Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie. Afișați toate postările

marți, 4 aprilie 2017

Cine şi ce mai apare în cartea mea, „Evanghelia după Lilit”:

-         O eroină pe nume Laura, Cal-ciorap, bidiviul croşetat de Bunica, o jumătate de câine, o rimă (sau mai multe), (cel puţin un) balaur, Târfa poeziei, Lilit, Silviu Purcărete (însuşi!), un hidrant (sfânt), un acvariu cu peştişori pirana, melci cu sâni uriaşi şi moi, Alexander Hausvater, un inorog, Alexandru Dabija, Căţelul Tăcerii, Căţeaua Cuvântului, Sanda Manu, vreo doi iubiţi de-ai mei, bărbaţi faini de tot, pe care n-o să-i ghiciţi niciodată, câteva mii de cicade Magicicada tredecim, un ou (sufletesc), Charon cel cu ochi de gheaţă, Biblia cu arhangheli cântători, un fotocopiator morocănos,  un gândac pe nume Gândac Gândescovici Raskolnikov, alţi actori şi regizori absolut reali (dar pe care îi numesc sau nu în carte), un OZN părăsit, un cireş şi un pui de cireaşă, un teatru-labirint,supraetajat, compus din trei teatre pe care le iubesc, un Travestit (despre care nici eu nu-mi mai amintesc exact cine e), Al lu’ Cincistele, alintat Cinci, Ghiţă-patronul şi Mimi a lui, alte personaje din „Poema desnuda”, Aemilia cea nebună, maşini de spălat, pisici de Cheshire, şobolani pe care i-am prins cu o strachină şi o bucată de slănină înfiptă în chibrit, Polonius, nişte mârtani şi o motană, tanti Zizi în mai multe exemplare, cizmarul Ciocan cu haita lui de pantofi desperecheaţi, o prezicătoare pe nume Cassandra-Furtuna, unchiul Tică, craniul lui Yorick, mai multe poveşti de dragoste, flăcări, Lelia Cârciumăreasa şi nea Piscu, o mămăligă făcută de Elvire şi Marta, multă mâncare ardelenească, oltenească, moldovenească, un portar cam obtuz, iubita lui Cal-ciorap, o soacră care ştie să fuflexeze, Bunicuţa Saveta şi nepoatele ei împanglicate şi înlăcrămate, doamna Kia, nepotul Pană şi iubita lui cu butoane, secretara Nuţi, câteva poeme de dragoste disperată, Liţă Wattu şi iubita lui pe care nu o pot numi deocamdată, o să vă explic mai încolo de ce, iubitul Laurei, Buze-frumoase, şi mai multe flăcări, urna de lut în care totul se transformă în cenuşă şi, bineînţeles, Luna.

marți, 28 martie 2017

Despre Lilit, târfa

Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, adică perfect și androgin, compus dintr-o parte bărbătească, pe nume Adam și una femeiască, pe nume Lilith. Cele două părți trăiau în același corp și erau egale, dar se certau toată ziua (ba pentru că încercau să se domine unul pe celălalt, ba pentru că nu puteau cădea de acord care să stea deasupra atunci când făceau sex), așa că Lilith a rostit de trei ori numele lui Dumnezeu și s-a rupt din ființa perfectă, pe urmă a fugit din Rai și s-a împerecheat cu demonul Samael, căruia i-a născut o mulțime de copii-demoni. Văzându-l pe Adam singur și mofluz, Dumnezeu a trimis trei arhangheli după Lilith, să o aducă înapoi, amenințând-o: nu se supune, va omorî o sută de copii de-ai ei pe zi. Dar Lilith tot nu s-a întors. Așa că Dumnezeu i-a făcut lui Adam o nouă pereche – de data asta, ca să fie sigur că e submisivă, a făcut-o din coasta lui Adam: pe Eva. Și așa a devenit Eva prototipul nevestei, iar Lilith a rămas prototipul amantei, al femeii libere și independente.

Am descoperit versiunea asta a Genezei în adolescența mea, când mă luptam pentru identitatea mea și feminitatea mea în mijlocul unui orășel de provincie ascuns în inima unei țări misogine (bine, patriarhale, că sună mai elevat). În orășelul meu, unde trebuia să spăl vasele pentru că sunt fetiță, să nu cânt la masă pentru că voi avea soț bețiv și să nu-mi fac griji dacă mă lovesc pentru că îmi trece până mă mărit, cu alte cuvinte, în orășelul în care viața tuturor persoanelor de sex feminin se împărțea în înainte și după căsătorie, m-am îngrozit și m-am revoltat în fața acestor norme sociale care îmi dădeau voie să am suflet și să îmi caut drumul în viață numai în timpul liber, dacă îmi rămânea așa ceva după ce îmi încheiam sarcinile de soție și mamă. Am crescut urându-mi sânii care mă delimitau atât de tare de casta privilegiaților și mi-am dorit multă vreme să fiu și eu bărbat. Multă de tot. Pentru că bărbații sunt liberi. Pentru că bărbații sunt mai întâi oameni și pe urmă bărbați. Pentru că bărbații se pot face regizori de teatru și căpitani de corabie și pot fugi în lume cu circul fără să fie vânduți în rețele de proxenetism. Pentru că bărbații pot face autostopul prin Europa și se pot plimba singuri noaptea sub lună fără să fie violați. Pentru că nimeni nu întreabă un bărbat când se căsătorește și nici nu-i spune că  e neîmplinit dacă nu are copii.

Multă vreme am căutat un model de femeie puternică în anturajul meu, dar n-am găsit. Auzeam de la  bărbații din jurul meu demonstrații că femeile sunt inferioare în toate domeniile, inclusiv în artă, deși mi se spunea cu condescendență: uite, excepție fac actrițele. Apoi mai existau teorii și statistici care demonstrau că femeile au un IQ mai scăzut, incapacitate de a estima distanța sau de a vedea în spațiu, lipsa capacității de sinteză și așa mai departe. Aveam pe atunci o prietenă mult mai în vârstă, poetă, extrem de inteligentă, pe care orașul o considera nebună, deși era cel mai lucid, mai inteligent și mai educat om pe care îl cunoșteam. Evident, casa ei era un labirint de cărți și reviste prin care puteai să-ți rupi gâtul și nu era în stare să facă nici măcar o omletă fără să dea foc la jumătate de bucătărie. În Evul Mediu ar fi fost arsă pe rug.

Și atunci am găsit-o pe Lilit. Am întâlnit-o prima dată într-un articol despre Manuscrisele găsite la Marea Moartă și apoi am devorat tot ce am găsit despre ea. Se remarca în mitologia ebraică și se credea că se trage din lilitu, nilte demonese din religia mesopotamiană străveche, care apăreau și în textele cuneiforme asiriene, babiloniene etc. Lilith e menționată și în Biblie. Numele ei vine de la termenul ebraic sau arab pentru "noapte", iar lilith ar înseamna "creatură nocturnă" sau "monstru nocturn". Denumește și un tip de bufniță. Există și informații contradictorii sau contaminări cu alte zeițe sau demoni feminini, dar eu am ales din toate legendele, motologiile și poveștile ce mi-a plăcut și mi s-a potrivit mai mult. Faptul că simbolul ei este o fuziune din simbolul lunii și simbolul feminin. Faptul că există în astrologie o lună neagră, invizibilă, numită Lilith. Faptul că Lilith e energie feminină pură, care poate fi constructivă sau destructivă, depinde ce o dezlănțuie. Mă fascinează libertatea ei sexuală și forța ei sexuală.

Ei, bine, Lilit a mea, pe care o scriu fără H-ul ebraic din coadă, Lilit din "Evanghelia după Lilit", nu e decât parțial prima femeie, zeița și demonesa de mai sus. Pentru că Lilit a mea nu e din carne, ci din cuvinte. E un fel de duh liber al poeziei, dar al poeziei feminine. Puțin îi pasă ei de convenții și constrângeri, e aceeași energie feminină pură, incredibil de puternică izvorâtă din noapte, din subconștient, e lilitu tradusă în poem. Un fel de zeiță a poeziei. Sau târfă a poeziei.

Și multe altele aș mai putea spune despre Lilit, dar nu se cade, pentru că este, totuși, eroina unui volum de poezie, iar în poezie lucrurile nu se explică, ele se trasmit printr-un fel de revelație, la fel ca muzica.

Dar am simțit nevoia să scriu rândurile astea ca să știți de ce se numește cartea mea așa cum se numește. Noaptea asta am trecut cu corectura de pagina 100...

miercuri, 22 martie 2017

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ("Poema desnuda"), un ciot din a doua era deja scris. Câştigasem atunci Premiul Naţional "Mircea Ivănescu" şi, la masă, Ion Mureşan mi-a spus: „Nu sări să o scoţi imediat pe a doua.” Aşa că m-am relaxat. Un an, doi, patru. 

Pe urmă m-am îndrăgostit tare de tot, iar eu, când mă îndrăgostesc, nu ştiu cum mi se întâmplă, curg din mine cuvinte, sudălmi erotice,  metafore, vreau să mă torn în cuvinte pe de-a-ntregul şi să mă dăruiesc cuiva aşa, carte. Atunci, în câteva luni, am dat gata toată EVANGHELIA DUPĂ LILIT, 200 de pagini mari şi late. Scriam cu entuziasm, cu febră, cu disperare şi, imediat ce terminam un capitol, îl expediam celui care îmi provoca stările de euforie literară. 

Apoi corespondenţa mea s-a terminat, iar cartea, deşi terminată şi ea, a mai zăcut doi ani, pentru că nu reuşeam să fac ultimele corecturi. Ba nu reuşeam nici măcar să o citesc, nu puteam să o deschid, iar dacă nu aş fi avut-o feliată şi expediată, după cum ziceam, păstrată cuminte în cutiuţa de memorii a corespondenţei mele electronice, pun pariu că subconştientul meu ar fi pierdut-o pe undeva prin maţele computerului. 

Era, totuşi, cartea vieţii mele (la propriu). Am încercat să îmi dau un ultimatum. Am bătut palma cu o editură. Am schimbat emailuri cu editorul. Am printat-o, am luat-o cu mine la mare şi am alergat după ea prin nisip când mi-a furat-o briza. Am pătat-o cu ciocolată caldă. Am mâzgălit câteva pagini din ea pe tren, când mergeam în vacanţă. Am făcut modificări pe care le-am şters pe urmă. Am pătat-o cu ceai. Am cărat-o după mine pe fundul valizei în teatrele prin care am lucrat. I-am schimbat învelişul de hârtie, care s-a rupt, cu altul, transparent. Am mutat-o de colo până colo prin casă. Vreme de doi ani, gândul cărţii neterminate mi-a bântuit creierii şi m-a mâncat pe dinăuntru. 

Azi mi-am zis să pun piciorul în prag şi să postez în fiecare zi evoluţia corecturii, ca să nu mai am nicio scăpare. Acum închid blogul şi deschid documentul.Ţineţi-mi pumnii.


miercuri, 11 ianuarie 2012

Nominalizările la Premiul "Mihai Eminescu" Opera Prima

În sfârşit, s-au făcut publice nominalizările pentru cel mai prestigios premiu pentru pozie şi ele sunt:
Pentru Opera prima:
Crista Bilciu (da, eu!!!:) pentru "Poema desnuda" (ed. Cartea Românească)
Medeea Iancu, pentru "Divina tragedie" (ed. Brumar)
Andrei Doşa -„Când va veni ceea ce este desăvârşit” (ed. Tracus Arte)
Matei Hutopila -„Copci” (ed. Casa de editura Max Blecher)
Vlad Tăuşance -“legende urbane”(ed. Herg Benet)
Gala de decernarea a premiilor va avea loc pe 15 ianuarie, la Teatrul “Mihai Eminescu”, începând cu ora 17.00.....

Mi-ar plăcea, bineînţeles, să nu îmi pese de premii, de discuţiile din jurul premiilor, de fanii vreunui poet sau ai altuia, de cei care denigrază furibund vreun nou poet în detrimentul altuia. Mi-ar plăcea să fiu deasupra tuturor acestor lucruri şi să mă ocup numai de scris... dar nu sunt deasupra. Vreau ca "Poema desnuda" să fie apreciată, pentru că nu vreau ca partea a doua a ei să rămână în sertar 5 ani, aşa cum a stat prima.... Nu m-aş implica niciodată într-un scandal literar (în primele mele zile pe facebook am încercat să comunic cu câteva personalităţi literare, ba chiar şi una teatrală şi, fără voia mea, nu mi-am făcut decât duşamani). Nu invidiez pe niciunul dintre colegii mei de scris, dimpotrivă, promit să îi citesc pe toţi şi să şi scriu despre ei, mai ales că lucrarea mea de doctorat este despre poezia postoptzecistă...

Mi se întâmplă acum ceva nou şi foarte frumos.... Ceea ce vă doresc şi vouă! Cea mai bună parte e că, după 30 de ani, începi să înţelegi că viaţa nu e numai o luptă inutilă. Iar la modul concret, cea mai bună parte e că oameni care înainte erau doar nişte cărţi în biblioteca mea, îmi sunt acum parteneri de discuţii!

Dacă stau şi mă gândesc, e bine că există premii (prestigioase) pentru debutanţi şi e bine că tânărăa comunitate literară e atât de activă. Mi-ar plăcea să fie la fel şi în teatru...

În rest, ce să spun, să ne vedem cu bine la Botoşani:) La Premiul "Mihai Eminescu" - Opera omnia, nominalizaţi sunt scriitorii Nicolae Prelipceanu, Ion Mircea, Vasile Vlad, Ovidiu Genaru şi Doina Uricariu. Anul trecut a câştigat Dinu Flămând....

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Catre cititori

Am primit o provocare de la Diana Coman, care îmi răspunde pe blogul ei la postarea mea anterioara, despre lipsa de reacţie la POEMA DESNUDA. Pentru ca îmi place foarte mult dialogul (mai ales cu oameni necunoscuţi, deoarece fiecare om nou poate ascunde în suflet şi creier o tolbă plină cu bunătăţi), voi răspunde punctual la întrebarile Dianei, pentru ea şi toţi ceilalţi interesaţi.

1. De ce cartea ta?
Poema desnuda
Dragă cititorule, POEMA DESNUDA nu a fost scrisa pentru public si este o carte prea personala pentru ca eu sa pot vorbi despre ea. Asta nu neaparat pentru a-mi proteja intimitatea, cat mai ales pentru ca sunt atat de apropiata de ea, incat mi-e imposibil, asa cum ti-e imposibil sa mai distingi corect un obiect pe care il tii prea aproape de ochi... 


POEMA DESNUDA m-a obsedat de cand ma stiu. Am inceput sa lucrez la ea, in mintea mea, pe la 10 ani, atunci cand omul pe care il iubeam cel mai tare (bunica mea) s-a sinucis. Visam sa inventez o metodă de a face oamenii nemuritori, să creez o realitate paralelă pe care să o populez cu toti mortii mei dragi, un fel de rai, cu totul şi cu totul din cuvinte. Intr-un fel, cartea mea este un cimitir idilic. Oricum, abia pe la douazeci si ceva de ani am inceput să mâzgălesc 5-6 caiete cu mici fragmente incoerente despre care nici eu nu intelegeam multe - si abia aproape de 30 de ani, in numai cateva nopti (trei sau patru) am scris, dintr-o suflare, forma finala a POEMEI.


Publicarea ei a fost o simplă întâmplare (am vorbit despre asta în interviuri, le găseşti dacă "frunzăreşti" blogul). Altfel cartea stătea şi acum într-un cufăr...


2. Cine ești tu?
Cine sunt nu e neaparat o chestiune relevantă pentru cartea mea şi e, în orice caz, o întrebare atât de complexă, încât creierul meu intră în colaps la simpla ei pomenire. Orice încercare de a răspunde la ea mi se pare hilară.... Din deformare profesională, îmi vin acum în minte cel puţin trei răspunsuri din dramaturgia universală... Dacă vrei să mă cunoşti ca regizor, asta e mai simplu: te invit la spectacolele mele, dintre care cel mai tare mă reprezintă "Experimentul Hamlet".

Pentru că tu doreşti să ştii cine sunt mai ales fără să părăseşti spaţiul virtual, poţi citi despre spectacolele mele AICI (scuze, e cam deranj pe site-ul meu, dar informaţia e acolo). Să ştii, însă, că teatrul îl poţi gusta cu adevărat numai pe viu.

Dacă vrei să mă cunoşti ca scriitoare, google nu îţi va fi de folos. Îmi public literatura foarte rar online şi cred că m-am explicat suficient în postarea anterioară: nu cred în textele trunchiate. Eu, până acum, în toţi aceşti ani, am scris un singur text, chiar dacă ramificaţiile sale au luat forma unor poezii de sine stătătoare. În plus, sunt foarte autocritică: într-o vreme am publicat texte, după alta mi s-au părut foarte proaste şi le-am şters... Scriu şi rescriu foarte mult.

3. Ce așteptare îmi creezi pentru cartea ta?
Din păcate, vânzarea nu prea e punctul meu forte, pur şi simplu nu am talent pentru asa ceva - şi, sincer, decât să mă chinuiesc să îmi vând singură o carte sau un spectacol, prefer să profit de timpul acela pentru a scrie altă carte sau a construi alt spectacol. Nu vreau să mă consideri arogantă: pur şi simplu nu ma pricep decât la pus cuvinte pe hartie şi pus actori pe scenă. Când fac asta, caut propriile mele raspunsuri, atât.


E drept că trăim într-o eră a suprasaturării cu informaţie şi că e de înţeles că majoritatea cumpără, teleghidaţi, produsul cel mai mediatizat. Doar că, vezi tu, literatura nu este un săpun sau un nou detergent care curăţă orice pardoseală, fără discriminare. Literatura e discriminatorie: ea nu e pentru toţi. Şi nu mă refer la faptul că analfabeţilor, de exemplu, le este inaccesibilă, ci la faptul că, indiferent de inteligenţa sau educaţia ta, poţi rezona cu un autor şi cu altul nu. Mie, de exemplu, nu îmi spune prea multe poezia lui Blaga. L-am citit, dar nu mi-e drag să-l recitesc - asta nu înseamnă că Blaga nu e bun, e doar pe altă structură decât mine. Îmi plac foarte mult Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Angela Marinescu, Floarea Ţuţuianu, Emil Brumaru... Te ajută această listă foarte incompletă a "părinţilor mei literari" să îţi dai seama dacă ţi-ar plăcea sau nu să citeşti POEMA DESNUDA? Nu cred.


Îmi pare rău, dar singurul mod de a vedea dacă literatura mea ţi se potriveşte este să o încerci. Te duci la librărie, o iei de pe raft şi o deschizi la prima pagină. Dacă o poţi lăsa din mână, o pui înapoi pe raft. Dacă nu, o iei cu tine. So simple...

4. Care e drumul pe care merge cartea ta?
Întrebarea aceasta mi se pare cam ambiguă şi, oricum, cred că am mai răspuns la ea de câteva ori. Cartea mea nu merge pe niciun drum. Nu îţi va salva viaţa, nu te va scăpa de indigestie şi nu îţi va scoate petele de pe covor. Ea doar îţi oferă o lume pe care tu nu ai mai vizitat-o, o lume cu totul şi cu totul nouă, ca Lumea Minunilor Alisei. Ce sens are să îmi ceri atâte pliante şi flyere de reclamă, când ţi-ar lua mult mai puţin timp să te arunci în gaura iepurelui şi să vezi singură? A, nu ştii în care gaură să te arunci, pentru că spui că ai biblioteca plină. Adică, mă întrebi, de ce nu ai merge în schimb să explorezi Africa sau altă ţară, Alaska sau China?... Chiar, de ce? Nu e normal să le vizitezi pe toate?...


Eu, pe lângă faptul că sunt scriitoare, sunt, în primul rând, o cititoare feroce şi, crede-mă, niciodată nu am stat să aleg, aş merge şi în Africa şi în Alaska şi peste tot şi aş hotărî pe urmă, după ce am văzut cu ochii mei, în care loc mai vreau să mă întorc. Am în biblioteca mea cu 3000 de cărţi un raft - unul singur - pe care stau la mare cinste cărţile pe care le vizitez des, ca pe nişte prieteni.


5. De ce m-aș încrede în tine?
Îmi reprosezi ca blogul meu e neprofesionist facut, si asta pentru ca am pus un fundal rosu si "eternul widget cu pisica"...


Draga Diana, blogul meu e locul unde ma simt eu bine. Blogul tau e simplu, negru pe alb, foarte bine. Jur ca nici nu am observat până acum şi nici nu am obiceiul să intru în casele oamenilor numai pentru a le critica talentul la design interior, mă interesează ceea ce au oamenii de oferit, nu ce şi-au pus pe pereţi, mai ales în case de împrumut. Sunt nouă în blogosferă si mie, acum, aspectul blogului meu îmi place foarte mult. Când nu îmi va mai plăcea, îl voi schimba, pentru ca îmi plac schimbările. În orice caz, nu pot să sufăr lipsa de culoare şi în camera mea nevirtuală toate lucrurile sunt roşii sau portocalii, în nuante aprinse: pereţii, patul, imprimanta, ceştile, lumânările, săpuniera. Cât despre pisici, le ador şi sufar că duc o viaţă mereu pe fugă şi nu îmi pot permite să cresc una reală. Aşa că am un pet virtual. Indiferent cât de uzitat îti pare, eu îl gasesc bine făcut şi pentru mine e un element anti-stress, care mă ajută să scriu.


Îţi spun toate acestea, deşi nu ar trebui să mă justific in faţa nimănui pentru gusturile mele, chiar dacă ele par îndoielnice. Nu am pretenţia să mă placă toată lumea (ar fi un semn de alarmă), dimpotrivă, îi aştept în vizită doar pe cei care sunt pe aceeasi lungime de undă cu mine. Dar ţi-am răspuns pentru că (deşi te văd stând ezitantă la poartă, nesigură dacă să te repezi sau nu la gâtul meu) mie imi place dialogul cu tine. Fac de multi ani teatru şi acolo nu am feedback direct, aşa că, ceea ce mi se intamplă acum e fascinant...


Aşa că, îmi pare rău să îţi spun asta, dar chiar nu trebuie să te încrezi în mine, pentru că, repet, nu sunt un detergent universal. Cred că POEMA DESNUDA îşi va alege ea singură cititorii. Sper să fii printre ei, pentru că, deşi nu te cunosc, îmi plac oamenii care (îşi) pun mereu întrebări.

luni, 19 septembrie 2011

Cum să faci din poezie bici...

MĂ ENERVEAZĂ că nimeni nu spune nimic despre "Poema desnuda", deşi a apărut deja de o lună şi jumătate în librării.

Adică nu visam neaparat la cronici laudative semnate de cele mai bine cotate peniţe critice ale vremii şi la un capitol dedicat numai mie în următoarea Istorie a literaturii scoasă de Manolescu, dar măcar cei 10-15 prieteni ai mei care mi-au semnalat că au cumpărat-o ar putea să comenteze ceva online. Chiar şi ceva injurios! Chiar şi ceva monosilabic!

Aflaţi că la teatru se râde (de preferat la comedii), se aplaudă la sfârşit şi, uneori, se fluieră (cine are curajul). Eu sunt om de teatru, nu pot trăi fără public!

Ştiu, am fost avertizată de alţi împătimiţi ai condeiului că va mai curge hă-hăăăăăă multă apă pe Pocloş până la receptarea cărţii mele (asta dacă am noroc), că în România nu există sau nu mai există piaţă pentru poezie şi că poezia, oricum, se scrie pentru elite, aşa că să aştept, cuminte, comentariile postume.

Dar chiar nimic?? Păi, să ştiţi că, dacă nu spuneţi nimic, eu nu mai scriu. Sau, mai rău, scriu, dar nu vă mai arăt!!...

Oare e o problemă de marketing, adicătelea n-oi şti io cum să-mi vând pielea literară? Iată că Lorena Lupu mi-a sărit în ajutor cu câteva sfaturi pentru promovarea mea, pe care le puteţi citi  AICI. Ziceam că dacă dau, în sfârşit, lovitura în teatru şi devin şi eu celebră şi bogată ca Victor Ioan Frunză sau Andrei Şerban,  aş angaja-o pe Lorena pe bani grei, să mă promoveze:))

Voi ce ziceţi? Ce-ar fi să ziceţi, în sfârşit, ceva?

PS. Ştii ce mi-ar plăcea mie: ca toţi cei cărora le-a plăcut un pasaj din POEMA DESNUDA să se înregistreze citindu-l şi să mi-l trimită. Să am o colecţie întreagă de oameni pe care nu îi cunosc, citind fragmente din poem. Aş pune toate fragmentele pe aceeaşi pagină şi le-aş da drumul să meargă deodată, ca pe nişte cutiuţe muzicale. Şi aş înnebuni de atâta fericire!

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...