POEMA DESNUDA reloaded

De câteva zile lucrez cu frenezie la volumul al doilea din POEMA DESNUDA. Îl abandonasem o vreme în favoarea prozei, dar văd că tot poezia îmi face mai mult cu ochiul... De fapt, mint, nici măcar nu de asta îl abandonasem, pur şi simplu simt eu nevoia să las o pauză mai lungă între prima şi a doua parte. Dar nu pot sta departe de scris, lucrurile trăite trebuie scrise (altfel le retrăieşti?). Deci, scriu la partea a doua. Dacă o termin repede, văd eu ce fac cu ea... În definitiv, prima a zăcut în sertar cinci ani, de ce nu ar sta şi a doua la dospit?

Tot lucrând aşa la Poemă (nu se va mai numi aşa, dar încă nu vă spun cum se va numi), mi-am dat seama că:
- atunci când oboseşti de viaţă (în cazul de faţă a se citi "teatru" şi încă teatru independent) poezia e cel mai bun sanatoriu
- când oamenii din jur te dezamăgesc, cea mai bună soluţie e să îi reinventezi în scris
- cel mai greu e nu să spui tot ce ai de spus, ci să nu cumva să spui ceva în plus
- am cumva un mecanism interior (ce bine!) care îmi spune întotdeauna când am ajuns la forma finală a unui grupaj de versuri, indiferent ce spun alţii mai deştepţi ca mine
- e la fel de simplu să îţi târăşti după tine prietenii (puţini!) în delirul literar precum i-a fost Alisei să treacă prin apele oglinzii
- literatura şi realitatea s-ar putea să fie sinonime
- dacă nu înţelegeţi toate ideile mele cu liniuţă, citiţi POEMA DESNUDA (printre rânduri)
- s-ar putea să devin dependentă de epopeea asta şi să nu reuşesc să o termin după al treilea volum, aşa cum plănuisem. Ceea ce n-ar fi bine...
- şi altele...

Gata, am de scris! Vă las cu Anda Saltelechi, recitând din POEMA DESNUDA, cartea 1...