Adică nu visam neaparat la cronici laudative semnate de cele mai bine cotate peniţe critice ale vremii şi la un capitol dedicat numai mie în următoarea Istorie a literaturii scoasă de Manolescu, dar măcar cei 10-15 prieteni ai mei care mi-au semnalat că au cumpărat-o ar putea să comenteze ceva online. Chiar şi ceva injurios! Chiar şi ceva monosilabic!
Aflaţi că la teatru se râde (de preferat la comedii), se aplaudă la sfârşit şi, uneori, se fluieră (cine are curajul). Eu sunt om de teatru, nu pot trăi fără public!
Ştiu, am fost avertizată de alţi împătimiţi ai condeiului că va mai curge hă-hăăăăăă multă apă pe Pocloş până la receptarea cărţii mele (asta dacă am noroc), că în România nu există sau nu mai există piaţă pentru poezie şi că poezia, oricum, se scrie pentru elite, aşa că să aştept, cuminte, comentariile postume.
Dar chiar nimic?? Păi, să ştiţi că, dacă nu spuneţi nimic, eu nu mai scriu. Sau, mai rău, scriu, dar nu vă mai arăt!!...
Oare e o problemă de marketing, adicătelea n-oi şti io cum să-mi vând pielea literară? Iată că Lorena Lupu mi-a sărit în ajutor cu câteva sfaturi pentru promovarea mea, pe care le puteţi citi AICI. Ziceam că dacă dau, în sfârşit, lovitura în teatru şi devin şi eu celebră şi bogată ca Victor Ioan Frunză sau Andrei Şerban, aş angaja-o pe Lorena pe bani grei, să mă promoveze:))
Voi ce ziceţi? Ce-ar fi să ziceţi, în sfârşit, ceva?
PS. Ştii ce mi-ar plăcea mie: ca toţi cei cărora le-a plăcut un pasaj din POEMA DESNUDA să se înregistreze citindu-l şi să mi-l trimită. Să am o colecţie întreagă de oameni pe care nu îi cunosc, citind fragmente din poem. Aş pune toate fragmentele pe aceeaşi pagină şi le-aş da drumul să meargă deodată, ca pe nişte cutiuţe muzicale. Şi aş înnebuni de atâta fericire!
