însuşi s-ar simţi extrem de prost. Mi se spune uneori: ce rost mai are să scrii după Eminescu, crezi că îl poţi egala? Cineva care spune asta nu numai că nu înţelege nimic din literatură şi din cultură, dar nici nu cred că a citit în viaţa lui pe Eminescu - să nu mai vorbim de poeţii de după el. Dacă mai există poezie după Eminescu? O, da! Orice poet adevărat asimilează arta lui Eminescu şi a celorlalţi poeţi de după acesta şi apoi duce poezia mai departe, ca pe o ştafetă.

Rep.: Ce urmează pentru scriitorul Crista Bilciu?C.B.: Sper să urmeze numai lucruri bune. Cum spuneam, volumul 2 al "Poemei" e aproape gata. În afară de asta, lucrez la un roman... Lucrez în paralel, nu ştiu ce va fi gata mai întâi, în orice caz, le voi termina pe amândouă în prima parte a anului. Am un entuziasm teribil! Nu vă imaginaţi ce senzaţie e să ştii că, dintr-o dată, vocea începe să fie auzită în lume. Întotdeauna mi-am dorit să spun poveşti.

Nominalizările la Premiul "Mihai Eminescu" Opera Prima

2012-01-11T01:42:00.000-08:00

În sfârşit, s-au făcut publice nominalizările pentru cel mai prestigios premiu pentru pozie şi ele sunt:
Pentru Opera prima:
Crista Bilciu (da, eu!!!:) pentru "Poema desnuda" (ed. Cartea Românească)
Medeea Iancu, pentru "Divina tragedie" (ed. Brumar)
Andrei Doşa -„Când va veni ceea ce este desăvârşit” (ed. Tracus Arte)
Matei Hutopila -„Copci” (ed. Casa de editura Max Blecher)
Vlad Tăuşance -“legende urbane”(ed. Herg Benet)
Gala de decernarea a premiilor va avea loc pe 15 ianuarie, la Teatrul “Mihai Eminescu”, începând cu ora 17.00.....

Mi-ar plăcea, bineînţeles, să nu îmi pese de premii, de discuţiile din jurul premiilor, de fanii vreunui poet sau ai altuia, de cei care denigrază furibund vreun nou poet în detrimentul altuia. Mi-ar plăcea să fiu deasupra tuturor acestor lucruri şi să mă ocup numai de scris... dar nu sunt deasupra. Vreau ca "Poema desnuda" să fie apreciată, pentru că nu vreau ca partea a doua a ei să rămână în sertar 5 ani, aşa cum a stat prima.... Nu m-aş implica niciodată într-un scandal literar (în primele mele zile pe facebook am încercat să comunic cu câteva personalităţi literare, ba chiar şi una teatrală şi, fără voia mea, nu mi-am făcut decât duşamani). Nu invidiez pe niciunul dintre colegii mei de scris, dimpotrivă, promit să îi citesc pe toţi şi să şi scriu despre ei, mai ales că lucrarea mea de doctorat este despre poezia postoptzecistă...

Mi se întâmplă acum ceva nou şi foarte frumos.... Ceea ce vă doresc şi vouă! Cea mai bună parte e că, după 30 de ani, începi să înţelegi că viaţa nu e numai o luptă inutilă. Iar la modul concret, cea mai bună parte e că oameni care înainte erau doar nişte cărţi în biblioteca mea, îmi sunt acum parteneri de discuţii!

Dacă stau şi mă gândesc, e bine că există premii (prestigioase) pentru debutanţi şi e bine că tânărăa comunitate literară e atât de activă. Mi-ar plăcea să fie la fel şi în teatru...

În rest, ce să spun, să ne vedem cu bine la Botoşani:) La Premiul "Mihai Eminescu" - Opera omnia, nominalizaţi sunt scriitorii Nicolae Prelipceanu, Ion Mircea, Vasile Vlad, Ovidiu Genaru şi Doina Uricariu. Anul trecut a câştigat Dinu Flămând....

Am luat premiul PROLITERATURA

2011-12-31T08:31:00.000-08:00

Site-ul PROLITERATURA tocmai și-a decernat premiile literare pe 2011. POEMA DESNUDA a luat premiul pentru cel mai bun debut. E primul premiu pe care îl ia cartea mea, în afară de premiul Uniunii Scriitorilor, care l-a publicat:) E așa de plăcut să văd că mă apreciază și oameni care nu mă cunosc!

Celelalte premii la Poezie au fost:
Cel mai bun volum de poezie: „Gothic” de Ştefan Bolea, Editura Herg Benet.
Cel mai bun volum colectiv de poezie: „MARFĂ reîncărcată” de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa, Bogdan O. Popescu, Editura Brumar.

Critică şi Istorie literară

Premiul “Înk tănâr, înk cititor” – „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică” de Bianca Burţa-Cernat, Editura Cartea Românească

Categoria Roman

Cea mai mişto carte a anului: Sânge satanic – ediţia a II-a, Cristina Nemerovschi .
Cel mai aşteptat debut individual: În braţe străine – Andra Pavel.

Cel mai interesant roman al anului: …Si la sfarsit a mai ramas cosmarul – Oliviu Craznic.

Cea mai bună traducere a unui roman: Ana Veronica Mircea pentru traducerea romanului Eu sunt numărul patru (I am number 4), scris de Pittacus Lore şi publicat la editura Nemira.

Cel mai bun roman de memorii: “Executaţi prin înfometare”, scris de Miron Dolot, editura Metero press.

On-line

Cel mai bun blog de recenzii şi ştiri culturale: Bookiseala.ro, editat de Marius Ghilezan.
Cel mai bun blog de poezii şi proză scurtă: Poezie. Proză. Gânduri – Cristian Lisandru şi Marius Ghilezan – Ţigara unui viitor de paie
Cel mai bun blog de povesti pentru copii: Stropi de suflet – Aurora Georgescu.
Cea mai bună librărie on-line: Elefant.ro.
Cea mai activă comunitate on-line culturala: Cititordeproză.ning.com
Cel mai interesant demers umanitar al vreunui scriitor: “Poezie pentru Mâncare”- Adela Onete.

Premiul Tinerii scriitori: Marius Stefan Aldea, pentru poeziile sale inedite, ce parcă ne aduce aminte un pic de Nichita Stănescu.

Editura anului 2011: Editura Titronic, condusă de Bogdan Hrib. Motivele: promovarea autorilor în ţară şi în străinătate, dar şi pentru publicarea tinerelor talente sau debutanţilor.

Premiul special “Proliteratura”: Acuvio. Pentru ajutorul acordat şi pentru că este unul dintre puţinii bloggeri care ştiu că o poză te poate face să râzi mult mai repede decât 1000 de cuvinte.

Alte detalii găsiți pe PROLITERATURA, adică aici:

http://proliteratura.eu/wp16/la-final-de-an-premiile-proliteratura/?mid=56919

POEMA DESNUDA nominalizată la Cel mai bun debut al anului 2011

2011-12-27T05:54:00.000-08:00

Pe 15 ianuarie 2012, de Ziua Culturii Naţionale, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti, se va desfăşura.cea de-a doua ediţie a Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011. După cum spuneam în titlu, POEMA DESNUDA e şi ea nominalizată la secţiunea "debut". Ca o avanpremieră la acest eveniment, Agenţiadecarte.ro alcătuieşte şi anul acesta un top al celor mai bune cărţi ale anului 2011.Nominalizările au fost făcute, votul este deschis până la 5 ianuarie 2012. Dacă v-a plăcut cartea mea, puteţi să mă votaţi AICI: http://www.agentiadecarte.ro/top-gala-tinerilor-scriitoricartea-de-poezie-a-anului-2011/

„Rock în Praga” de Andrei Zbîrnea, Editura Herg Benet

„Divina tragedie” de Medeea Iancu, Editura Brumar

„Când va veni ceea ce este desăvârșit” de Andrei Dosa, Editura Tracus Arte

„Frica circulă prin subteran” de George Chiriac, Casa de Pariuri Literare

„Copci” de Matei Hutopila, Editura Max Blecher

„Metastazele luminii” de Răzvan Gheorghe, Editura Charmides

„Mecanica sufletelor” de Alice Valeria Micu, Editura Brumar

„Zvrncul Pyt sau jocul de-a mortiţa” de Andrei Trocea, Editura Tracus Arte

„Versez” de Iv cel naiv, Editura Vellant

„Oameni” de Mihai Mateiu, Casa de Pariuri Literare

„Ich bin ein Berliner”de Gabriel Andronache, Editura Herg Benet

„Întoarcerea în pivniţă” de Marius-Iulian Stancu, Editura Herg Benet

„Soarele mecanic” de George Serediuc, Editura Herg Benet

„Rupt” de Alex Manta, Editura Brumar

„Cercuri de frig” de Dora Deniforescu, Editura Tracus Arte

„Greva tăcerii”de Raluca Ciochină, Casa de Pariuri Literare

„Nepal internet-café” de Răzvan Marc, Editura Minerva

„Conon în D şi Alb” de Felix Constantinescu, Editura Minerva

„Tributarii” de Gabriel Biţună, Editura Ars Longa

Celelalte secţiuni şi nominalizările lor sunt:

Cartea de poezie a anului 2011

„Mitologii amânate” de Adrian Suciu, Editura Herg Benet

„O sută cincizeci de mii la peluze” de Diana Iepure, Editura Casa de Pariuri Literare

„Cucamonga” de Iulian Tănase, Editura Herg Benet

„Unelte de dormit. Cu 10 desene de Dumitru Gorzo” de Ioan Es. Pop, Editura Cartea Românească

„Imagini de pe strada Kanta” de Nichita Danilov, Editura Tracus Arte

„Alte camere, alte glasuri de ieri” de Alex. Leo Şerban, Editura Pandora M

„MARFĂ reîncărcată” de Dan Mircea Cipariu, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguţ, Dan Pleşa, Bogdan O. Popescu, Editura Brumar

„Liniştea de dinaintea liniştei”de Paul Vinicius, Editura Tracus Arte

„Grossomodo” de Mugur Grosu, Editura Tracus Arte

„Pantera sus, pe clavecin”de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte

„La pierderea speranţei” de Nicolae Prelipceanu, Casa de Pariuri Literare

„Aur şi iederă” de George Vulturescu, Editura Paralela 45

„Sau dincoace de Stix”de Liviu Georgescu, Editura Paralela 45

„Însemnări din ţinutul misterios” de Gabriel Chifu, Editura Cartea Românească

„Motanul” de Eugen Suciu, Editura Cartea Românească

Critică şi istorie literară

„În oglinda literaturii” de Rodica Grigore, Editura Limes

„Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică” de Bianca Burţa-Cernat, Editura Cartea Românească

„M. Blecher - un caz de receptare problematic şi spectaculos” de Ada Brăvescu, Editura Tracus Arte

„Introducere în fantasticul de interpretare” de Cosmin Perţa, Editura Tracus Arte

„Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii” de Adina Diniţoiu, Editura Tracus Arte

Poezie

„Vineri” de Aleksander Stoicovici, Editura Herg Benet

„Gothic” de Ştefan Bolea, Editura Herg Benet

„Motocicleta de lemn” de Ştefan Manasia, Editura Charmides

„Aceiaşi” de Andrei Novac, Editura Brumar

„Ulise şi jocul de şah” de Ofelia Prodan, Editura Charmides

„Spirt” de Darie Ducan, Editura Nico

„Rezervaţia” de Cristina Ispas, Casa de Pariuri Literare

„Instituţia moartă a poştei” de Ionuţ Chiva, Casa de Pariuri Literare

„Dans cu spatele în întuneric” de Radu Ianovi, Editura Tracus Arte

„Ca să nu merg în iad, mă cazez la hotel” de Mălin Stan, Editura Limes

Proză

„Recolta roşie” de Răzvan T. Coloja, Editura Herg Benet

„Viseptol” de George Vasilievici, Casa de Pariuri Literare

„Profesorul Bumb şi macii suedezi” de Augustin Cupşa, Editura Cartea Românească

„Antume” de Jean-Lorin Sterian, Editura Herg Benet

„Târg de arlechini” de Paul Mihalache, Editura Tracus Arte

Cronică de Cristina Timar în revista "Vatra"

2011-12-20T10:09:00.000-08:00

Iată o nouă cronică la POEMA DESNUDA, din ultimul număr pe 2011 al revistei "Vatra":

Cristina TIMAR: A treia epopee

Faptulcă poemul epopeic al Cristei Bilciu*a apărut în sfârşit, ba mai mult, a şi câştigat concursul demanuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, ediţia 2011, ceeace, dacă ar fi să urmărim cauzalităţile, i-a adus finalmentepublicarea, e deopotrivă un lucru demn de mirare, dar şi oarecumaşteptat. Devoţiunea pentru artă a purtat-o pe Crista Bilciu pecăi întortocheate, atât în universul teatrului, mai precis alregiei de teatru, unde s-a refugiat după dezamăgirile pe care ile-a provocat „târfa grasă a poeziei”, după cum citim înIntroducerea poemului,cât şi în cel al picturii, la fel de neconvenţională şiiconoclastă ca şi celelalte acte artistice ale ei. Fireşte căîntr-o asemenea goană dintr-o artă în altă, într-o perpetuăîncercare de redefinire, riscul e ratarea în toate, mult maiprobabilă decât reuşita în toate. În cursul itinerariilor pealte teritorii ale artei, morbul literaturii, în speţă al poeziei,oricât de denigrată de însăşi poeta, n-a părăsit-o însănicio clipă.

Paradoxală,complicată şi imprevizibilă, relaţia de tip amore odio pe care Crista Bilciu oîntreţine cu poezia e reflexul relaţiei conflictuale a poetei culumea. Continuând să scrie, chiar dacă în anii din urmăîntorsese, aparent, spatele literaturii, Crista Bilciu pare să sefi hotărât în favoarea chemării poeziei, dacă nu cumva poeziaînsăşi a ales-o cu mult timp în urmă, tolerându-i rebeleidiscipole, vreme de câţiva ani, rătăcirile. Pleacă la Bucureştihotărâtă să facă teatru şi să respire un alt aer cultural, pecare provincia nu i-l putea oferi, dar se reîntoarce la poezie,prima mare iubire, în slujba căreia pune un „fanatism aldevoţiunii absolute” (Al. Cistelecan), şi care o readuce, prinevocarea unui filon biografic, pe meleagurile natale. Iată deci căceea ce era renegat odată (poezia şi oraşul de baştinăprovincial), e regăsit din nou, cu o dublă voluptate.

Prinurmare, debutul cu Poemadesnuda, la zece ani de la primelepoeme publicate în revista Vatra aletinerei târgu-mureşence, pe atunci studentă la Litere, având dejaîn minte proiectul ambiţios! al unei a treia epopei, după cea alui Budai-Deleanu şi Cărtărescu, nu e, până la urmă, atât desurprinzător. Era de aşteptat ca febra poetică să-şi arateroadele mai devreme sau mai târziu. Starea de urgenţă, spiritulprotestatar, plăcerea de a dinamita convenţiile, fie ele socialesau artistice, comoditatea şi superficialitatea spirituală, fac dinCrista Bilciu o poetă de extracţie avangardistă, prin atitudine,mai degrabă suprarealistă, prin imaginarul poetic oniric debordantşi obsedant şi o post-cărtăresciană, prin opţiunea pentru epos,pentru lirismul narativizat şi plăcerea intertextului. Cititoareîmpătimită a poeţilor nouăzecişti şi douămiişti, din a cărorgeneraţie face parte, Crista Bilciu nu se integrează nicineoexpresionismului, nici poeziei derizoriului cotidian sau adezinhibărilor şi detabuizărilor sexuale, deşi împarte câteceva cu fiecare din aceste direcţii. Ea propune un univers liricinedit, în care se aglomerează numeroase personaje, obiecte şievenimente, într-un discurs voit antilivresc (atitudine comună şicelorlalţi congeneri douămiişti), construit pe o tramă şi otraumă autobiografică – copilăria Laurei, o fetiţă născutăîn comunism, într-un bloc de pe strada Progresului nr.7, lângăumilul pârâu Pocloş, din Tg. Mureş – cu inserţii metatextualeşi jocuri intertextuale, menite să păstreze vigilenţa lectoruluişi să demoleze iluzia ficţiunii. Spiritul contestatar, probat prinforţa poemului care dislocă realitatea pentru a-şi crea propriaalbie, e marcat prin avertismentul din finalul Introducerii:Dar ajungă cu politeţurile / scrise pe copertă de carte. / Începepoemul. /O, începe poemul. / Daţi-vă la o parte! Poemulnu se anunţă deloc comod sau sfios, dimpotrivă, îşi asumă de labun început voluptatea sfidării obişnuinţelor cititorului comun.Verva imagistică torenţială, tratamentul fabulatoriu şifantasmatic al biograficului, ne aduce în prezenţa unui„suprarealism de tramă, de epos; un suprarealism alnarativităţii”, după cum subliniază Al. Cistelecan pe copertafinală, care o plasează pe Crista Bilciu în descendenţădimoviană, mai ales pe latura dinamismului imaginar.

Celetreisprezece capitole ale „epopeii” secitesc pe nerăsuflate. Verva şi spectaculozitatea imaginarului suntextrem de aţâţătoare şi seducătoare, încât cititorul, oricâtde suspicios în faţa avertismentului orgolios-declamativ „daţi-văla o parte”, nu poate rămâne nepăsător şi cade inevitabil învertijul lumii poemului. Poeta ştie să-şi captiveze şi să-şimenţină captiv cititorul până la ultimul vers, chiar şi pe celmai inaderent la excentricităţi de genul celor 12 fuste ale nebuneiAemilia transformate în 12 pescăruşi, apoi în 12 cârtiţe, aleFemeii de Afaceri care pictează portrete de bărbaţi, şi astfel îicreează, ale Bunicii Sisif, care croşetează la nesfârşit unciorap de la ultimul etaj al blocului, ale gospodinei Mimi care adunăscame, ale celor şapte Robert confecţionaţi de Laura şi deveniţisuprafeţe de scris ş.a. Simultaneitatea diferitelor perioadetemporale, prin care se anulează cronologia, transformă epopeeaîntr-o autobiografie a stărilor de conştiinţă, a emoţiilor,intuiţiilor şi angoaselor Laurei. Poemul nu se desfăşoară dupăo logică a realului, ci după una a visului, contrariantă, dar nualeatorie. Laura e când Fetiţa, închisă în debara, traumatizatăde autoritatea paternă, compensând restricţiile parentale cuevadarea în imaginaţie, când studenta la Litere, alergânddisperată la cursurile de ILR, traumatizată de profesori la fel derestrictivi şi opaci, complexată de înfăţişarea sa neatractivăşi iubirea neîmpărtăşită. O inadaptată, în fond, Fetiţa,alias Laura, se revoltă în primul rând împotriva acestorautorităţi restrictive şi abuzive, al căror unic scop pare a fiuniformizarea gândirii şi atitudinii, înscrierea fiecăreiindividualităţi într-o serie. Cea mai potrivită vendetă într-oasemenea situaţie e eliberarea imaginaţiei. Deşi pândită degândul suicidar, de căderea în depresie, de teama nebuniei, Laurase salvează prin imaginar, antidot şi instrument de demontare ainconsistenţei lumii, dar şi sursă de oarecare voluptate şiplăcere estetică.

Experienţaregizorală a poetei se poate detecta nudoar în măiestria cu care montează şi demontează marea butaforiedin care facem toţi parte, ci şi în decorurile create şi întipologii. Lumea descoperită în finalul poemului e o lume kitsch,de chinezării, mecanisme, obiecte şi plante artificiale: Atuncicerul se crăpă cu pocnet în două / şi Laura văzudin nou rotiţe / şi şuruburi şi ţevi. / Văzu că stelele /erau, de fapt, becuri colorate / vântul începu să bată cu putere/ florile şi copacii începură să se învârtă / cu sunet metalicşi ruginit / Laura se apropie de un salcâm / şi îl simţi rece /trase de scoarţa lui / care se desprinse, / ca o etichetă prostlipită şi, printre şuruburi şi rotiţe, / Laura văzu tăbliţa: / “Made in China”.(…) Blocul de pe strada Progresuluipare un decor teatral, o scenă pe care evoluează personaje tipiceale societăţii postdecembriste – Femeia de Afaceri, superficialăşi frivolă, Marele Actor, narcisist şi egolatru, gospodina Mimi,întreţinută de soţ, obsedată de curăţenie, Patronul Ghiţă,meschin şi afemeiat, Fata Brună, veşnic îndrăgostită etc.Extrase din realitatea contemporană instabilă, suferind de o crizăa valorilor şi de o tot mai accentuată inconsistenţă,personajele, la fel de inconsistente, suferind de o slăbire aconştiinţei, reduse la o gesticulaţie schematică, devin implicitparte a proiectului critic al poetei, de amendare a meschinărieilumii. Deşi acest substrat etic nu poate fi negat, Crista Bilciu nue o moralistă, nu-şi ridiculizează personajele, ci le priveşte încheie ludică, ca parte a spectacolului lumii/literaturii din care face parte ea însăşi, cititorii şi criticii. Se joacădezinvolt, de-a lungul a 108 pagini, cu propriile amintiri, frustrărişi complexe, cu obişnuinţele cititorilor, cu personajele de hârtieşi cu realitatea lumii, fiind un veritabil deusludens al Poemeidesnuda. Într-adevăr, în cheieludică, dezgolirea - a propriului suflet (sufletulLaurei umblă pe străzi în toată nuditatea lui ), asufletului celorlalţi, a inconsistenţei lumii – e mai tolerabilă,oglinda pusă în faţa celorlalţi – mai suportabilă, iarechilibrul precar, tensionat între intuiţia unui fond ambiguu allumii, de ingenuitate şi perversitate deopotrivă, de inocenţă şipromiscuitate, mai uşor de menţinut. Estetica mai înaltă în careîşi înscrie poemul este una ludică. Dacă Laura visează mult,autoarei îi place să se joace. Ea nu mai e nici o visătoareincurabilă, nici o naivă, ci o jucătoare, un actor-regizor –căci doar jocul scriitoricesc e cadrul desfăşurării unei sporitelibertăţi creatoare.

Sigurcă ar merita o atenţie specială şi alte aspecte al volumului dedebut al Cristei Bilciu (seducătorul mare critic Al lu’Cincistele, misterioasa Bunică Sisif şi ciorapul-lume, poveştilevecinilor Laurei, întâlnirile Fetiţei cu Thales într-o groapăcăptuşită cu o plapumă scrisă, nebuna Aemilia şi fustele eifermecate), dar deocamdată e de ajuns să spunem că „vendeta”Cristei Bilciu e un pariu câştigat, o seducătoare răzbunare şirevanşă împotriva celor „trei ursitoare urâte, Nebunia,Mediocritatea şi Uitarea prin moarte”.

Cronică de Cosmin Ciotloş în "România literară"

2011-12-07T21:18:00.000-08:00

În "România literară", Cosmin Ciotloş scrie o cronică intitulată "Patru debuturi". Articolul se referă la Andrei Doşa, Matei Hutopila, George Nechita şi la mine. Articolul se poate vedea aici. Selectez partea referitoare la POEMA DESNUDA:

"Crista Bilciu (n. 1978), cel de-al treilea nume apărut anul acesta în poezie aduce cu sine, şi ea, o nouă sensibilitate. Alternanţa de registre face cea mai mare parte din farmecul volumului. "Poema desnuda" poate fi citită ca un montaj emoţional. Şi stilistic. Cu tot scenariul pe care-l dezvoltă, cartea e în realitate materie intimă condensată. Dimensiunea epică, foarte coerentă altminteri, e numai un truc. Pe coperta a patra, Al. Cistelecan (printre altele, personaj, el însuşi, al poemului) identifică exact ingredientele acestei formule cu rădăcini daliniene. Aş condensa explicaţia meticuloasă a criticului într-un singur cuvânt valiză. Suprarealirism. Dacă ar fi să urmărim numai pelicula, cartea tot ar fi de luat în seamă. Numai că, pe dedesubtul acestui pelicule, stau rezerve serioase de energie. În prima pagină (o Introducere rezonantă în starea celor douăsprezece capitole) Crista Bilciu e sinceră până la capăt: „Acest poem atâta l-am gândit/ Şi răzgândit,/ frământat cu degetele, tălpile, cu salivă,/ mi-am stors sudoarea, sânii, creierii,/ încât la început s-a transformat/ din apă în spirt –/ asta la început/ Şi atunci ar fi trebuit eu să-i dau foc – poate că aş fi incendiat cu el/ pălăria lui Mincu,/ mustăţile lui Cărtărescu,/ arca lui Manolescu –/ Cistelecan nu s-ar fi ars,/ ci ar fi aprins molcom, ardeleneşte,/ o ţigară Gauloises Blondes/ de la vâlvătaie)” (p. 7).

În celelalte pagini (o sută opt cu toatele) denundând, cum singură spune, acest nucleu, Crista Bilciu
devine poetă." (România literară, nr. 48/2 decembrie 2011).

Cronică de Al. Cistelecan în "Viaţa românească!"

2011-12-06T23:40:00.000-08:00

În sfârşit, a apărut! Cronica d-lui Cistelecan! O puteţi citi direct la sursă aici - sau mai bine preiau tot articolul, ca să fie sigur! Iată-l:

Al. Cistelecan - VERVĂ DE FANTEZIE (ȘI VICEVERSA)

După cum arată ultimele debuturi de poezie (dar nu toate) s-ar putea crede că s-a dat o alarmă de blocaj printre devoţii biografismului minimalist şi că se caută deja soluţii de ieşire. Criza denotativă a poeziei, din care tinerii poeţi şi-au făcut o poetică rentabilă, e în bună parte şi o criză de imaginaţie. E oricum mai la îndemînă să denunţi imaginaţia ca principiu eufemistic decît să inventezi un nou imaginar. Numai că soluţiile poetice de denunţ devin, de regulă, monotone şi agravează sentimentul unei culpe creative. Cu funcţia imaginativă a poeziei se poate polemiza oricît, cu condiţia să nu rezulte că polemica e susţinută doar de lipsa imaginarului. Un imaginar consumat se dislocă însă printr-un nou imaginar, nu prin suspendarea funcţiei imaginative. Negarea acesteia e doar prima etapă din procesul de preparare a noii imaginaţii (deşi, fireşte, ea trebuie să fie o negare permanentă, mereu de actualitate).
O tentativă de ieşire din blocajul imaginativ al poeziei tinere face şi Crista Bilciu în Poema desnuda (Cartea Românească, 2011). Dar nu înfruntînd criza imaginaţiei, nu aducînd un nou imaginar, ci mai degrabă fentînd-o şi folosindu-se de toate cele încă în uz, de mai toate brand-urile instrumentale optzeciste şi post-optzeciste. Şi Crista Bilciu face biografism – sau măcar porneşte de la premisa unui biografism crud, fără iluzii. Poema desnuda e, desigur, un titlu-manifest, un anunţ de poetică nemiloasă atît pe partea confesivă, cît şi pe partea poietică. Ni se va arăta totul, şi dintr-o parte şi din alta: nici poeta nu va ascunde nimic despre sine, nici textul nu se va autoînşela, ci, dimpotrivă, se va autodenunţa. Şi chiar există o astfel de premisă confesiv-biografică, o pornire de autodenunţ cinic, de confesiune cu cruzime: „Atunci trebuia să dau eu foc,/ cînd aveam 20 de ani şi/ eram studentă la Litere/ şi credeam că realitatea e un fel de/ literatură prost scrisă./ Cînd iubeam penibil un bărbat/ însurat şi cinic” etc. Dar epopeea (şi ea una eroi-comico-satirică, în felul ei) nu va asuma decît mediat scenariul biografic (de un fabricat în convenţie biografistă e vorba, nu de altceva, fireşte). De la premisa „realistă”, poema sare de îndată în fantezie şi fantezism dezlănţuit (şi pe bună dreptate a zis Alex Goldiş – în Vatra, nr. 9-10/2011 – că de un „fantasy textualist” e vorba) şi începe să proceseze în vervă strictă un episod cu locatarii stranii din str. Progresului nr. 7. Semnele „realităţii” ca referent (re)apar peste tot, dar ele devin ancore vagi sub presiunea euforiei inventive care mută totul într-un spectacol cu motor dimovian. Mai consistentă decît realitatea „exterioară” devine cea lăuntrică, ale cărei partituri întrerup fantazarea (scriitura e, desigur, premedit polifonică) şi juisanţa ludică şi pot fi decupate şi revelate printr-o simplă operaţie de psihanaliză poetică: „EA/ Nu era o prinţesă închisă în turn,/ ci o fetiţă închisă în baie/ ta-ta-ta-tata/ a luat cheia cu el, a stins lumina/ şi a dat furios cu piciorul în uşă/ apoi a plecat definitiv şi pentru totdeauna/ să joace şah vreo două ceasuri prin vecini/ pic-pic-pic robinetul plînge, nu ea” etc. Nonşalanţa cu care sînt executate aceste partituri anamnetice ale traumei, de-structurarea lor parodică sau doar ironică, nu face însă decît să prezerve o anumită linie ocult dramatică şi să asigure poemei o alternanţă între vervă şi elegie. De o astfel de dialectică între gravitatea punctuală (dată ca ilegală, subversivă şi „involuntară”) şi verva continuă poema pare să dispună structural, dar şi linia dramatică e copleşită de cea euforică – iar de la o vreme chiar strivită. Sînt, aşadar, două premise „structurale” – cea confesivă, biografistă, şi cea de gravitate – care, dacă nu dispar din ecuaţie, sînt, oricum, marginalizate de vervă. N-aş zice că în folosul poemului, care se lasă astfel ocupat doar de juisanţa compoziţională şi-şi restrînge registrele. În atmosfera de nonşalanţă şi spontaneitate în care se consumă toată „epopeea”, premeditarea acestor alternanţe ar fi devenit, probabil, vizibilă numaidecît – dar cum Crista Bilciu a făcut „nevăzute” şi alte lucruri, fără a le lăsa să dispară, ar fi găsit în mod sigur o cale de a menţine tensiunea „candidă”, chiar dacă ea ar fi devenit din reţetă.

Retorica spontaneistă vine, fireşte, să acrediteze şi să acopere „autenticitatea” celor declamate, căci şi Crista porneşte de la ideea potrivit căreia poezia e datoare să rezulte viaţă imediată. Altminteri însă, tot ce rulează aici sînt invenţiuni fictive, legate între ele de o frenezie fals-narativă. Lirismul, atît cel legal, cît şi cel clandestin, survine pe o tramă epică parodică, iar „faptele” se precipită pînă la ameţeală şi se încîlcesc pînă la confuzie. Ritmul acesta „epic”, dimovian, nu e însă decît grila pe care se desfăşoară epica propriu-zisă a imaginaţiei, care e una de natură intertextuală, căci Crista scrie cu antologia poeziei române ştiută pe dinafară. Inventivitatea ei, pe cît de genuină, e tot pe atît de „relaţională” (nu neapărat livrescă) şi nu cred să existe pasaje care să nu trimită la fondul literar. Un simţ al inventivităţii parodice – dar şi al parodiei de prozodii şi formule – pare deprins de-a dreptul de la Cărtărescu („era un individ mărunţel,/ cu capul mare şi rotund,/ cu mustăţi săseşti,/ cu dinţi galbeni/ şi ochelari de soare peste ochi galbeni/ cu un costum prea mare, dar elegant,/ cu pantofi prea mici, dar de lac,/ cu manşetă,/ cu borsetă,/ care se juca nervos cu o brichetă,/ cu un gîndac ce i se urca pe cravată,/ cu degete fine, de fată” etc.) şi investit în combustibil pentru vervă. Nu e nici un efort ca de aici Crista să sară pînă la „cîntecele” candid-dramatice inserate în poezia lui Ion Mureşan („Fetiţele mici trebuie închise în locuri strîmte/ trebuie zidite/ aduse jertfă Tăcerii/ altfel/ le cresc sîni în tot felul de locuri ruşinoase./ Trebuie săpate gropi pentru fetiţe/ ele trebuie plantate în întuneric” etc.) – ca semn că poate străbate tot spectrul formulelor optzeciste şi că starea ei de „inspiraţie” e una aluzivă. Cu condiţia să nu piardă ritmul acesteia, textul e lăsat s-o ia în toate părţile, stimulat de un soi de fals onirism, astfel încît, în fulguraţiile pur imaginative, bate la marginile suprarealismului. E însă doar un suprarealism tolerat de inteligenţă, căci ea conduce, deşi poemul, odată pornit, pare fără mecanic (şi tocmai de aceea, cam ca la Dimov, oprit sau întors cîteodată brusc). Poem cu fabulă – şi uşor şi greu de povestit – Poema desnuda e, deodată, o fantezie de vervă şi o vervă de fantezie.

Alex Goldiş zice că „dacă nu va fi reţinut drept cel mai bun volum de debut al anului, Poema desnuda a Cristei Bilciu poate fi clasat în mod sigur la cele mai interesante noi apariţii.” Poate că, tocmai datorită faptului că e atît de interesant, are şanse să fie şi cel mai bun.

Cum a fost lansarea de la USR - "Clubul dramaturgilor"

2011-12-06T22:01:00.001-08:00

Cred că încep să prind gustul evenimentelor publice (adică nu mi se mai face rău de emoţie cu trei zile înainte). Vă povestesc pe scurt ce şi cum a fost, pentru că sunt pe cale să mă autoexilez chiar mâine într-o plăcută "vacanţă" la Craiova. "Vacanţă" e teribil de eufemistic pentru lucrurile extraordinare care mi se vor întâmpla la Craiova, dar deocamdată nu pot spune mai mult. Deocamdată. Vă povestesc mai târziu ce e cu Craiova, acum iată ce s-a întâmplat luni, 5 decembrie 2011, la Uniunea Scriitorilor.

Mai întâi a fost lansarea unui nou volum (volumul IV) din Shakespeare Opere Complete, ediţia îngrijită de George Volceanov . Clasa de actorie a d-nei Olga-Delia Mateescu a prezentat un fragment din "Vis de-o noapte-n miezul verii", în traducerea lui Horia Gârbea.

Apoi dl. Gârbea m-a prezentat pe mine. Eu nu am avut multe de spus, dar actorii mei (îi vedeţi mai jos, de la stânga la dreapta): George Creţu, Anda Saltelechi, Simona Vlad-Sabie au făcut un mini-spectacol din capitolul 4 al POEMEI DESNUDA. Am filmat, vă voi arăta şi vouă când mă întorc de la Craiova (hm, pe la sfârşitul lui februarie!)

Am dat şi câteva autografe...

Azi la ora 18, la Uniunea Scriitorilor din Bucureşti!

2011-12-05T01:14:00.001-08:00

Dragii mei, până acum POEMA DESNUDA a împărţit bezele prin Târgu-Mureş (unde a băut o cafea scurtă la Universitatea "Petru Maior" cu Al. Cistelecan şi Cornel Moraru şi s-a lăsat mângâiată pe creştet de Dumitru-Mircea Buda şi Cristina Timar, s-a lăsat citită de Nicu Mihoc la Teatru 74, apoi s-a lăfăit la braţul lui Florin Iaru şi Cosmin Ciotloş prin Gaudeamus. Iată că a venit momentul să primească şi ea buletin de Bucureşti.
Săriţi peste metafora asta, toată noaptea nu am dormit, am ţinut locul unui elf din suita lui Moş Crăciun (care vine diseară)...Astăzi e, cu alte cuvinte, lansarea oficială în capitală, la Uniunea Scriitorilor. Ce se va întâmpla mai exact:

La ora 18, la USR, în Sala de Oglinzi, se va lansa în prezenţa traducătorilor (George Volceanov, Violeta Popa şi Horia Gârbea), volumul W. Shakespeare, Opere (vol. IV), apărut recent la editura Paralela 45. Apoi clasa de actorie (anul III) a d-nei Olga-Delia Mateescu va prezenta un spectacol-lectură format din fragmente din "Vis de-o noapte-n miezul verii" (traducere Horia Gârbea).

Apoi va urma lansarea POEMEI DESNUDA, prezentată de dl. Gârbea. Mai vechii mei colaboratori, actorii Anda Saltelechi, George Creţu şi Simona Vlad-Sabie vor prezenta un mini-spectacol lectură de 15 minute din capitolul al doilea al cărţii.

S-a anunţat că vor urma discuţii critice - cel puţin aşa sper.

Vă aştept cu drag!

Un critic de cinci stele

2011-12-02T21:41:00.000-08:00

Eu, când eram mică şi aveam codiţe cu pampon, eram iremediabil îndrăgostită de Mihai Eminescu, până într-acolo încât îl numeam în teza de la română doar "Mihai"... Dar nici măcar pe atunci nu puteam înţelege cum a putut scrie o poezie precum "La mormântul lui Aron Pumnul". Festivismul, reverenţele m-au îngrozit dintotdeauna... De câte ori mă duc la o lansare de carte (inclusiv a mea), mă tem să nu se ajungă acolo. De câte ori se termină un spectacol de teatru prost şi lumea începe să aplaude...uf!

Şi totuşi, iată că vă voi vorbi astăzi despre profesorul meu drag şi criticul meu preferat: Al. Cistelecan. Voi vorbi pe scurt, tocmai pentru că nu pot vorbi despre dumnealui fără să îl laud... Şi ştiu că nu îi place să fie lăudat. Atunci când mă pregăteam să dau examen la facultate, cineva mi-a spus: dacă vei avea norocul să ai fie şi un singur profesor adevărat, nu ai făcut degeaba facultatea. Ei, bine, dl. Cistelecan e cu siguranţă motivul principal pentru care nu mi-a părut rău că am fost studentă la "Petru Maior"!

Îl admir şi îl iubesc pentru: că pune literatura mai presus de orice şi atunci când, adolescentă teribilă, i-am scris că îmi pierd minţile, mi-a răspuns că "asta e bine pentru literatură"; pentru felul deschis în care noi, studenţii, îi puteam vorbi fie că era la catedră, fie că eram într-o cafenea; pentru felul în care s-a amuzat când a descoperit în ciorna tezei mele de licenţă pe care o coordona fraze familiare precum "după cum a scris Cis" ; pentru că a fost poate, singurul meu profesor care a ştiut că rostul şcolii e să te ajute să te descoperi pe tine însuţi şi să devii tot ce poţi deveni, nu să înveţi să joci un rol social; pentru că nu l-am văzut niciodată jucând un rol, spunând lucruri pe care nu le crede sau "slujind" ca alţii la vreun parastas literar; pentru că am simţit întotdeauna că are o capacitate infinită de a asculta, de a citi printre rânduri şi de a nu judeca pe nimeni... Aş putea continua cu lista asta ore în şir.

Vă mai spun doar atât: eu nu cunosc alt om care să creadă mai mult în literatură ca Al. Cistelecan şi de aceea va fi întotdeauna pentru mine lectorul ideal. Atunci când scriu, mă simt într-un permanent dialog cu profesorul meu şi criticul meu şi asta mă ajută să nu bat câmpii literari. Am, cu alte cuvinte, în creier, un Cistelecan mai mic care mă cenzurează.

Ce voiam să spun? Că astăzi dl. Al Cistelecan a împlinit 60 de ani şi îi doresc la cât mai mulţi ani! Frumoşi şi literari!

GAUDEAMUS 2011 - jurnalul unei lansări

2011-11-29T04:30:00.001-08:00

Mi-am mai promis eu că, de câte ori mi se întâmplă ceva important, nu las lucrurile să se aşeze, pentru că jurnalul nu are rost să îl scrii la rece (iar blogul e, în mod cert, un fel de jurnal - având marele merit că nu trebuie să îl cari cu tine în valiză oriunde te duce viaţa). Ei, asta e, iar am făcut-o... Poate că e mai bine aşa: deşi exaltarea pe care am simţit-o la lansare a trecut, măcar mi-au rămas în cap faptele esenţiale...Esenţial este că POEMA DESNUDA a fost lansată la Gaudeamus 2011!

M-au lansat Florin Iaru şi Cosmin Ciotloş şi a fost ultima lansare de la standul editurilor Cartea Românească şi Polirom. Bineînţeles că, deja cu vreo trei zile înaintea evenimentului, m-au apucat nişte emoţii atât de puternice, încât mă gândeam că nu mai scriu în viaţa mea altă carte, mai bine fac teatru, pentru că regizorul trebuie să stea în culise, nu are ce căuta pe scenă! Evident, mi-a fost foarte teamă că nu va veni lume la lansare, că mă voi bâlbâi îngrozitor, că se vor strica microfoanele şi nimic nu se va auzi în balamucul acela, că aparatul meu de filmat nu va merge şi, în primul rând, că d-na Maia Morgenstern nu va putea veni - şi aceasta din urmă aşa a şi fost! După ce avusese o premieră cu "Vizita bătrânei doamne" în seara anterioară, d-na Maia avea a doua reprezentaţie chiar în ziua lansării mele, posibilitate pe care eu n-o prevăzusem, aşa că...

Dar hai să vă spun tot ce a fost minunat: minunaţi au fost cei care m-au prezentat şi m-au făcut să mă simt foarte bine: Daniel Cristea-Enache, Florin Iaru şi Cosmin Ciotloş, cărora le MULŢUMESC! Daniel Cristea-Enache a ajuns să modereze lansarea mea subit, deoarece Claudia Fitcoschi, care se ocupă (şi de) promovarea cărţii mele (şi căreia, de asemenea, îi MULŢUMESC), a luat o mică pauză după un maraton de 5 zile de lansări la foc continuu şi m-a cedat... Bine a făcut, astfel am mai cunoscut un om fain (pe care, de altfel, mi l-a recomandat şi dl. Cistelecan).
Eu nu cred în semne, dar ce regie bună a destinului a făcut ca, exact în momentul începerii lansării mele, un cor de copii să înceapă, la un stand alăturat, să câte "We are the World", a lui Michael Jackson, în amintirea adolescenţei mele zbuciumate în care purtam 50 de insigne şi alergam după limuzina lui Michael de la aeroport până exact lângă Romexpo, la hotelul care pe atunci se numea "Sofitel" (şi la ale cărui ferestre de la ultimul etaj "m-am uitat" nostalgic chiar în ziua lansării mele la Gaudeamus ). Pe acest fond muzical am avut cu Florin Iaru un dialog particular despre adolescenţă, pe care nu vi-l dezvălui, dar care m-a făcut să îmi dau seama că trebuie să am grijă să nu mă maturizez. Adolescenţa e momentul de graţie, dacă mă vedeţi devenind o "doamnă" - sau, mai rău, o "stimată doamnă", vă rog să mă trageţi de mânecă!
Minunat a fost Florin Iaru, care m-a prezentat cu volubilitate şi umor, secondat de fiul său Vlăduţ (care bag mâna în foc că va deveni critic literar, pentru că ştie exact când să întervină într-un discurs - sau va deveni actor - din acelaşi motiv!). Pe Florin Iaru (după cum a menţionat şi dumnealui) îl cunosc de pe internet şi această întâlnire cred că e cel mai bun argument pro Facebook. Nu e minunat să poţi vorbi live, în orice moment, cu unul dintre poeţii tăi preferaţi, despre literatură şi despre cum să te descurci prin jungla lumii literare? Asta bate orice şcoală de tip tradiţionalist! Iată ce a avut de spus Florin Iaru despre mine:

Pe urmă, Cosmin Ciotloş, cu care am făcut cunoştinţă chiar în timpul lansării (după cum se vede şi pe filmare), a spus şi el lucruri foarte frumoase despre cartea mea, a dezvăluit câteva detalii inedite de la concursul de manuscrise al USR pe care l-am câştigat şi eu nu mă aşteptam să spună lucruri atât de frumoase - ţin minte că, în acest moment, am văzut-o în public pe prietena mea Anda Saltelechi (care filma) şi care era atât de emoţionată de cuvintele lui Cosmin Ciotloş, încât mi-a fost şi mai dragă.

Pe urmă a fost rândul meu să vorbesc şi am avut emoţii şi nu mai ştiu exact ce am spus (dar Anda spune că am vorbit rar şi coerent, dovadă clară că, până ajung "artistă consacrată" sigur învăţ să vorbesc în public).

În încheiere, Anda Saltelechi şi Cristina Pleşa au citit fiecare câte un scurt fragment din cartea mea şi jur că e o senzaţie foarte stranie (şi nu neaparat plăcută) pentru un regizor să stea pe scenă alături de actori şi să nu îi poată privi obiectiv din multiple motive: a) pentru că stau pe scenă şi mă lupt cu emoţii, nu am timp să mai observ altceva; b) pentru că stau lângă actor, prea aproape pentru a-l vedea; c) pentru că textul e al meu! De câteva ori îmi venea să intervin şi să dau indicaţii regizorale, dar m-am abţinut... Mulţumesc şi actriţelor, iată-le în acţiune!

Pe urmă am dat autografe... Până la urmă, s-ar putea să mă obişnuiesc cu asta... (dar ce bine că regizorii nu dau autografe! Sau dau??)

M-a onorat şi m-a bucurat foarte tare faptul că una dintre poetele mele preferate, d-na Floarea Ţuţuianu, pe care nu o cunoşteam personal, a venit special pentru lansarea mea. Acum că o cunosc, mi se pare şi mai minunată!

De asemenea, m-a bucurat prezenţa colegei mele Mirona Radu, căreia îi datorez cea mai mare parte a acestor fotografii de la lansarea mea şi pe care pariez sută la sută ca regizor de film!

Şi îi mulţumesc pentru prezenţă şi lui Daniel D. Marin (care e furnizorul meu secret de cărţi pentru doctoratul meu în poezia postoptzecistă:).

Mulţumesc unchiului meu (în dreapta) şi tuturor celor care au fost prezenţi!

POEMA DESNUDA va fi prezentată la GAUDEAMUS

2011-11-16T00:54:00.001-08:00

Duminică, 27 noiembrie, la ora 15:30, POEMA DESNUDA va fi prezentată la Târgul de carte GAUDEAMUS, de către Florin Iaru şi Cosmin Ciotloş. D-na Maia Morgenstern va citi câteva fragmente din poemul meu. Ne vedem la standul editurii Cartea Românească!

Iată programul GAUDEAMUS, pentru cărţile Polirom şi Cartea Românească:

Vineri, 25 noiembrie

Ora 16.30: Daniel Bănulescu, Cine a cîştigat Războiul Mondial al Religiilor?

Prezintă: Iulia Popovici, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache

Ora 17.00: Radu Jorgensen, Se respinge

Prezintă: Tudorel Urian, Ovidiu Şimonca, Paul Cernat

Sîmbătă, 26 noiembrie

Ora 13.30: Bianca Burţa-Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică

Prezintă: Eugen Negrici, Ovidiu Şimonca, Daniel Cristea-Enache

Ora 14.00: Ruxandra Cesereanu, Marius Conkan, Ţinutul Celălalt

Prezintă: Simona Popescu, Octavian Soviany, Cosmin Perta

Ora 14.30: Matei Vişniec, romanul Dezordinea preventivă şi volumul de poezie La masă cu Marx

Prezintă: Carmen Muşat, Cosmin Ciotloş, Daniel Cristea-Enache

Ora 16.00: Radu Aldulescu, romanul Îngerul încălecat Prezintă: Georgiana Sîrbu, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache

Duminică, 27 noiembrie

Ora 12.30: Gabriel Chifu, volumul de poezie Însemnări din ţinutul misterios

Prezintă: Nicolae Manolescu, Alex Stefanescu, Varujan Vosganian, Dan Cristea, Cosmin Ciotloş

Ora 13.00: Hanna Bota, Ultimul canibal

Prezintă: Daniela Zeca-Buzura, Ion Bogdan Lefter, Vintilă Mihăilescu

Ora 15.30: Crista Bilciu, volumul Poema desnuda

Prezintă: Florin Iaru, Cosmin Ciotlos. Maia Morgenstern va citi cîteva poeme din volum.

Un fantasy textualist (cronică de Alex Goldiş, în "Vatra" şi "Ziarul financiar")

2011-11-11T21:28:00.001-08:00

Îi mulţumesc lui Alex Goldiş pentru cronica pe care a făcut-o cărţii mele, POEMA DESNUDA, în numărul 9-10 pe 2011 al revistei "Vatra". Pentru că acest număr din "Vatra" nu poate fi citit online deocamdată, iată textul lui Alex Goldiş preluat din "Ziarul Financiar" (e acelaşi, numai titlul diferă):

Dacă nu va fi reţinut drept cel mai bun volum de debut al anului, Poema desnuda* a Cristei Bilciu poate fi clasat în mod sigur la cele mai interesante noi apariţii. Şi asta pentru că, deşi de o vârstă cu majoritatea douămiiştilor, autoarea nu prea are nimic în comun cu ei. E şi motivul pentru care ea a aşteptat probabil să treacă primul val de mizerabilişti şi autenticişti pentru a-şi scrie şi lansa cărţulia. Ceea ce o individualizează, încă de la început, e reînnodarea discretă, dar pe toate palierele, cu cărtărescianismul. Crista Bilciu se numără, adică, printre puţinii tineri care mai cred atât în gratuitatea literaturii, cât şi în puterea ei de a transforma realul. Dacă ţinem cont şi de volumul de anul trecut al Iuliei Militaru, altă debutantă, s-ar zice că se configurează timid, după o perioadă de maxim program antilivresc, o reîntoarcere la literatură şi la fantezie.

Până ca astfel de generalizări să devină însă posibile, mă rezum la a nota că Poema desnuda pare încă din primele versuri o celebrare fără rezerve, ba chiar cu patos, a implacabilei maşini textuale. Atât de relaxată e această instalare în intertext, încât, în mod paradoxal, în spatele ei se poate oricând ghici o personalitate ce debordează de energie. Nu ca naivitate, ci mai degrabă ca dezinvoltură trebuie citită profesiunea de credinţă literaturizantă din primele versuri: "Acest poem atâta l-am gândit/ şi răzgândit,/ frământat cu degetele, tălpile, cu salivă,/ mi-am stors sudoarea, sânii, creierii,/ încă de la început s-a transformat/ din apă în spirt -/ asta la început/ (şi atunci ar fi trebuit eu să-i dau foc -/ poate că aş fi incendiat cu el/ pălăria lui Mincu,/ mustăţile lui Cărtărescu,/ arca lui Manolescu -/ Cistelecan nu s-ar fi ars,/ ci ar fi aprins molcom,/ ardeleneşte,/ o ţigară Gauloises Blondes/ de la vâlvătaie". Mai ales că această mărturisire - aflăm câteva rânduri mai jos - aparţine unei "virgine/ îndopate cu marii clasici", cum îi place autoarei să se ia peste picior.

Poema desnuda nu e, de altfel, decât o chinezărie poetică plină de bună dispoziţie şi chiar de umor. Domină, în fond, în pretinsa epopee anunţată zgomotos - autoironic, ("O, începe poemul/ Daţi-vă la o parte!"), o sensibilitate caldă, învăluitoare, dar permanent pusă pe şotii literare. Poemul de 13 capitole, din care, dacă nu ne-ar fi atras atenţia autoarea însăşi, n-am fi observat că lipseşte unul, ar putea fi citit atât ca proză onirică, cât mai ales ca piesă de teatru (ambele stau, în fond, sub tirul parodic al poetei). Personaje extrem de vii populează o lume cu decorurile în permanentă schimbare. Cadrul convenţional al pseudo-epopeii e un bloc fantasmatic de pe "Progresului nr. 7", populat de locatari care de care mai exotici, de la scindata Laura (alter ego-ul Fetiţei), până la Bunica sisifică, Bruna, Femeia de Afaceri, Marele Actor sau Omul cu sprâncene. Aparent figuri tipologice, ei nu sunt, în fond, decât nişte caricaturi în evidentă descendenţă urmuziană. Ce-i drept, câteodată prea evidentă, ca fragmentul în care un personaj se îndrăgosteşte de o cămaşă de forţă "descoperind că tare i-ar plăcea/ să fie dominat". Toţi locatarii poeticului bloc au ceva din mecanica urmuziană, minus răceala desfiguratoare sau sarcasmul fără limite al magistrului. Subconştientul gata să dea oricând în clocot, ce întreţinea monomanii şi o relaţie perversă cu obiectele, e aici mai degrabă o simpatică şi amuzantă ţicneală, luată drept mărturie pentru puterile nelimitate ale imaginaţiei. Femeia de Afaceri a blocului pictează, de pildă, bărbaţi necunoscuţi, care i se înfăţişează în scurt timp la uşă, predându-i-se total. Bunicuţa sisifică croşetează zilnic câte un ciorap gigantic retezat de vecina de jos când creşte în dreptul geamului ei, Bruneta îşi pictează la nesfârşit iubitul intangibil ş.a.m.d.

În părţile ei cele mai bune, poezia Cristei Bilciu reuşeşte să construiască o atmosferă de fantasy textualist, foarte apropiată de Harun şi marea cu poveşti a lui Salman Rushdie. Peste tot în poem pitorescul face casă bună cu oniricul şi cu comicul de bună calitate. Într-un pasaj ni se spune că "Bunica adormise croşetând,/ iar mâinile ei croşetau înainte", în altul că.....(citiţi restul în Ziarul Financiar)

A doua lansare POEMA DESNUDA la Mureş

2011-10-28T03:58:00.000-07:00

Ziua de ieri mi-am pierdut-o în lungul şi obositorul proces de recâştigare a statutului de bucureşteancă, aşa că abia astăzi vă povestesc cum a fost a doua întâlnire a cărţii mele, POEMA DESNUDA, cu cititorii ei din Târgu-Mureş. De data asta, am şi filmat (eu cu două minidv-uri nu prea grozave, plus ŞtiiTV cu un aparat profesionist), dar va mai dura puţin până când reuşesc să procesez imaginile, pentru că astăzi începe Festivalul Naţional de Teatru! Aşa că, pe moment, va trebui să vă mulţumiţi cu cuvintele mele şi cu cele câteva imagini făcute de prietena mea, Anda, cu un modest aparat de fotografiat de tip "săpunieră". (Ştiu că au mai fost în sală oameni cu aparate, trimiteţi-mi-le, vă rog, sunt maniacă în ceea ce priveşte înregistrarea, prin orice mijloace, a trecutului - acesta este şi motivul pentru care scriu!)

Deşi mi s-a spus că, într-un oraş atât de mic şi liniştit ca Târgu-Mureş nu poţi face două lansări de carte de poezie la numai două săptămâni distanţă, iată că şi de data aceasta a fost bine. De fapt, a fost atât de bine, încât dacă lansarea de la Bucureşti nu iese la fel de bine, voi fi dezamăgită de oraşul meu adoptiv! În atmosfera boemă de la Teatru 74 s-au adunat, de data aceasta, vreo 30 de oameni şi s-au vândut 16 cărţi. Data trecută, la lansarea de la Universitate, mama a numărat vreo 70 de oameni şi s-au vândut 32 de cărţi. Ştiu că pot părea o fiinţă mercantilă să gândesc în cifre (îmi amintesc cum, la 14 ani, când am citit jurnalul lui Michael Jackson, m-a impresionat neplăcut faptul că el tot timpul se gândea câte exemplare s-au vândut din nu ştiu ce album al lui), dar gândul meu este: dacă 100 de oameni s-au adunat să mă întâlnească şi aproape 50 au devenit cititorii mei (asta în condiţiile în care preţul unei cărţi mi se pare mie, care duc o viaţă boemă şi consum foarte multe cărţi, exorbitant) - ei, bine, atunci înseamnă că tot am făcut ceva bine când am scris POEMA DESNUDA!

De data asta am fost mai lucidă (data trecută, de emoţie, nu am apucat să spun nici măcar "mulţumesc" celor care se adunaseră la lansarea mea). Nici acum nu am apucat să spun "mulţumesc"... aşa că vă spun acum, tutror celor din Târgu-Mureş, MULŢUMESC!
Dar acum am apucat să înţeleg ce se întâmplă... Vă fac sumarul pe scurt:
La început, Nicu Mihoc a citit un fragment care i-a plăcut din carte (vă voi pune o mostră în curând). Apoi au vorbit Cornel Moraru, Al CIStelecan şi... Cristina Timar, pe care dl. Cistelecan a prezentat-o ca fiind cel mai promiţător critic din tânăra generaţie. Dumitru-Mircea Buda nu a putut să ajungă la eveniment... Pe urmă, Veronica Buta mi-a pus o întrebare care mi s-a părut suficient de alunecoasă ca să pot bate câmpii pe marginea ei vreo 15 minute... Alte întrebări nu mi s-au mai pus, cred că logoreea mea a speriat pe toată lumea... Apoi am dat, din nou, autografe... Jur că e greu să dai autografe! Pe urmă am dat un interviu la ŞtiiTV... Dacă recitesc înşiruirea asta, îmi dau seama că nici nu aveţi cum să înţelegeţi din ea cât de bine m-am simţit la lansarea mea de carte!

Dar lăsaţi-mă să revin cu detalii în zilele ce urmează: mai am de recuperat şi fotografii şi filmări... Mai am amintiri care, deocamdată, stau ascunse...

Veniţi astăzi la Teatru 74 !

2011-10-25T11:21:00.000-07:00

Ca întotdeauna când am un eveniment, nivelul de stres anulează nu doar logoreea mea înfricoşătoare, dar şi orice brumă de poezie sau umor care s-ar putea strecura uneori printre rândurile mele... Aşa că nu îmi rămâne decât să vă prezint, succint şi arid, faptele (priviţi afişul din stânga) şi să vă spun că vă aştept cu drag şi îmi doresc nu o sindrofie simandicoasă, ci o discuţie straşnică pe marginea cărţii mele, POEMA DESNUDA. Sper ca ceea ce se întâmplă astăzi în cetatea din Târgu-Mureş să influenţeze volumul doi al cărţii, aflat acum în lucru!

The naked poem (interviu la radio)

2011-10-20T11:22:00.000-07:00

Aşa a fost tradus titlul cărţii mele la Radio România Internaţional, în emisiunea New Names On The Cover - The English Service:) M-a surprins puţin această decizie, pentru că eu nu mi-am numit cartea "Poemul gol", dar, în definitiv, mi se pare amuzant. Privesc cu mare curiozitate tot ce mi se întâmplă de când POEMA DESNUDA a păşit în lume... (Vă mulţumesc tututror pentru interesul pe care îl acordaţi cărţii mele, dar, vă rog, nu mai traduceţi titlul în nicio limbă, nu-i acelaşi lucru!)

Mă bucur că am început să primesc feedback de la cei care mi-au citit cartea. Unii îmi lasă comentarii pe blog, alţii îmi scriu mesaje private. Unii îmi spun lucruri atât de frumoase încât mă emoţionează. Aş vrea ca întâlnirea noastră din 26 octombrie (de la Teatrul 74 din Târgu-Mureş) să fie un dialog liber. Scriu acum la partea a doua a cărţii şi, sincer, nu am la fel de mult curaj ca atunci când am scris prima parte... Prima am scris-o numai pentru mine, nu m-am gândit deloc la voi, cititorii (pare cam aiurea să spun asta cuiva, dar asta e). Acum nu mai pot scrie numai pentru mine şi mă tem să nu iasă o carte proastă, aşa cum se întâmplă în general cu cărţile care au mai multe volume (de exemplu: Harry Potter). Deci, cu atât mai mult mi-ar plăcea un feedback cinstit de la cei care au gustat aventurile Laurei, pentru că ele vor continua în al doilea volum. Unele personaje vor dispărea, altele rămân dar se transformă (mie cel mai mult îmi place ce se întâmplă cu Ciorapul Bunicii!:) Ce e foarte fain la întâlnirea noastră de miercuri este că ea, dacă iese aşa cum îmi doresc eu, va avea o influenţă asupra continuării cărţii... Dar nu spun mai multe! Altul era scopul acestei postări:

Iată că am, prin bunăvoiţa Radio România Internaţional, înregistrarea interviului pe care l-am dat acum câteva zile postului de radio respectiv - şi o pun aici să nu se piardă. Ca să o ascultaţi, faceţi click pe imaginea mea de mai sus, cea cu microfonul.

Târgu-Mureş, pregătiri: Lansare cu repetiţie!

2011-10-19T12:19:00.000-07:00

Dragii mei, pentru că ne-am simţit atât de bine la lansarea cărţii mele de la Universitatea "Petru Maior", m-am gândit să nu mă întorc la Bucureşti înainte de a repeta evenimentul într-un cadru mai puţin academic, în care să putem şi discuta despre POEMA DESNUDA, acum că mulţi aveţi deja cartea şi (îmi place să cred că) m-aţi şi citit. Sigur aveţi o mulţime de întrebări, nu? Aşa că vă anunţ de pe acum că ne întâlnim miercuri, 26 octombrie 2011, la ora 18, la Teatrul 74 din Târgu-Mureş!! Vor vorbi despre carte Al. Cistelecan, Cornel Moraru şi Dumitru Mircea Buda, cărora le mulţumesc din suflet pentru că au acceptat să fie din nou prezenţi. De data aceasta Nicu Mihoc ne va citi din peripeţiile de pe malul Pocloşului şi abia aştept să aud cum vor suna năzbâtiile Laurei din gura celui care m-a fascinat, în anii studenţiei, în rolul lui Hess...

Ce mai e de spus? Doritorii vor putea să îşi cumpere şi de astă dată cartea de la faţa locului, ea costă 17 lei.... Vă aştept cu drag - şi pe cei care aţi pierdut evenimentul de săptămâna trecută şi pe cei care vreţi să ne revedem şi să povestim despre POEMA DESNUDA. Aşa că pregătiţi-vă sufletele şi întrebările! Îmi doresc o discuţie lungă şi sinceră. Şi ştiţi ce mi-ar mai plăcea: să vă aud citind din cartea mea! Nu mult, doar o pagină, care v-a plăcut vouă cel mai mult, să aud cum sună cuvintele mele oglindite prin voi. Ar fi pentru mine o experienţă inedită, care mă entuziasmează.

Apropo, am o RUGĂMINTE: data trecută caseta pe care am filmat evenimentul era defectă şi praful s-a ales de ea. Dacă nu erau fotografiile superbe făcute de Alexandru Moldovan şi de d-na Ana-Maria Crişan, n-aş fi avut nicio dovadă a tot ce s-a întâmplat. De aceea vă rog pe toţi cei care deţineţi un aparat de filmat, de fotografiat, un reportofon - performant sau chiar un simplu telefon mobil înzestrat cu calităţi de înregistrare, vă rog să filmaţi, fotografiaţi, înregistraţi evenimentul. Recunoştinţa mea va fi eternă!

Acum vă las, lucrez la peripeţiile Laurei din cartea a doua, continuarea epopeii mele. Vă mai ţin la curent cu evenimentul, să nu cumva să uitaţi!

PS: Mâine e joi şi apare Adevărul de seară - ediţia de Târgu-Mureş, în care Codruţa Pop m-a intervievat pentru un portret... Abia aştept să-l văd şi să vi-l arăt şi vouă!

Prima recenzie în "România literară"

2011-10-18T11:58:00.000-07:00

E foarte amuzant să îţi cauţi numele pe Google. Tocmai am descoperit în felul acesta că d-na Irina Petraş, critic literar şi preşedinta filialei din Cluj a Uniunii Scriitorilor, a scris o mică recenzie la POEMA DESNUDA. Recenzia o puteţi citi aici, în josul paginii. Sau, ca să fie şi mai simplu (şi pentru că textul e chiar scurt), vi-l redau pe acest blog, sper să nu se supere "România literară".

În general, nu am de gând să comentez părerile nimănui despre cartea mea. Îmi pare bine că POEMA DESNUDA a ajuns la cititori şi sunt curioasă cum se arată ea fiecăruia. Bineînţels că mă bucur atunci când ea place. Bineînţeles că mă întristez atunci când nu place, dar puţin, pentru că eu cred în POEMA DESNUDA şi scrisul meu nu este un exerciţiu de seducţie. Scriu pentru că mi se pare firesc să scriu, pentru că simt nevoia să scriu şi pentru că am despre ce să scriu. SIncer, nu îmi prea pasă dacă unii sau alţii cred cartea mea bună sau proastă, aşa cum nu m-ar prea afecta dacă bărbatul pe care eu îl iubesc vouă vi se pare demn de iubit sau nu. POEMA DESNUDA e povestea pe care am vrut să v-o spun eu, acum. Mai încolo vă voi spune alte poveşti. Cred că fiecare poveste îşi găseşte urechile potrivite în care să picure - sau, mai exact, cred că fiecare poveste născută din suflet vibrează pe o anumită frecvenţă şi nu trebuie decât să găsească celelalte suflete care vibrează la aceeaşi frecvenţă. Scriu deoarece cred în comunicare... Pentru mine, lectorul ideal este cel care vine spre cartea mea cu inocenţa unui copil, curios, gata să asculte şi să trăiască în poveste. Cel care ascultă povestea numai pentru a bifa că o ştie şi pe asta, pentru a vedea dacă e şchioapă şi ciungă sau pentru a o căuta de ouă, să vadă dacă nu cumva sunt de aur, un astfel de cititor nu mă interesează.

Vă spun toate acestea nu în legătură cu recenzia doamnei Irina Petraş, ci în general, ca să ştiţi care va fi atitudinea mea, indiferent ce veţi spune: aştept părerile voastre despre POEMA DESNUDA fără să mă supăr, fără să mă enervez, fără să mi se urce la cap laudele. Nu cred în războaiele literare. Aş vrea să vă aruncaţi în POEMA mea aşa cum a căzut Alice în groapa Iepurelui Alb, aş vrea ca ea, POEMA DESNUDA, să vă facă să visaţi - şi apoi aş vrea să îmi spuneţi cum a fost. Mi-ar plăcea să aflu experienţa unică a fiecăruia.

Mulţumesc d-nei Irinei Petraş pentru recenzie, care iată că urmează mai jos:

"Deşi originalitatea nu-i poate fi pusă la îndoială, iar cartea – câştigătoare a Concursului de manuscrise al USR – promite un viitor prelung poetei, Crista Bilciu respectă fiziologia scriitorului de azi: a devorat „câteva mii de cărţi”, a consumat avid faza livrescă şi mimetică a retrăirii unor vieţi gata imaginate. Personaj în propria carte, speră să se descarce de întâmplările interioare, paralele, dar şi de presiunea celor exterioare şi să acceadă la statutul de creator de lumi noi. Întâlnirea cu teatrul separă rolul de substanţă şi pregăteşte intrarea în scenă a faptei desnude. Proiectul nu e chiar la îndemână. Sub invazie de lucruri deja spuse (ca la optzeciştii livreşti şi ironici, că totul s-a scris e încă o constatare soft) şi inflaţie de imagini în comparaţie cu care „realitatea e un fel de literatură prost scrisă” („«Privesc pe fereastră» nu e acelaşi lucru / cu «mă uit pe fereastră» / adică «uit de mine privind pe fereastră»”), recurge la secretarea naturalist-onirică ori suprarealist-epică a propriilor date biografice/existenţiale în chiar miezul viziunilor străine. Maniera e mai degrabă autoficţională decât autobiografică. Poemul despuiat scoate la iveală personaje şi-şi spune poveşti cu o voce mică de fetiţă („Fetiţele mici trebuie închise în locuri strâmte/ trebuie zidite / aduse jertfă Tăcerii / altfel / le cresc sâni în tot felul de locuri ruşinoase”) ori cu una îngroşată anume să sperie balaurii din jur. Nici fotograf mizând pe privire, nici magician al viziunii, ci „neruşinat” maestru al colajului, gestionează grav-jucăuş „harababura” din poemul contaminat de coşmar. Biografismul, cu toate feţele sale minimaliste, mizerabiliste, scrâşnite ori vag-melodice, este unul en miettes. Biografia a încetat să aibă coerenţă şi stabilitate, formarea e crizică şi nesatisfăcătoare. Abil şi dezîncântat, eul („atunci când scriu, atunci când fac teatru sau pictez, e o invitaţie: vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu”, spune într-un interviu) croşetează un multivers din petice cu sârgul alb şi exaspera(n)t al bunicii Sisif, emblemă a poveştii fără sfârşit, dar şi fără sens („firul se ţesea cu repeziciune / şi nu mai era vertical, ci orizontal. / Era ca un mare stomac exterior, / care nu ierta nimic în jur”). Singura scăpare e în Text: „Majoritatea fecioarelor sfârşesc în patul unui bărbat / Numai câte una mai scapă prin hăţişul textului…”
Cartea are stil şi forţă. Al. Cistelecan are dreptate s-o creadă de… „Cincistele”.

Mini-eseu despre frică

2011-10-17T12:36:00.000-07:00

Tocmai m-am auzit la Radio România Internaţional! Mă rog, pe jumătate, pentru că târziu m-am prins că erau două posturi RRI, 1 şi 2 (logic!). Şi ce mă tot laud? vă aud bombănind... Păi, mă bucur că nu a sunat atât de penibil cum credeam eu că va suna! A sunat chiar bine. Mă rog, a ajutat şi faptul că vocea mea a fost dublată în cea mai mare parte, pentru că emisiunea era în limba engleză - aşa că emoţia din vocea mea nu mai era să altereze informaţia. Care informaţie era chiar decentă. Adică, nu am spus nimic extraordinar, dar cel puţin nu am spus nicio tâmpenie flagrantă. Înainte de interviu mi-a fost rău de frică şi îmi făceam scenarii crunte în care nervii mei cedau, izbucneam în plâns şi trânteam telefonul de perete. Cineva mi-a povestit odată că, la primul ei rol, însăşi Maia Morgenstern a fugit de pe scenă hohotind... (o fi adevărat? vra să zică, timiditatea bolnăvicioasă trece? o voi întreba!) Revenind la micul meu interviu telefonic, jur că imaginea unui intervievator sobru, cu voce elegantă, calmă, engleză - şi care se simţea prin telefon că poartă costum negru şi cravată finuţă, intelectuală - imaginea unui astfel de gentleman (ne)făcând faţă unui eventual ţipăt al meu de gorgonă cu părul roşu şi vâlvoi, drept în mijlocul unei conversaţii elevate despre poezia postoptzecistă, jur că imaginea asta mi-a dat curaj să merg până la capăt. Mă scuzaţi domnule Nasta şi vă mulţumesc pentru răbdare...

Dragii mei, dacă fac cumva rost de înregistrare, vă voi pune un link undeva pe aici... Până atunci, trebuie să mă credeţi pe cuvânt că a fost ok. E drept, am fost în defensivă şi am fost departe de a-mi manifesta spumoasa personalitate pe care actorii cu care am lucrat o cunosc, dar simt că îmi voi îmbunătăţi performanţele live treptat.

Ce sens a avut să mai deschid o dată subiectul acestei fobii ale mele faţă de interviuri? Păi să vă fac o confesiune: mă tem că nu sunt, de fapt, timidă... E mai rău... Vă voi dezamăgi cumplit când vă voi spune că eu sufăr de laşitate. Am ratat o mulţime de oportunităţi din viaţa mea pentru că mi-a fost frică. Mi-e frică de neprevăzut, o mulţime de lucruri simple mă pun în discomfort. Mă stresează să răspund la telefon la numere necunoscute... Nu am curajul să bat la uşă după ce am întârziat undeva... Mi-e frică să abordez un director de teatru pe care nu-l cunosc, deşi meseria mea presupune asta... Nici nu ştiu exact de ce anume mi-e frică, probabil că de ratare. În general, ştiu că e ilogic să-mi fie frică, dar uneori mi-e atât de frică, încât nici nu mai conştientizez asta... Cel mai bun exemplu de laşitate e POEMA DESNUDA, pe care l-am ţinut cinci ani la naftalină. Cinci ani, vă daţi seama?? Mare minune că nu s-a pierdut, având în vedere că în ultimii şapte ani m-am mutat cu întreg calabalâcul de exact şase ori. Mare noroc că sunt atât de nostalgică, încât nu mă îndur să arunc nici măcar floarea presată de la primul meu spectacol regizat, acum vreo 10 ani (vi se pare frumos? păi să vă mai înşir câteva dintre lucrurile pe care nu m-am îndurat niciodată să le arunc, imaginaţi-vă cum arată toate în camera mea, printre 3000 de cărţi şi o sută de păpuşi de porţelan...Ba nu, vi le înşir altădată, dacă sunt doritori. Voi face o postare cu titlul "Bâlciul lui Bilciu", how about that?)

În fine, vă spun că îmi este atât de frică tocmai pentru că, în ultima vreme, îmi e din ce în ce mai puţin frică. Deoarece cred şi am crezut mereu că omul este propria lui capodoperă, că poate face din el ce vrea. Nimic nu îl poate modifica pe om cu adevărat decât el însuşi. Aşa că nu trebuie decât să renunţ la frică. Eu nu sunt frica, ci abia fără frică sunt eu însămi.E simplu... În cei trei ani în care am predat la liceu, am văzut o mulţime de oameni aflaţi la cumpăna dintre a-şi urma visele sau a face "ce trebuie". Când i-am revăzut pe urmă, ani mai târziu, mulţi îmbătrâniseră înaintea mea.... Întotdeauna m-a întristat să văd cum oameni foarte talentaţi îşi irosesc viaţa pentru că nu au curajul să îşi înfrunte fricile.Asta mie n-o să mi se întâmple! Eu îmi voi urma visele până la capăt, chiar dacă ele par absurde!

Visători de pretutindeni, repetaţi după mine: cred în zeul meu, Don Quijote, care s-a luptat cu morile de vânt şi s-a învins pe sine!...

Prima mea lansare la Târgu-Mureş!

2011-10-15T08:53:00.000-07:00

Contrar teoriei că mai bine povesteşti un eveniment după ce te-ai liniştit şi lucrurile s-au aşezat, cred că ar fi trebuit să îmi notez impresiile de la lansare imediat ce s-a întâmplat.... Atunci poate aş mai fi salvat ceva din ea.... Timpul înghite totul pe nemestecate. Uneori parcă trăiesc în somn şi viaţa trece pur şi simplu pe lângă mine... Ca să nu uit cine sunt, am mania înregistrării realităţii: ca dovadă că am existat şi m-am zbătut stă lădoiul meu de zestre, plin cu jurnale, dintre care unele datează încă de pe vremea când eram elevă în clasele primare... Aflaţi că nu sunt scriitoare, ci logomaniacă! Uite ce ditamai introducerea şi tot nu am reuşit să reintru în atmosfera zilei de 12 octombrie!

Şi iată ce s-a petrecut în 12 octombrie: când am ajuns la Universitatea "Petru Maior", cu o jumătate de ceas înaintea evenimentului, în sală erau deja studenţii de la Litere. Cum stăteau ei cuminţi pe scaune şi mă priveau, mi-am amintit deodată cum era când stăteam eu în locul lor şi veneam la lansarea vreunei doamne scriitoare serioase. Adică, brusc am avut revelaţia că nu mai sunt în locul lor.... Când naiba am crescut aşa?? Nu am nimic din atitudinea unei doamne scriitoare serioase, dar, cu toate acestea, ei au continuat să mă privească tăcuţi, politicoşi şi cuminţi.

Până am aranjat scaune, aparatul de filmat, salutat oameni dragi care veneau cu flori şi pupături, pe domnii profesori Cistelecan şi Cornel Moraru, alţi oameni pe care nu îi cunoşteam etc., lansarea a început. Brusc. Atât de brusc, că eu nici nu eram în sală! Imediat ce m-am aşezat, în buzunar mi-a sunat mobilul, pe care, din cauza zăpăcelii, am uitat să îl închid. Atunci m-am făcut foarte foarte roşie (mai roşie decât părul meu creţ şi roşu) şi mi s-a făcut foarte cald. Cred că eram ca un personaj de desene animate şi eram furioasă pe mine că nu controlam situaţia şi că totul era atât de roşu. Mi-aş fi dat jos sacoul, dar mi-a fost teamă că dărâm masa sau ceva de genul acesta, atât de emoţionată eram.

În deschidere, Anda Saltelechi a citit primul capitol, pentru ca lumea să îşi facă o idee asupra cărţii şi îmi amintesc cum încercam să mă calmez şi să reduc cantitatea de roşu în timp ce o priveam şi pe Anda cum tremură lângă mine. Andei, în schimb, emoţiile i-au trecut repede (de, actriţă!), mie nu prea. Eram ca în transă. Auzeam textul poemului (uneori nici nu eram sigură că aşa l-am scris) şi, de undeva din public, auzeam uneori vocea unui copilaş mic, nici nu mai ştiu al cui, pe urmă mai vedeam pe cineva cunoscut pe care nu îl observasem încă în sală, zâmbindu-mi, vedeam obiectivul fotografului fixându-mă (îţi mulţumesc, Alexandru Moldovan, pentru fotografiile superbe!). Venise mai multă lume decât m-am aşteptat (am numărat în poze cam 70 de oameni) şi ultimii veniţi nu aveau scaune, ceea ce mă făcea să mă simt prost. Mai ales că am văzut-o şi pe prietena mea Cristina Timar, viitoare mămică, stând şi ea în picioare.

D-nii Al. Cistelecan, Cornel Moraru şi Dumitru-Mircea Buda au vorbit atât de frumos despre cartea mea, încât mi-a fost teamă că nici nu merit... Cornel Moraru a fost foarte cald şi mi-a fost foarte drag când a zis că a locuit şi el pe malul Pocloşului, chiar pe strada Progresului şi că nu-şi imagina că cineva va imortaliza asta în istoria literaturii.

Apoi mai ţin minte cum dl. Cistelecan a povestit cum m-a picat el la primul examen de I.L.R., de am stat toată vara pe burtă în camera mea şi am înghiţit pe nemestecate, în zeci de volume, şaptezeciştii, optzeciştii, nouăzeciştii, Cărtărescu opere complete şi mai ales toate cele 500 de pagini din "Postmodernismul românesc", Antologia lui Muşina, toată colecţia pe mai mulţi ani din Adevărul literar, România literară şi Caiete critice, donată de un prieten mai mare care nu mai avea loc în casă de ele etc. şi a comentat dragul de Cis: iată unde a dus asta, adică restanţa mea la el. Eu îmi mai amintesc şi cum am plâns atunci ca proasta, când el mi-a spus că ne vedem în toamnă! (În toamnă am luat 9!) (Să ştiţi că nici în vară nu m-am dus fără să citesc, doar că citisem haotic). În fine, vă recomand tuturor studenţilor la Litere să picaţi măcar o dată un examen cu Cistelecan! - apropo, şi Anda Saltelechi a picat unul!:)

Mitruţ Buda, care îmi fusese coleg de facultate (era cu un an sau doi mai mic), a amintit de anii studenţiei noastre. Chiar am fost o generaţie faină, preocupaţi de citit, de scris, aveam seminarii foarte active, făceam adunări literare şi spectacole de teatru studenţesc, vedeam împreună filme ca "Blow-up" şi "Jesus Crist Superstar" şi le dezbăteam îndelung, aveam discuţii inteligente cu profesorii noştri, care nu puneau niciun zid între noi şi catedră. Cu Cistelecan, de exemplu, puteam vorbi la fel de degajat şi în timpul cursului, ca şi la cafenea, iar biblioteca lui personală ne-a stat cu generozitate la dispoziţie (pentru că Biblioteca Judeţeană din Mureş şi chiar şi biblioteca universităţii a fost dintotdeauna defazată cu cel puţin două decenii).

Deşi nu mă aşteptam, am dat o mulţime de autografe!! Mă bucură faptul că la lansare s-au vândut 32 de exemplare din carte (ceea ce, după cum mi-a spus librăria, e mare lucru) şi chiar mai mulţi dintre viitorii mei cititori au stat la rând pentru a le semna cartea (unii veniseră cu ea de acasă). A fost frumos, stresant şi obositor (toate în acelaşi timp). Mi-am scormonit îndelung mintea să scriu ceva potrivit fiecăruia, chiar dacă nu cunoşteam omul respectiv (eu m-aş simţi jignită să mi se semneze doar cartea, fără niciun gând). Jur că nu e simplu să dai autografe! Uneori mă priveam de undeva din exterior, văzusem o asemenea scenă în filme, doar că acolo scriitorul, prin simplul fapt că publicase o carte, avea deja succes, inclusiv financiar. Ei, în România nici măcar premiul Uniunii Scriitorilor nu îmi asigură măcar o jumătate de an de linişte, să pot să stau fără nicio grijă şi să scriu, fără să-mi prostituez mintea şi sufletul cu probleme pecuniare. Oare Cărtărescu chiar trăieşte din scris? Dacă da, e idolul meu! Revenind la autografele mele, dacă oamenii nu ar fi luat atât de în serios situaţia, eu aş fi râs de mine. Pentru că eu nu văd nicio diferenţă între mine-fetiţa cu codiţe care visa la 4 ani să crească mare şi să se facă "geniu ca Mihai Eminescu" şi eu, care, la 33 de ani, dau acum autografe. Toată situaţia mi-a creat un şoc: care eram eu, cea reală? Noroc că vârtejul evenimentelor nu mi-a dat timp să aprofundez problema. Galopul a trecut şi, abia la plecare, am realizat cât de multe flori primisem. "Fă o poză cu ele", mi le-a pus în braţe o prietenă de familie! Şi am făcut... Nici cu florile nu sunt obişnuită... MULŢUMESC, Târgu-Mureş:)

Şi acum urmează aspectele negative ale lansării: Din păcate, tehnologia m-a lăsat baltă şi nu am reuşit să înregistrez nimic! Aţi mai pomenit aşa ceva? Caseta era nouă, sigilată, pe ecran scria REC, timecode-ul mergea, când am oprit-o, caseta se învârtise cam o oră şi jumătate. Când am derulat caseta, semnala că e goală. Şi, a, da, la derulare mi-a şi prins banda. Are cineva idee, oare s-a filmat totuşi ceva? Am încercat în alt aparat şi tot nimic nu se vede, nici timecode-ul nu se deplasează... Bine că am, măcar, fotografii... Oricum, plănuiesc să repet evenimentul, tot la Târgu-Mureş, într-un cadru mai puţin academic, pentru ca, de data aceasta, să apuc să şi stau de vorbă cu invitaţii mei. Mi-ar fi plăcut să mi se pună întrebări....de tot felul. Ce ziceţi, dragii mei, o mai facem odată? Apropo, data viitoare, vă rog eu mult, filmaţi cu toţii cu orice aparat! Cum să nu am eu imortalizat un eveniment aşa de important (debutul meu)?

Închei prin a le mulţumi celor care au fost alături de mine: mamei mele care m-a ajutat la organizare, surorii mele de suflet - Anda Saltelechi, profesorilor mei Al. Cistelecan şi Cornel Moraru şi lui Dumitru-Mircea Buda pentru cuvintele frumoase, bunei mele prietene: scriitoarea Ana Maria Crişan, dirigintei mele din generală: d-na Voicu, profesorilor mei din liceu: d-na de geografie Kereki, Chebuţiu Diana - de latină şi dl Todea, lui Brăduţ Suciu - care m-a ajutat să găsesc sponsor pentru eveniment: firma LEX LOGIC, mama mea spirituală din Teatrul Naţional Târgu-Mureş: d-na Iepan Elena, prietenei adolescenţei mele (cu care visam la Michael Jackson): Daniela Todoran şi soţului ei, Dănuţ, Cristinei Timar şi viitorului ei bebeluş, lui Toth Alex, redactor-şef la "Zi de zi", vecinelor cu care am copilărit pe malul Pocloşului: Corina, Ancuţa, Delia (ajunsă acum profesoară), fostei mele eleve la Pedagogic: actriţa Briena Mare, ambiţioasei mele prietene Mona Pop, jurnalistei Iulia Vizi, celui mai fain băiat din clasa mea de liceu: Aurel Pasc, prietenilor noştri de familie: Margit neni, Maia şi Csaba bacsi, Virginiei şi soţului ei, Alexandru Moldovan, căruia îi datorez pozele, d-lui Jozsi, mare devorator de literatură, pritenei mele Alina Csatlos, psiholoagă şi soţului ei, artist plastic, lui Călin, lui Adi, studenţilor de la Litere, dar şi pasionaţilor de literatură de la Inginerie, tuturor celor care nu îmi vin acum în minte şi tuturor celor pe care i-am cunoscut la lansare: vă mulţumesc!

Învăţ să fiu celebră...

2011-10-14T03:59:00.000-07:00

Azi a întrebat-o cineva pe prietena mea Anda Saltelechi "ce face Crista?", iar ea a glumit: "Învaţă să fie celebră"... Cred că a glumit numai pe jumătate, în sensul că mă străduiesc, într-adevăr, din răsputeri să fac faţă noului meu statut, de persoană semi-publică.

Eu sunt un om emotiv. FOARTE emotiv. Aşa că, în mod cu totul şi cu totul neaşteptat, succesul e pentru mine o mare sursă de stres. Evident, prefer să am succes, decât să mi se întâmple vreo nenorocire. Dar ce plăcut era când vegetam în poziţia comodă a omului retras, care nu prezintă niciun interes pentru nimeni. Mă sperie să fiu în centrul atenţiei. La lansarea mea de acum două zile, cu peste 50 de ochi aţintiţi asupra mea, am simţit că iau foc. M-aş fi dezbrăcat de tot acolo, în public, atât de cald mi s-a făcut... De când am câştigat premiul Uniunii Scriitorilor, primesc multe solicitări de interviuri. De fapt, nu atât de multe, dar destule şi asta este o schimbare neliniştitoare în viaţa mea. Îmi place foarte mult să vorbesc cu oamenii, dar nu îmi place să vorbesc cu un aparat care mă înregistrează. Atunci când reporterul încearcă să comunice cu mine, când îi simt prezenţa şi îl pot privi în ochi, mă relaxez şi, după câteva minute, reuşesc să fiu stăpână pe mine şi să îmi exprim convingerile. Alteori, însă, sunt abordată la telefon şi mă trezesc aruncată în necunoscut, fără niciun punct de sprijin şi interviul se termină înainte ca eu să reuşesc să mă adun. Rezultatul: vocea mea tremurată, multe bâlbe şi nimic care să mă reprezinte de fapt. Îmi jur atunci că nu voi mai da niciodată un interviu, pentru că nu sunt în stare şi nu are rost să mă chinuiesc... Cred, sincer, că e vina mea...

Când eram elevă şi, mai târziu, studentă, îmi picam toate examenele orale. Toate, aproape fără excepţie. Îmi amintesc şi acum lipsa de tact a unei profesoare de psihologie din liceu care, văzând că nu eram în stare să scot niciun sunet, m-a întrebat miştocăreşte: "Câte laturi are dulapul din faţa ta?" De spaimă, dulapul avea ba 4, ba 6, ba 8 laturi... Profesorii care ajunseseră să mă cunoască şi să mă aprecieze îmi permiteau, numai mie, să dau răspunsurile la întrebări în scris. În scris prindeam aripi şi handicapul meu dispărea. În scris eram Crista cea atotputernică.

Ştiu că urma să vă povestesc cum a fost la lansare, dar mă descarc mai întâi de energia aceasta negativă, acumulată în urma unui interviu pe care tocmai l-am dat la Radio România Internaţional. Îmi cer scuze d-lui Eugen Nasta, care m-a intervievat că am fost un interlocutor atât de prost... Nu numai că nu mi se pare politicos să refuz interviurile care mi se cer, dar sunt chiar recunoscătoare celor care manifestă interes faţă de persoana mea şi de POEMA DESNUDA. Mi-ar plăcea să mă pot ascunde sub plapumă şi să refuz orice contact cu presa, aşa ca Salinger, adică acesta ar fi cel mai comod lucru. Dar, pe de altă parte, mă gândesc că am ceva de spus şi aş vrea ca vocea mea să fie auzită. Vreau ca personalităţile promovate de media românească să nu mai fie Becali, Monica Columbeanu, fata de la pagina 5 sau vreo soţie de fotbalist, în detrimentul oamenilor valoroşi, de cultură. Şi vreau ca modelul femeii române să nu mai fie păpuşile 90-60-90, zâmbind tâmp pentru a masca lipsa creieraşului lor şi nici piţipoancele dornice de scandal la OTV. Aşa că trebuie să învăţ să mă exprim şi să îmi placă să mă exprim, pentru ca şi ceilalţi oameni care cred în cultură, în artă şi în adevăratele valori ale umanităţii să aibă şi ele curajul să se exprime şi să mi se alăture. Să schimbăm în sfârşit ceva!

Ştiu că apariţiile în media sunt o parte componentă a carierei artistice şi, da, vreau să învăţ să o stăpânesc, pentru că vreau să fiu apreciată în ţara asta ca artistă şi vreau să îmi câştig existenţa din arta mea, pentru că nu cred că poţi fi ziua contabil sau profesor şi noaptea Shakespeare. Vreau ca literatura să nu mai fie considerată un hobby al profesorilor de română, ci o meserie onorabilă, din care să îmi plătesc facturile pe care şi eu, ca orice om, le am! Vreau doar să fiu lăsată să scriu în linişte, cel puţin 8 ore pe zi!!

Aşa că îi rog pe toţi oamenii de presă care vor să mă mai intervieveze de acum înainte să aibă răbdare cu mine... Promit să învăţ repede meseria de "intervievat" şi să fiu în stare să mă prezint în faţa dvs. pe mine, Crista Bilciu, nu un ghem de emoţii şi frici absolut iraţionale, care mă anulează.

Ştiţi cum zice englezul: "Practice makes better"...

PS. Interviul cu pricina se va transmite luni, 17 octombrie, ora 20, la Radio România Internaţional. Fiţi blânzi cu mine! (Sper din suflet că cineva editează bâlbele mele şi nu mă lasă să fiu penibilă pe plan internaţional!)

Mureşeni, vi se pregăteşte ceva!

2011-10-12T03:20:00.000-07:00

Astăzi, da, chiar astăzi, la ora 18, la Petru Maior, se lansează POEMA DESNUDA! Vă aştept pe toţi, cu drag! Nu mai scriu nimic, că am mari emoţii:)

Update: A trecut lansarea, dar da-ţi-mi voie până mâine să îmi trag sufletul, pentru că am un referat dificil de terminat. Pe urmă vă povestesc tot-tot-tot!

Cum se organizează o lansare de carte

2011-10-11T14:20:00.000-07:00

Adică, nu orice lansare, ci prima lansare - şi nu orice carte, ci volumul de debut...Uf! Există un ghid pentru aşa ceva? (Imaginaţi-vă că pe Google chiar există!) Printr-un concurs (mai mult sau mai puţin) fericit de împrejurări, iată că prima mea lansare se întâmplă în Târgu-Mureş, orăşelul meu natal, din care am chiulit şapte ani! Să vă spun cu ce m-am distrat eu în ultimele zile:

- am scos afişe A3 cu faţa mea şi m-am simţit oarecum ciudat în faţa domnişoarei de la xerox. Remarcat că nici măcar nu prea arăt ca personajul de pe afiş
- Vizitat fostul meu liceu (Pedagogic) ca să pun afişe cu lansarea şi fostul meu diriginte şi-a întrerupt ora de sport ca să mă prezinte noii lui clase, care m-a aplaudat. O, doamne! Deşi predasem engleza patru ani (dintre care unul chiar în fostul meu liceu), m-am bâlbâit cumplit, în româneşte, în faţa a vreo 30 de perechi de ochi care mă priveau foarte cuminţi
- după ezitări, am redactat un comunicat de presă la persoana a treia ("Crista Bilciu s-a născut în 1978, la Târgu-Mureş şi a absolvit bla bla bla") şi am trimis câteva zeci de mailuri la ziare, radio, TV. M-am simţit cam aiurea că nu am un agent literar care să facă asta în locul meu. Pe urmă m-am simţit şi mai aiurea gândindu-mă că poate nu va publica nimeni comunicatul. Din fericire, media locală a fost foarte drăguţă cu mine:), numai numele mi l-au pocit (NU mă cheamă BÎLCIU!:(

- m-am dus să cumpăr ziarele în care a apărut anunţul - ajunsă acolo, era cât pe ce să nu le mai cumpăr, deoarece mă lovise un sentiment al absurdului, doar eu redactasem articolul, nu? În fine, am cumpărat ziarele, pentru mama, tata şi bunica mea de la Culpiu, să aibă cu ce se mândri prin cartier
- am cerut voie la Biblioteca Judeţeană din Mureş să pun afişe şi, de zăpăceală, nici măcar nu m-am prezentat noii directoare, care, apropo, e foarte tânără. Îmi plac oamenii tineri numiţi în funcţii de conducere culturale, întotdeauna mă aştept ca ei să revoluţioneze cel puţin oraşul. Daţi-mi mie cârma unei biblioteci, a unei reviste, a unui teatru şi vă răstorn universul!
- m-am fotografiat lângă afişul de pe poarta bibliotecii! E drept, nu a fost ceva foarte matur, dar lăsaţi-mă şi pe mine să mă bucur măcar la debut, ok? Am remarcat că am uitat să trec adresa blogului pe afiş!! Şi a doua zi m-am bucurat că nu mi-a făcut nimeni mustăţi
- dacă tot eram la bibliotecă, mi-am reînnoit permisul.iar la rubrica "ocupaţie" mi s-a părut prea devreme să spun "scriitoare", aşa că am spus "regizor". Doamna bibliotecară a vrut să completeze locul de muncă şi a fost greu să-i explic că regizorii nu prea sunt angajaţi "undeva", ci regizează şi ei pe unde pot, din loc în loc. Nu sunt sigură că am convins-o că "regia" este o meserie veritabilă şi onorabilă, până la urmă a scris pe formular "liber profesionistă". Hm... Bine că nu am spus, totuşi, "scriitoare", aşa mi-ar fi fost şi mai greu să explic "unde lucrez"
- nu au trecut 10 minute pe stradă să nu mă întâlnesc cu vreun fost coleg, fost profesor, prieten din copilărie, prieten al vreunui prieten etc.Am regretat amarnic că nu am făcut nişte fluturaşi, aşa cum se practică la Bucureşti, pentru ca ei să reţină mai bine locul şi ora evenimentului
- au intrat în vorbă cu mine personalităţi locale cu care nu mai vorbisem niciodată, care m-au felicitat pentru carte şi câteva minute m-am simţit chiar importantă. Apoi mi-am dat seama că, de fapt, nu aveam nicio legătură cu ele şi nici vreo posibilitate de a comunica vreodată în mod real

- în sfârşit, am ridicat de la poştă, după ce am sâcâit-o pe tanti de acolo mai multe zile, coletul de la Cartea Românească, în care erau cărţile pentru lansareeee
- mi-am găsit sponsor pentru eveniment - şi anume, compania târgumureşeană de traduceri autorizate şi servicii conexe "Lex Logos"
- am cules o mulţime de castane sălbatice, dar nu vă pot spune în ce scop - veţi afla, însă, cu siguranţă dacă veniţi MÂINE 12 octombrie, ora 18, la lansarea POEMA DESNUDA!

Miercuri, 12 octombrie, lansare POEMA DESNUDA la Târgu-Mureş!

2011-10-07T13:12:00.000-07:00

După cum vedeţi clar pe afiş, miecuri se lansează POEMA DESNUDA la Târgu-Mureş, în prezenţa autoarei, aşa că, dragi mureşeni, vă aştept pe toţi la Universitatea "Petru Maior", în sala A412 (e la mansardă, în clădirea din dreapta, cea în care se află şi decanatul şi secretariatul).

Volumul va fi prezentat de domnii Al. Cistelecan, Cornel Moraru şi Dumitru-Mircea Buda.

În deschiderea evenimentului, actriţa Anda Saltelechi va citi fragmente din carte, asta pentru a putea avea un punct de pornire în discuţiile care sper că vor avea loc între autoare şi public. Vă spun un secret: o mare parte din povestea personajului principal (adică Laura) a fost gândită chiar în Universitatea "Petru Maior", aşa că ce alt loc ar putea fi mai potrivit pentru lansare?

Doritorii vor putea să îşi cumpere cartea la eveniment, de la reprezentantul S.C. Libris Eminescu - ea costă 17 RON, iar autoarea va da cu plăcere autografe la faţa locului.(De reţinut: să îmi cumpăr un stilou special pentru asta!!)

Participanţii la lansare vor avea parte de câteva surprize... Poate vă dau unele indicii despre ele în zilele ce urmează, aşa că staţi cu ochii pe blog...

Vă aştept cu mare drag!

Lectura nu este un dialog cu autorul

2011-09-28T10:54:00.000-07:00

Introducere

Pentru cei sosiţi mai târziu pe blogul meu, vă aduc la zi cu evenimentele: pentru că mă lamentam eu pe blog despre lipsa de reacţie la POEMA DESNUDA, Diana Coman a sărit să-mi explice care sunt aşteptările unui potenţial cititor de la un autor nou. Bucuroasă de dialog, i-am răspuns la fiecare întrebare şi nici a doua replică a Dianei nu s-a lăsat mult aşteptată. Dar cred că abia acum înţeleg că întreaga dezbatere se învârte în jurul relaţiei autor-cititor, aşa că voi încerca să lămuresc, în această postare, ce cred eu despre aceasta relaţie...

Autorul şi opera, două destine paralele

Diana, să ştii că îmi face mare plăcere dialogul cu tine. Dar, crede-mă că el, indiferent de răspunsurile mele, nu va ţine în niciun fel locul lecturii. Ştiu, tu nu asta vrei, dar dialogul cu mine nici măcar nu te va lămuri dacă să rişti (pierderea timpului, căci alt pericol nu paşte cititorii) şi să alegi POEMA DESNUDA sau nu. În urma schimbului nostru de postări de blog, putem deveni chiar şi prietene foarte bune, dar nici asta nu îţi oferă vreo certitudine asupra calităţii cărţii mele sau asupra gradului de plăcere pe care ea ţi-o va oferi. Cred cu tărie nu numai faptul că o carte, odată scrisă, are autonomie faţă de autorul ei - devine altcineva -, dar cred şi faptul că o carte nu oferă nicio certitudine asupra autorului ei. Şi viceversa. Citisem undeva că un om de proastă calitate nu poate crea o adevarată operă de artă - nimic mai fals. Creăm cu eul nostru ideal şi punem în creaţia noastră ce avem mai bun în noi. Autorul unui mare roman idealist poate greşi în viaţa de zi cu zi, pentru ca el e om. În biografia lui, omul poate pierde lupta şi, cu toate acestea, în lumea ideilor, din care face parte arta, el poate rămâne un învingător. Când am descoperit toate acestea, am fost dezamăgită. Apropo de Salinger care spunea că, atunci când ţi-a plăcut o carte, simţi nevoia să-l suni la telefon pe autorul său... eu, una, nu prea mai simt nevoia. Înţeleg că o carte reprezintă intelectul unui scriitor, nu etica lui...

Am cunoscut recent autori care m-au dezamăgit. Nu mă refer doar la actori care creeaza personaje atat de frumoase încat, după aplauze, ai vrea sa îl strangi în braţe pe Hamlet sau pe Estragon şi să îi iei cu tine acasă. Am cunoscut scriitori pe care îi iubeam pe hartie, dar care faţă în faţă s-au dovedit a fi nemernici la suflet... Regizori cu ale căror spectacole rezonam atât de tare de parcă eu le-aş fi visat, dar care s-au dovedit oameni străini, de care sufleteşte nu am reuşit să mă apropii. Până la urmă, diferenţa dintre actori şi ceilalţi creatori nici nu e atât de mare, felul în care actorul îşi îmbracă sufletul într-un rol seamănă cu felul în care scriitorul sau regizorul îşi îmbracă sufletul într-o poveste. Arta adevărată se naşte din năzuinţa sufletului nostru de a fi mai bun, de a trăi într-o lume mai bună. Sufletul tuturor creatorilor e mare, dar în cotidian nu sufletul conduce. Cel puţin aşa gândesc eu acum.

imagine din spectacolul meu EXPERIMENTUL HAMLET, Teatrul Podul, 2010

După demonstraţia de mai sus, e clar că dintr-o carte a mea tu, cititorule, nu poţi afla mare lucru despre mine, autorul. Evident, poţi găsi indicii despre inteligenţa şi cultura mea generală. Şi cam atât. Lectura este nu un dialog cu mine, autorul, ci cu cartea mea, care e o entitate diferită faţă de mine.

Dialogul carte-cititor e inegal
Evident, e mult mai uşor să dialoghezi cu autorul, care e un om, decât cu cartea, care nu răspunde. Din păcate, dialogul carte-cititor e inegal, adica, in dialog, cititorul nu are atatea drepturi. Cartea îi vorbeste, dar el, cititorul, e mut. Cartea îl poartă prin lumi nemaivăzute, îi dăruieşte informaţii, îl face să vadă imagini, să trăiască emoţii şi să trăiască o vreme în alt timp, alt spaţiu, în viaţa altcuiva. Cititorul ce poate face în schimb? Doar să se simtă încântat sau revoltat, copleşit, fascinat etc. - în fine, să meargă la vale ca pe un tobogan - într-o viteză şi frumuseţe egală cu valoarea cărţii citite.

Dar, dacă cititorul nu poate răspunde cărţii, el poate, însă, raspunde curiozităţii altor potenţiali cititori. Şi, până la urmă, chiar autorului. Criticii literari (şi bloggerii -categorie care ar trebui deja inclusă în istoria literaturii) sunt nişte cititori profesionişti. Ei îndrumă alţi cititori şi dau un feedback autorului. Ei sunt vocea tuturor celor care aleg să nu răspundă provocării, adică dialogului. Pentru că, vezi tu, cititorule, dialogul nostru a fost început, de fapt, de POEMA DESNUDA, la apariţia ei. Vocea ei va ajunge la tine când o vei deschide şi abia atunci urmează primul răspuns al tău. Abia aştept să citesc cum ţi s-a părut călătoria. Iar eu voi avea atunci un foarte bun punct de reper pentru CARTEA A DOUA A POEMEI, la care scriu acum cu mare elan.

POEMA DESNUDA poate vorbi singură

Dragă Diana, te rog să nu te simţi jignită când îţi spun că eu am dorit o reactie la cartea mea, nu la mine, pentru ca eu nu am pus un anunţ la matrimoniale. POEMA DESNUDA îşi caută sufletul pereche, nu Crista Bilciu. Dar nu e nimic în van, pentru că şi Crista e oricând bucuroasă de noi parteneri de dialog şi, de ce nu, de prieteni. Dar nu confund internetul cu canapeaua lui dr. Freud...

Internetul e, însă, plin de oameni care, sub protecţia anonimatului, se descarcă de frustrări sărind la gâtul unor oameni pe care nu îi cunosc şi nici nu au de gând să îi cunoască. Am avut tot felul de reactii la postarea în care mă plângeam de lipsa de feedback la POEMA DESNUDA. Unii m-au făcut naivă (şi, da, ştiu că o lună şi jumătate de la apariţie e un timp prea scurt pentru ca un debut să ajungă până la cititori). Alţii m-au făcut ipocrită, socotind lamentarea mea doar un fel de cascadorie publicitară. Altii mi-au reproşat că nu ştiu eu sa ma promovez şi mi s-au dat o grămadă de sfaturi, mai mult sau mai puţin fanteziste, cu mai mult sau mai puţin umor... Dar eu nici macar sfaturi nu am cerut in postarea aia, deşi nişte sfaturi bune şi bine intenţionate nu aş refuza niciodată...

Eu nu făceam decât să scriu ceea ce simt, cu toată sinceritatea. Sunt un om care a scris o carte, un om care are ceva de spus. E firesc sa astept ca POEMA DESNUDA să fie citită. E firesc să aştept un feedback. E firesc să fiu nerăbdătoare. E mai mult decat un debut, însoţit de emoţiile, nesiguranţa şi bucuria debutului: e ca şi cum v-aş fi pus în maini un jurnal, ca şi cum v-aş fi făcut o confesiune.

Oameni buni, ce vreţi mai mult de la mine??

Am mai spus, eu sunt, în primul rând, cititoare. Am crescut printre cărti, ba, când eram mică, mă şi jucam cu ele, ca şi cum ar fi fost cuburi: le puneam pe vrafuri şi îmi construiam o cetate în care ma ascundeam să visez ore în şir. În adolescen- ţă, căutam o carte perfectă. Nu perfectă în sine, căci aşa monstruozitate nici nu cred că există, ci perfectă pentru mine. Scrisă numai pentru mine, ba, mai mult, o carte care să se modifice în funcţie de mine, să-mi răspundă. O carte nesfârşită, o prietenă din hârtie şi litere. Tot aşa căuta Don Juan idealul feminin... Dacă n-am găsit această carte, am hotărât să o scriu eu... Dovada cea mai bună că nu am scris-o bine este că acum o scriu pe cea de-a doua... Dar niciodată nu am pornit la lectura unei cărţi cu o prejudecată, nu am vrut să aflu despre carte înainte de a o citi. E ca şi cum nu m-aş duce să văd un spectacol de teatru dacă nu am citit înainte textul dramaturgului respectiv...

Eu cred ca deja am vorbit destul de mult online despre cartea mea. Am dat un interviu pentru Agentiadecarte. Altul pentru Zi de zi, altul la Radio Romania Cultural. Plus alte câteva apariţii pe care nu le mai menţionez acum. Oricum, jur că am vorbit deja prea mult despre mine. Din acest moment, cred că a venit timpul ca POEMA DESNUDA să vorbească singură cu cititorii ei. Mi-ar plăcea ca unele dialoguri să fie publice, să le văd şi eu - aşa cum îţi doreşti ca un copil sau un elev de-al tău să aibă succes:)

O fi cartea mea un produs, dar eu, Crista, NU sunt un produs. Nu am de ce să încerc "să mă vând". Nici personaj nu sunt, aşa că îmi pare rău dacă am contrazis idealul cuiva despre autori. Sunt cine sunt. Şi sunt foarte curioasă să ascult părerile voastre DESPRE POEMA DESNUDA.

...Ce-ar fi să citiţi cu toţii cartea şi, pe urmă, CHIAR avem subiect pentru un dialog?

Catre cititori

2011-09-24T14:31:00.000-07:00

Am primit o provocare de la Diana Coman, care îmi răspunde pe blogul ei la postarea mea anterioara, despre lipsa de reacţie la POEMA DESNUDA. Pentru ca îmi place foarte mult dialogul (mai ales cu oameni necunoscuţi, deoarece fiecare om nou poate ascunde în suflet şi creier o tolbă plină cu bunătăţi), voi răspunde punctual la întrebarile Dianei, pentru ea şi toţi ceilalţi interesaţi.

1. De ce cartea ta?

Dragă cititorule, POEMA DESNUDA nu a fost scrisa pentru public si este o carte prea personala pentru ca eu sa pot vorbi despre ea. Asta nu neaparat pentru a-mi proteja intimitatea, cat mai ales pentru ca sunt atat de apropiata de ea, incat mi-e imposibil, asa cum ti-e imposibil sa mai distingi corect un obiect pe care il tii prea aproape de ochi...

POEMA DESNUDA m-a obsedat de cand ma stiu. Am inceput sa lucrez la ea, in mintea mea, pe la 10 ani, atunci cand omul pe care il iubeam cel mai tare (bunica mea) s-a sinucis. Visam sa inventez o metodă de a face oamenii nemuritori, să creez o realitate paralelă pe care să o populez cu toti mortii mei dragi, un fel de rai, cu totul şi cu totul din cuvinte. Intr-un fel, cartea mea este un cimitir idilic. Oricum, abia pe la douazeci si ceva de ani am inceput să mâzgălesc 5-6 caiete cu mici fragmente incoerente despre care nici eu nu intelegeam multe - si abia aproape de 30 de ani, in numai cateva nopti (trei sau patru) am scris, dintr-o suflare, forma finala a POEMEI.

Publicarea ei a fost o simplă întâmplare (am vorbit despre asta în interviuri, le găseşti dacă "frunzăreşti" blogul). Altfel cartea stătea şi acum într-un cufăr...

2. Cine ești tu?
Cine sunt nu e neaparat o chestiune relevantă pentru cartea mea şi e, în orice caz, o întrebare atât de complexă, încât creierul meu intră în colaps la simpla ei pomenire. Orice încercare de a răspunde la ea mi se pare hilară.... Din deformare profesională, îmi vin acum în minte cel puţin trei răspunsuri din dramaturgia universală... Dacă vrei să mă cunoşti ca regizor, asta e mai simplu: te invit la spectacolele mele, dintre care cel mai tare mă reprezintă "Experimentul Hamlet".

Pentru că tu doreşti să ştii cine sunt mai ales fără să părăseşti spaţiul virtual, poţi citi despre spectacolele mele AICI (scuze, e cam deranj pe site-ul meu, dar informaţia e acolo). Să ştii, însă, că teatrul îl poţi gusta cu adevărat numai pe viu.

Dacă vrei să mă cunoşti ca scriitoare, google nu îţi va fi de folos. Îmi public literatura foarte rar online şi cred că m-am explicat suficient în postarea anterioară: nu cred în textele trunchiate. Eu, până acum, în toţi aceşti ani, am scris un singur text, chiar dacă ramificaţiile sale au luat forma unor poezii de sine stătătoare. În plus, sunt foarte autocritică: într-o vreme am publicat texte, după alta mi s-au părut foarte proaste şi le-am şters... Scriu şi rescriu foarte mult.

3. Ce așteptare îmi creezi pentru cartea ta?
Din păcate, vânzarea nu prea e punctul meu forte, pur şi simplu nu am talent pentru asa ceva - şi, sincer, decât să mă chinuiesc să îmi vând singură o carte sau un spectacol, prefer să profit de timpul acela pentru a scrie altă carte sau a construi alt spectacol. Nu vreau să mă consideri arogantă: pur şi simplu nu ma pricep decât la pus cuvinte pe hartie şi pus actori pe scenă. Când fac asta, caut propriile mele raspunsuri, atât.

E drept că trăim într-o eră a suprasaturării cu informaţie şi că e de înţeles că majoritatea cumpără, teleghidaţi, produsul cel mai mediatizat. Doar că, vezi tu, literatura nu este un săpun sau un nou detergent care curăţă orice pardoseală, fără discriminare. Literatura e discriminatorie: ea nu e pentru toţi. Şi nu mă refer la faptul că analfabeţilor, de exemplu, le este inaccesibilă, ci la faptul că, indiferent de inteligenţa sau educaţia ta, poţi rezona cu un autor şi cu altul nu. Mie, de exemplu, nu îmi spune prea multe poezia lui Blaga. L-am citit, dar nu mi-e drag să-l recitesc - asta nu înseamnă că Blaga nu e bun, e doar pe altă structură decât mine. Îmi plac foarte mult Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Angela Marinescu, Floarea Ţuţuianu, Emil Brumaru... Te ajută această listă foarte incompletă a "părinţilor mei literari" să îţi dai seama dacă ţi-ar plăcea sau nu să citeşti POEMA DESNUDA? Nu cred.

Îmi pare rău, dar singurul mod de a vedea dacă literatura mea ţi se potriveşte este să o încerci. Te duci la librărie, o iei de pe raft şi o deschizi la prima pagină. Dacă o poţi lăsa din mână, o pui înapoi pe raft. Dacă nu, o iei cu tine. So simple...

4. Care e drumul pe care merge cartea ta?
Întrebarea aceasta mi se pare cam ambiguă şi, oricum, cred că am mai răspuns la ea de câteva ori. Cartea mea nu merge pe niciun drum. Nu îţi va salva viaţa, nu te va scăpa de indigestie şi nu îţi va scoate petele de pe covor. Ea doar îţi oferă o lume pe care tu nu ai mai vizitat-o, o lume cu totul şi cu totul nouă, ca Lumea Minunilor Alisei. Ce sens are să îmi ceri atâte pliante şi flyere de reclamă, când ţi-ar lua mult mai puţin timp să te arunci în gaura iepurelui şi să vezi singură? A, nu ştii în care gaură să te arunci, pentru că spui că ai biblioteca plină. Adică, mă întrebi, de ce nu ai merge în schimb să explorezi Africa sau altă ţară, Alaska sau China?... Chiar, de ce? Nu e normal să le vizitezi pe toate?...

Eu, pe lângă faptul că sunt scriitoare, sunt, în primul rând, o cititoare feroce şi, crede-mă, niciodată nu am stat să aleg, aş merge şi în Africa şi în Alaska şi peste tot şi aş hotărî pe urmă, după ce am văzut cu ochii mei, în care loc mai vreau să mă întorc. Am în biblioteca mea cu 3000 de cărţi un raft - unul singur - pe care stau la mare cinste cărţile pe care le vizitez des, ca pe nişte prieteni.

5. De ce m-aș încrede în tine?

Îmi reprosezi ca blogul meu e neprofesionist facut, si asta pentru ca am pus un fundal rosu si "eternul widget cu pisica"...

Draga Diana, blogul meu e locul unde ma simt eu bine. Blogul tau e simplu, negru pe alb, foarte bine. Jur ca nici nu am observat până acum şi nici nu am obiceiul să intru în casele oamenilor numai pentru a le critica talentul la design interior, mă interesează ceea ce au oamenii de oferit, nu ce şi-au pus pe pereţi, mai ales în case de împrumut. Sunt nouă în blogosferă si mie, acum, aspectul blogului meu îmi place foarte mult. Când nu îmi va mai plăcea, îl voi schimba, pentru ca îmi plac schimbările. În orice caz, nu pot să sufăr lipsa de culoare şi în camera mea nevirtuală toate lucrurile sunt roşii sau portocalii, în nuante aprinse: pereţii, patul, imprimanta, ceştile, lumânările, săpuniera. Cât despre pisici, le ador şi sufar că duc o viaţă mereu pe fugă şi nu îmi pot permite să cresc una reală. Aşa că am un pet virtual. Indiferent cât de uzitat îti pare, eu îl gasesc bine făcut şi pentru mine e un element anti-stress, care mă ajută să scriu.

Îţi spun toate acestea, deşi nu ar trebui să mă justific in faţa nimănui pentru gusturile mele, chiar dacă ele par îndoielnice. Nu am pretenţia să mă placă toată lumea (ar fi un semn de alarmă), dimpotrivă, îi aştept în vizită doar pe cei care sunt pe aceeasi lungime de undă cu mine. Dar ţi-am răspuns pentru că (deşi te văd stând ezitantă la poartă, nesigură dacă să te repezi sau nu la gâtul meu) mie imi place dialogul cu tine. Fac de multi ani teatru şi acolo nu am feedback direct, aşa că, ceea ce mi se intamplă acum e fascinant...

Aşa că, îmi pare rău să îţi spun asta, dar chiar nu trebuie să te încrezi în mine, pentru că, repet, nu sunt un detergent universal. Cred că POEMA DESNUDA îşi va alege ea singură cititorii. Sper să fii printre ei, pentru că, deşi nu te cunosc, îmi plac oamenii care (îşi) pun mereu întrebări.

Unde puteţi citi POEMA DESNUDA

2011-09-21T12:06:00.000-07:00

Sunt întrebată de multă lume unde se pot găsi fragmente din cartea mea, online. Nu vă recomand să citiţi fragmente, e inutil. Să vă explic de ce:

Încă din gimnaziu m-a provocat ideea că "Ţiganiada este singura epopee românească" (despre "Levantul" lui Cărtărescu am învăţat abia la facultate). De pe atunci, ambiţia mea a fost să scriu într-o zi încă o epopee. POEMA DESNUDA este, deci, o lucrare complexă, cu fir narativ şi cu (aproximativ) 26 de personaje - nemaipunând la socoteală personajele colective. Evoluţia personajelor este urmărită în paralel, poveştile se întretaie, nu m-a interesat foarte mult să croşetez metafore - şi, credeţi.mă, există foarte puţine fragmente de sine stătătoare, care nu dovedesc nimic. Nu am cum să scot din cartea de 100 de pagini ceva semnificativ, e ca şi cum v-aş prezenta o simplă cărămidă oarecare şi voi aţi încerca să vă imaginaţi cum arăta piramida din care am extras-o.

Oricum am avut îndoieli dacă să public POEMA DESNUDA, pentru că ea este numai prima parte a unei trilogii şi în această primă parte povestea abia începe, abia cunoaşteţi personajele şi personajul principal, Laura, abia îşi începe odiseea.

Dacă v-am făcut curioşi, mai bine cumpăraţi cartea, cred că se găseşte în toate librăriile (se poate comanda şi online, din mai multe locuri).

Iar dacă, totuşi, insistaţi în continuare să citiţi fragmente pe internet, găsiţi pe site-ul editurii Cartea Românească, AICI, o bucată consistentă din capitolul 3 şi cuprinsul cărţii (titlurile capitolelor sunt descriptive şi vă puteţi face o idee asupra poveştii). Pe urmă, în Ziarul Financiar (AICI) găsiţi un fragment din introducere şi capitolul 11...

POEMA DESNUDA tronând la librăria Hyperion din Târgu-Mureş

Cum să faci din poezie bici...

2011-09-19T12:51:00.000-07:00

MĂ ENERVEAZĂ că nimeni nu spune nimic despre "Poema desnuda", deşi a apărut deja de o lună şi jumătate în librării.

Adică nu visam neaparat la cronici laudative semnate de cele mai bine cotate peniţe critice ale vremii şi la un capitol dedicat numai mie în următoarea Istorie a literaturii scoasă de Manolescu, dar măcar cei 10-15 prieteni ai mei care mi-au semnalat că au cumpărat-o ar putea să comenteze ceva online. Chiar şi ceva injurios! Chiar şi ceva monosilabic!

Aflaţi că la teatru se râde (de preferat la comedii), se aplaudă la sfârşit şi, uneori, se fluieră (cine are curajul). Eu sunt om de teatru, nu pot trăi fără public!

Ştiu, am fost avertizată de alţi împătimiţi ai condeiului că va mai curge hă-hăăăăăă multă apă pe Pocloş până la receptarea cărţii mele (asta dacă am noroc), că în România nu există sau nu mai există piaţă pentru poezie şi că poezia, oricum, se scrie pentru elite, aşa că să aştept, cuminte, comentariile postume.

Dar chiar nimic?? Păi, să ştiţi că, dacă nu spuneţi nimic, eu nu mai scriu. Sau, mai rău, scriu, dar nu vă mai arăt!!...

Oare e o problemă de marketing, adicătelea n-oi şti io cum să-mi vând pielea literară? Iată că Lorena Lupu mi-a sărit în ajutor cu câteva sfaturi pentru promovarea mea, pe care le puteţi citi AICI. Ziceam că dacă dau, în sfârşit, lovitura în teatru şi devin şi eu celebră şi bogată ca Victor Ioan Frunză sau Andrei Şerban, aş angaja-o pe Lorena pe bani grei, să mă promoveze:))

Voi ce ziceţi? Ce-ar fi să ziceţi, în sfârşit, ceva?

PS. Ştii ce mi-ar plăcea mie: ca toţi cei cărora le-a plăcut un pasaj din POEMA DESNUDA să se înregistreze citindu-l şi să mi-l trimită. Să am o colecţie întreagă de oameni pe care nu îi cunosc, citind fragmente din poem. Aş pune toate fragmentele pe aceeaşi pagină şi le-aş da drumul să meargă deodată, ca pe nişte cutiuţe muzicale. Şi aş înnebuni de atâta fericire!

Sunt propriul meu spectator

2011-09-18T05:27:00.000-07:00

Dar nu vorbesc despre teatru...

Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat acum patru seri (povestesc abia acum pentru că de atunci tot împachetez şi aranjez - m-am mutat):

Eram într-o casă foarte boemă din Piaţa Romană împreună cu câteva prietene şi deodată o actriţă, d-na Dora, a început să ne citească din POEMA DESNUDA. Şi nu ştiu cum a trecut vremea şi a citit tot poemul! Timp în care cititoarea şi ascultătoarele s-au amuzat copios, iar eu am avut emoţii ca la o premieră şi puţină febră, ca atunci când mă aflu în prezenţa bărbatului care îmi place, în primele zile în care dragostea se cuibăreşte în suflet.

Pe mine, periodic, mă apucă descurajarea şi mă întreb pe cine interesează, de fapt, un volum de poezie şi mai ales al meu. Uneori sunt egoistă şi îmi pare, parcă, rău că nu am ţinut POEMA în sertar, numai pentru mine... Lectura asta semi-publică m-a făcut, însă, să lucrez cu poftă la continuarea epopeii, pentru că mi-am dat seama, ascultând cuvintele mele în gura d-nei Dora, că povestea mea trăieşte şi că s-a transmis exact aşa cum am trăit-o eu în capul meu. Ştiu că uneori scriu alambicat, ca în cel mai autentic jurnal (destinat focului, nu publicării); că uneori mă deranjează semnele de punctuaţie şi nu le pun; că uneori mă joc cu cititorii - aşa că m-a surprins foarte tare felul în care o actriţă (bună!) reuşea să intuiască notele triste sau vesele ale diverselor pasaje ale POEMEI, chiar dacă nu cunoştea bagajul biografic care a dus la notarea lapidară a unei imagini sau a alteia.

Şi nu m-am mai temut să mă arăt lumii aşa cum sunt...Goală:)

Crista Bilciu - Autoportret (acuarele şi pastel pe hârtie), 2010

PS. Dacă faceţi click pe imaginea de mai sus, puteţi vedea imagini din prima mea expoziţie de pictură - de anul trecut. Cât despre lectura POEMEI DESNUDA, d-na Dora mi-a promis că vom face şi o sesiune filmată, cât de curând...

POEMA DESNUDA reloaded

2011-09-12T17:06:00.000-07:00

De câteva zile lucrez cu frenezie la volumul al doilea din POEMA DESNUDA. Îl abandonasem o vreme în favoarea prozei, dar văd că tot poezia îmi face mai mult cu ochiul... De fapt, mint, nici măcar nu de asta îl abandonasem, pur şi simplu simt eu nevoia să las o pauză mai lungă între prima şi a doua parte. Dar nu pot sta departe de scris, lucrurile trăite trebuie scrise (altfel le retrăieşti?). Deci, scriu la partea a doua. Dacă o termin repede, văd eu ce fac cu ea... În definitiv, prima a zăcut în sertar cinci ani, de ce nu ar sta şi a doua la dospit?

Tot lucrând aşa la Poemă (nu se va mai numi aşa, dar încă nu vă spun cum se va numi), mi-am dat seama că:
- atunci când oboseşti de viaţă (în cazul de faţă a se citi "teatru" şi încă teatru independent) poezia e cel mai bun sanatoriu
- când oamenii din jur te dezamăgesc, cea mai bună soluţie e să îi reinventezi în scris
- cel mai greu e nu să spui tot ce ai de spus, ci să nu cumva să spui ceva în plus
- am cumva un mecanism interior (ce bine!) care îmi spune întotdeauna când am ajuns la forma finală a unui grupaj de versuri, indiferent ce spun alţii mai deştepţi ca mine
- e la fel de simplu să îţi târăşti după tine prietenii (puţini!) în delirul literar precum i-a fost Alisei să treacă prin apele oglinzii
- literatura şi realitatea s-ar putea să fie sinonime
- dacă nu înţelegeţi toate ideile mele cu liniuţă, citiţi POEMA DESNUDA (printre rânduri)
- s-ar putea să devin dependentă de epopeea asta şi să nu reuşesc să o termin după al treilea volum, aşa cum plănuisem. Ceea ce n-ar fi bine...
- şi altele...

Gata, am de scris! Vă las cu Anda Saltelechi, recitând din POEMA DESNUDA, cartea 1...

Interviul meu la Radio România Cultural

2011-09-08T14:34:00.000-07:00

Iată interviul despre care vă vorbeam ieri, îl puteţi asculta AICI...

Am reuşit să mă ascult până la capăt (de altfel, a fost un interviu scurt) şi mi se pare că răzbate din el pesimism... Nu cred că sunt pesimistă, mai degrabă nerăbdătoare: până acum nimeni nu mi-a spus absolut nimic despre cartea mea... Atâta îmi doresc şi eu: să aflu ce înţeleg oamenii din ea şi ce gândesc despre ea. Recunosc că, acum mai mulţi ani, îmi imaginam că publicarea unei cărţi îţi asigură, ca în străinătate, un oarecare statut: pe lângă interviuri, lecturi publice, autografe etc., speram că un scriitor poate trăi decent de pe urma muncii sale (pentru că nu e normal să fii ziua contabil şi noaptea artist). Evident, am aflat acum că onorariul pentru o carte publicată e cu mult sub un singur salariu minim pe economie, aşa că regret enorm că nu mă pricep la contabilitate (sau la vreo altă meserie practică). Dar, aşa cum actorii debutanţi angajaţi în teatre au un salariu de 600 de RON, dar se hrănesc cu aplauzele de la final şi cu câte un comentariu al unui spectator care i-a urmat în povestea de pe scenă, tot aşa aştept şi eu să văd că povestea din POEMA DESNUDA a folosit cuiva... Sper să fi folosit... Altfel voi păstra volumul al doilea (care e aproape gata) în lădoiul meu de zestre, plin cu manuscrise şi jurnale...

Aştept cu mare curiozitate chiar şi comentariile voastre negative!

E important să ai o voce!

2011-09-07T09:50:00.000-07:00

Ieri am dat un interviu Sorinei Bota, pentru Radio România Cultural. Un interviu prin telefon despre POEMA DESNUDA - şi am tremurat ca pe vremea când aveam examene orale la Litere... Cred că v-am mai spus că în facultate mi-am picat TOATE examenele orale, deşi, de cele mai multe ori, ştiam foarte bine răspunsurile... În liceu am avut noroc, profesorii mă lăsau - numai pe mine - să răspund în scris la întrebări (salutări Liceului Pedagogic din Târgu-Mureş:)...

Cui îi place să stea în picioare, în faţa unei mulţimi de oameni plus o autoritate înarmată cu stilou şi catalog şi să se simtă ridicol spunând versuri, citate, rezumate? Um, probabil că actorilor. Iubesc actorii, dar niciodată nu mi-am dorit să fiu actriţă!

Vouă nu vi s-a întâmplat să vă juraţi în timpul sesiunilor de examene că, după absolvire, vă veţi alege o meserie în care să nu mai daţi niciodată vreun examen? Ei, bine, mie da! Şi poftim ce meserie mi-am ales!

Timiditatea mi se pare una dintre cele mai grave boli. Teoretic, omul ar trebui să fie în stare se adapteze la orice şi să evolueze, eu chiar cred în asta. Treci prin viaţă şi înveţi. Până şi răul de maşină mi-a trecut la 20 de ani, când am lucrat un an ca impresar artistic la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş. Mai mult, pe la 30 de ani, am început să suport măslinele, a căror simplă imagine mi-a întors toată copilăria stomacul pe dos... Timiditatea, însă, e tare rezistentă... Îndată ce un reporter îmi cere un interviu, mi se face rău de frică.

Pe de altă parte, mă gândesc că e important să ai o voce şi să o faci auzită! Pentru ca liderii de opinie să nu mai fie oamenii cu bani (şi nimic altceva), modelele culturale să nu mai fie maneliştii şi fetiţele fără creier al căror unic merit este viteza cu care se dezbracă sau mariajul pe care îl fac cu milioanele sau numele cuiva. Aşa că rabd şi mă lupt cu timiditatea. Uneori am noroc şi dau interviuri în scris. Alteori...uf! De fapt, nici nu ştiu cum e mai bine: când dau un interviu în scris, nu am emoţii şi interviul e mai cinstit, mă reprezintă mai bine - dar abia atunci când interacţionez live cu reporterul se creează adevărata comunicare. Aşa că, nici eu nu ştiu cum e mai bine...

Oricum, e în mod sigur mai bine să dai interviuri radio decât interviuri video! Pentru că nu am încă interviul de ieri, vă postez aici nişte videointerviuri cu mine, aşa, ca terapie. Jur că niciodată nu am avut curajul nici măcar să le urmăresc până la capăt... Anyway, vorba englezului, practice makes better!

Interviul meu pe Agentiadecarte.ro: "Vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu"

2011-08-29T11:20:00.000-07:00

Acum câteva zile, Andra Rotaru mi-a luat un interviu pentru site-ul "Agenţia de carte". Mulţumesc, Andra Rotaru! De fapt, interviul a apărut ieri, numai că eu ieri eram la Telega şi, cu o cană de lapte proaspăt muls, priveam din iarbă stelele căzătoare. Aşa că abia azi postez aici interviul, pentru cei care nu l-au citit deja:

Mai este “realitatea un fel de literatură prost scrisă”?

De când manuscrisul meu a luat premiul Uniunii Scriitorilor, realitatea e o literatură destul de bine scrisă… Glumesc. În adolescenţă eram extrem de nefericită, nu mă puteam nicicum integra printre oameni, nu înţelegeam lumea în care trăiam, nu puteam părăsi lumea din interiorul meu. Acum ştiu că a face artă înseamnă a adăuga lumea ta la realitate. Atunci când scriu, atunci când fac teatru sau pictez, e o invitaţie: vă dăruiesc o ţară nouă prin care să vă plimbaţi: eu.

Imagini ale realităţilor de azi se transformă în personaje-parodie în poemele tale.

Cum spuneam, toată viaţa mea am trăit, de fapt, într-o lume paralelă. Chiar şi amintirile mele cotidiene nu se compun din întâmplări, ci mai mult din trăiri, din întâmplări interioare. Adică ştiu mult mai bine ce am visat la un moment al vieţii mele, ce mi-am închipuit, decât ce am făcut. Oricum, mare lucru n-am făcut, am citit câteva mii de cărţi şi am umplut câteva zeci de jurnale. Am trăit o mulţime de vieţi imaginate de alţii. Abia după 25 de ani, am descoperit teatrul şi am decis să adaug cuvântului fapta… Teatrul are meritul extraordinar de a nu te lăsa să te rupi de realitate…

Autobiografia se inserează în imagini uneori hipnagogice, ILR-ul, Facultatea de Litere, restanţele capătă proprietăţi pe jumătate umane, pe jumătate zoomorfe.

Deşi eram deja studentă la cinematografie (la a treia facultate) când, în urma unor cursuri de scenaristică, m-am apucat să construiesc structura poemului, ca pe o schelă metalică, în jurul căruia mi s-au grupat apoi, de la sine, toate fragmentele dezordonate, adunate în nu ştiu câte caiete, o mare parte din carte a fost gândită la 20 de ani, în timpul sesiunilor de examene la Litere. Unele examene au fost un chin pentru mine, am avut profesori care îmi cereau să memorez sute de pagini în mod inutil. În anul I am avut 7 restanţe, inclusiv la un examen de........

citiţi restul pe siteul Agentiedecarte.ro

Interviul meu în "Zi de zi": "Când nu fac teatru, nu mă simt bine"

2011-08-23T03:46:00.000-07:00

Astăzi a apărut un interviu cu mine în cotidianul "Zi de zi". Reporterul a fost Toth Alex, redactorul-şef. E plăcut să dai interviuri...

Reporter: Cum şi când aţi descoperit teatrul? Crista Bilciu: Am fost un copil foarte puţin sociabil şi dintotdeauna am preferat să mă ascund în casă printre cărţi, mai ales că tata mă învăţase să citesc la patru ani. Aveam foarte multe jucării, o ladă imensă care acoperea întreg covorul de nu se mai putea călca pe jos. Totuşi, jucăria mea preferată era făcută de mine: aveam o colecţie de omuleţi din resturi de ceară şi de săpun, îi ţineam într-un fel de fagure din cutii de chibrituri lipite între ele cu aracet şi toată ziua imaginam mici scenarii, poveşti care se petreceau între omuleţii mei. Era micul meu teatru de păpuşi. Pe urmă, pe la 10 - 12 ani, am început să fac “mini-spectacole” pe malul Pocloşului, îmi regizam vecinele, era jocul nostru preferat, de altfel singurul joc pe care îl conduceam eu. La celelalte jocuri nu mă descurcam prea bine, nu aveam spirit practic. Mi se pare foarte amuzant să îmi amintesc cât de des se certau “actorii” mei între ei, nimeni nu voia să joace rolul negativ, toţi voiau să fie prinţesa… Acum, bineînţeles, actorii profesionişti gândesc exact invers…

Rep.: De ce aţi decis să plecaţi din Târgu-Mureş, un oraş destul de bogat în ceea ce priveşte teatrele? C.B.: Eu am plecat la Bucureşti tocmai pentru că Târgu-Mureş nu era un oraş destul de bogat din punct de vedere teatral, nu pentru un debutant. Am absolvit UAT Târgu-Mureş, am lucrat un an la impresariatul Teatrului Naţional şi mi-am dat seama că nu am nicio şansă, nu aveam nici măcar idee de unde şi cum să îmi încep cariera. Atunci m-am gândit că în capitală sunt câteva zeci de spaţii teatrale de toate mărimile şi felurile şi sunt sute de studenţi la actorie şi absolvenţi cu care îmi pot face experimentele teatrale care mă interesau. Şi cred că am gândit foarte bine: de când sunt aici, de aproape şapte ani, am regizat vreo 13 spectacole pe texte de Sartre, Beckett, Shakespeare, Eugen Ionescu, Apollinaire, Caragiale şi am avut de fiecare dată sala plină. În plus, am avut şansa câtorva întâlniri extraordinare cu Cătălin Naum, Tomi Cristin, Sanda Manu, Amalia Ciolan, Alexander Hausvater, David Esrig, Maia Morgenstern, oameni care au fost generoşi şi m-au lăsat să stau lângă ei şi să învăţ meserie.

Rep.: Ce alte activităţi aveţi la Bucureşti?C.B.: Fac teatru, scurt metraje, scriu, pictez... Duc o viaţă absolut boemă. În ultimul an am frecventat mult cercurile literare... Văd multe spectacole, inclusiv venite din alte ţări, mai ales în festivaluri, iar la asta nu prea aveam acces la Mureş.

“În teatru, îl prefer pe Shakespeare, în primul rând. Nici nu concept să nu îi pun în scenă toate textele la un moment dat”

Rep.: Ce simţiţi atunci când faceţi teatru/regie?C.B.: Nu ştiu ce simt când fac teatru, dar ştiu că atunci când nu fac teatru nu mă simt bine...citiţi restul interviului în ZI DE ZI

CONCURS: Câştigă un exemplar din "Poema Desnuda", cu autograf!

2011-08-21T15:39:00.000-07:00

Pentru că sunt extrem de curioasă să văd cum stau cărţile mele prin librăriile din ţară sau în bibliotecile voastre şi ce vecini de raft au - sau cum stau în mainile voastre sau, în fine, în cel mai nebunesc cadru imaginat de voi, m-am gândit să fac un concurs: cea mai faină fotografie cu cartea mea, POEMA DESNUDA.

Concursul se încheie în data de 1 septembrie!

REGULAMENT:

1. Fotografiaţi cartea (indiferent cu ce aparat, mobil etc, atâta vreme cât se vede bine coperta). Nu contează dacă e cartea voastră sau e împrumutată sau e în librărie

2. Încărcaţi fotografia pe wall-ul dvs., fără să uitaţi să scrieţi unde a fost făcută şi să puneţi tag la numele vostru, numele meu si pagina POEMA DESNUDA (trebuie să-i daţi în prealabil like: e afişată sus, sub titlul blogului)

3. Fotografia care va avea cele mai multe like-uri până în 1 septembrie, va primi de la mine un exemplar cu autograf

Menţiune:
1. Pentru cine are deja cartea mea, premiul va fi, la alegere, o pictură făcută de mine (pictez numai nuduri, a se vedea în albumele mele!) sau primul exemplar din volumul 2 al cărţii, din care am scris deja 75%.
2. Bănuiesc că POEMA DESNUDA nu a ajuns în toate oraşele, aşa că, pentru cei care nu pot face rost de ea, se admit la concurs şi imagini prelucrate în Photoshop ale imaginii upload-ate de mine.

3. Cine nu are Facebook, să îmi trimită fotografia la xtabilciu@yahoo.com

4. Atenţie: Dacă participaţi, vă daţi acordul să folosesc imaginea postată de dvs. pentru promovarea cărţii mele, menţionându-vă, evident, întotdeauna ca autor.

Ce ziceţi? DEAL?

Invitaţie la dans

2011-08-21T07:40:00.000-07:00

Demult de tot, pe când nu croşetam încă la POEMA DESNUDA, (dar mă croşeta deja ea pe mine pe ascuns), Bunica Betty îmi povestea că, atunci când cresc mari, toate fetele merg la bal. Acolo stau pe scaune incomode, nerăbdătoare în rochiţele de dantelă foşnitoare şi pantofii de lac foarte strâmţi şi aşteaptă să fie luate la dans şi e mare ruşine dacă nu le invită nimeni.

Acum câteva zile am fost la Cărtureşti să îmi văd pe raft prima carte şi exact aşa stătea şi ea, săraca, zâmbind puţin intimidată, flancată de Homer, Pessoa, Sorescu şi Dana Banu. Ne-am privit pe furiş, ne-am făcut semne – palierul cu poezii nu era foarte umblat, aşa că am scos aparatul de fotografiat şi am făcut repede, pe ascuns, câteva poze de album. Pe urmă m-am oprit, pentru că mă simţeam aşa, ca o stalker-iţă. Propria mea stalkeriţă…

Şi deodată mi-am dat seama cât de minusculă era cărticica mea printre cele peste 10.000 (chiar câte?) cărţi înghesuite în clădirea boemă a Cărtureştilor. Aceeaşi senzaţie ca atunci când, în serile de vară, stăteam pe spate în iarbă şi priveam stelele, până când aveam impresia că voi cădea în sus şi infinitul lor mă va înghiţi fără urmă.

Am plecat de la Cărtureşti cu o senzaţie de bucurie, dar şi oarecare spaimă amestecată cu stânjeneală. Cred că acesta e balul de care spunea Bunica… Acum aştept să văd cine ne ia la dans…

De azi sunt scriitoare...

2011-08-15T18:05:00.001-07:00

Acesta nu este un blog personal. Mă gândesc de multă vreme să îmi fac un blog, dar nu am curajul să îmi expun sufleţelul intemperiilor umane, decât bine înfofolit în coperţi şi ISBN. Diferenţa dintre o carte şi un blog îmi pare diferenţa dintre un actor care stă în costum, în mijlocul decorului şi se exprimă folosind cuvintele lui Shakespeare şi altul care s-a urcat pe scenă (gol) ca să vorbească liber despre el însuşi.

Dacă voi degenera, totuşi, într-un fel de jurnal, el va fi destul de impersonal, pentru că va cuprinde doar evenimentele din jurul lansării volumului meu de debut, POEMA DESNUDA. Voi pune mai mult accent pe fapte, nu pe milioanele de gânduri şi senzaţii care trec prin mine. Iată:

Ieri a fost o zi ciudată, a premierelor, deoarece:

cartea mea a ajuns în librării,
eu am ajuns la editură şi am ţinut-o prima dată în mâini (de fapt, mi s-au pus în braţe deodată 20 de exemplare, un colet)
primul exemplar a fost cumpărat (de la Cărtureşti), fapt semnalat cu bucurie la telefon de o prietenă (Cristina) care a săvârşit actul
am dat primul autograf (unchiului meu)
am lansat primul trailer al cărţii, pe care îl puteţi vedea aici:

Trailerul e mai mult o glumă, nu are legătură cu POEMA DESNUDA (sau cine ştie?). Cred că voi ruga actorii să povestească nişte peripeţii de la filmare, a fost foarte amuzant...
Ah, da, o altă prietenă (altă Cristina), care se măritase cu o zi înainte, m-a sunat să mă felicite, spunându-mi că o carte e ca un copil. Şi m-am gândit deodată cum ar fi, la maternitate, să vrei să-ţi iei pentru prima dată în braţe copilul şi să ţi se aducă 20 de exemplare...

POEMA DESNUDA

2011-07-31T05:54:00.000-07:00

În curând, la Editura Cartea Românească, va apărea POEMA DESNUDA, de Crista Bilciu, volumul câştigător al concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România pe 2010. El reprezintă şi debutul în literatură al autoarei, care până acum s-a ocupat cu predilecţie de teatru.

Cartea, numită de autoare o “epopee”, este povestea unei fete tinere, Laura, care trăieşte în propria ei realitate. Romanul este populat de zeci de fiinţe ciudate, dar totuşi familiare, care se învârt în jurul Laurei într-un vals ameţitor: o Bunicuţă-Sisif care croşetează un ciorap interminabil, Omul cu aripi, Jumătate de câine roş, Patronul Ghiţă şi cămaşa lui îndrăgostită, nebuna Aemilia şi cele 12 fuste-pescăruşi, Mimi - femeia care colecţionează scame ş.a.m.d.

Prestigiosul critic Al. Cistelecan spune despre acest debut: "Crista Bilciu are ceva din fanatismul devoţiunii absolute; ceva din terorismul şi teroarea patimii totale; atâta doar că al ei e un fanatism de artă şi o religie pentru artă. Cred că e cea mai devoratoare cititoare de poezie dintre toţi poeţii tineri - cu dedicaţie ferventă pentru poezia post-cărtăresciană. Lucrul se vede în procesările intertextuale care-i străbat toată epopeea cu care debutează. Se vede şi în felul în care a ştiut să ia distanţă faţă de minimalismul, autenticismul şi crizismul ori deprimismul de convenţie biografistă cu care se scrie azi. În convenţie biografistă scrie şi ea, dar e un proiect biografist supus unui tratament fantasmatic ce împinge lucrurile în suprarealism."

Crista Bilciu s-a născut în 1978 la Târgu-Mureş. A urmat cursurile Facultăţii de Litere, secţia Română-Engleză (Universitatea “Petru Maior, Târgu-Mureş”), apoi pe cele ale Facultăţii de Regie de Teatru în cadrul Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, iar mai târziu şi-a completat studiile cu Facultatea de Cinema şi Televiziune din cadrul Universităţii “Media”, Bucureşti. A absolvit două masterate şi, în present, este în curs de doctorat în litere.
În ultimii ani, a pus în scenă mai multe spectacole de teatru: “Cu uşile închise”, de Sartre, “Frumoasa poveste a urşilor panda…”, de Matei Vişniec, “Aşteptându-l pe Godot”, de Beckett, “Cântăreaţa cheală”, de Eugen Ionescu, “Românie dragă, Elveţia mea”, de Cornel Udrea, “Experimentul Hamlet”, după Shakespeare, “Mamelele lui Tiresias”, de Apollinaire etc.