Prima mea lansare la Târgu-Mureş!

Contrar teoriei că mai bine povesteşti un eveniment după ce te-ai liniştit şi lucrurile s-au aşezat, cred că ar fi trebuit să îmi notez impresiile de la lansare imediat ce s-a întâmplat.... Atunci poate aş mai fi salvat ceva din ea.... Timpul înghite totul pe nemestecate. Uneori parcă trăiesc în somn şi viaţa trece pur şi simplu pe lângă mine... Ca să nu uit cine sunt, am mania înregistrării realităţii: ca dovadă că am existat şi m-am zbătut stă lădoiul meu de zestre, plin cu jurnale, dintre care unele datează încă de pe vremea când eram elevă în clasele primare... Aflaţi că nu sunt scriitoare, ci logomaniacă! Uite ce ditamai introducerea şi tot nu am reuşit să reintru în atmosfera zilei de 12 octombrie!

Şi iată ce s-a petrecut în 12 octombrie: când am ajuns la Universitatea "Petru Maior", cu o jumătate de ceas înaintea evenimentului, în sală erau deja studenţii de la Litere. Cum stăteau ei cuminţi pe scaune şi mă priveau, mi-am amintit deodată cum era când stăteam eu în locul lor şi veneam la lansarea vreunei doamne scriitoare serioase. Adică, brusc am avut revelaţia că nu mai sunt în locul lor.... Când naiba am crescut aşa?? Nu am nimic din atitudinea unei doamne scriitoare serioase, dar, cu toate acestea, ei au continuat să mă privească tăcuţi, politicoşi şi cuminţi.

Până am aranjat scaune, aparatul de filmat, salutat oameni dragi care veneau cu flori şi pupături, pe domnii profesori Cistelecan şi Cornel Moraru, alţi oameni pe care nu îi cunoşteam etc., lansarea a început. Brusc. Atât de brusc, că eu nici nu eram în sală! Imediat ce m-am aşezat, în buzunar mi-a sunat mobilul, pe care, din cauza zăpăcelii, am uitat să îl închid. Atunci m-am făcut foarte foarte roşie (mai roşie decât părul meu creţ şi roşu) şi mi s-a făcut foarte cald. Cred că eram ca un personaj de desene animate şi eram furioasă pe mine că nu controlam situaţia şi că totul era atât de roşu. Mi-aş fi dat jos sacoul, dar mi-a fost teamă că dărâm masa sau ceva de genul acesta, atât de emoţionată eram.

În deschidere, Anda Saltelechi a citit primul capitol, pentru ca lumea să îşi facă o idee asupra cărţii şi îmi amintesc cum încercam să mă calmez şi să reduc cantitatea de roşu în timp ce o priveam şi pe Anda cum tremură lângă mine. Andei, în schimb, emoţiile i-au trecut repede (de, actriţă!), mie nu prea. Eram ca în transă. Auzeam textul poemului (uneori nici nu eram sigură că aşa l-am scris) şi, de undeva din public, auzeam uneori vocea unui copilaş mic, nici nu mai ştiu al cui, pe urmă mai vedeam pe cineva cunoscut pe care nu îl observasem încă în sală, zâmbindu-mi, vedeam obiectivul fotografului fixându-mă (îţi mulţumesc, Alexandru Moldovan, pentru fotografiile superbe!). Venise mai multă lume decât m-am aşteptat (am numărat în poze cam 70 de oameni) şi ultimii veniţi nu aveau scaune, ceea ce mă făcea să mă simt prost. Mai ales că am văzut-o şi pe prietena mea Cristina Timar, viitoare mămică, stând şi ea în picioare.

D-nii Al. Cistelecan, Cornel Moraru şi Dumitru-Mircea Buda au vorbit atât de frumos despre cartea mea, încât mi-a fost teamă că nici nu merit... Cornel Moraru a fost foarte cald şi mi-a fost foarte drag când a zis că a locuit şi el pe malul Pocloşului, chiar pe strada Progresului şi că nu-şi imagina că cineva va imortaliza asta în istoria literaturii. 

Apoi mai ţin minte cum dl. Cistelecan a povestit cum m-a picat el la primul examen de I.L.R., de am stat toată vara pe burtă în camera mea şi am înghiţit pe nemestecate, în zeci de volume, şaptezeciştii, optzeciştii, nouăzeciştii, Cărtărescu opere complete şi mai ales toate cele 500 de pagini din "Postmodernismul românesc", Antologia lui Muşina, toată colecţia pe mai mulţi ani din Adevărul literar, România literară şi Caiete critice, donată de un prieten mai mare care nu mai avea loc în casă de ele etc. şi a comentat dragul de Cis: iată unde a dus asta, adică restanţa mea la el. Eu îmi mai amintesc şi cum am plâns atunci ca proasta, când el mi-a spus că ne vedem în toamnă! (În toamnă am luat 9!) (Să ştiţi că nici în vară nu m-am dus fără să citesc, doar că citisem haotic). În fine, vă recomand tuturor studenţilor la Litere să picaţi măcar o dată un examen cu Cistelecan! - apropo, şi Anda Saltelechi a picat unul!:) 

Mitruţ Buda, care îmi fusese coleg de facultate (era cu un an sau doi mai mic), a amintit de anii studenţiei noastre. Chiar am fost o generaţie faină, preocupaţi de citit, de scris, aveam seminarii foarte active, făceam adunări literare şi spectacole de teatru studenţesc, vedeam împreună filme ca "Blow-up" şi "Jesus Crist Superstar" şi le dezbăteam îndelung, aveam discuţii inteligente cu profesorii noştri, care nu puneau niciun zid între noi şi catedră. Cu Cistelecan, de exemplu, puteam vorbi la fel de degajat şi în timpul cursului, ca şi la cafenea, iar biblioteca lui personală ne-a stat cu generozitate la dispoziţie (pentru că Biblioteca Judeţeană din Mureş şi chiar şi biblioteca universităţii a fost dintotdeauna defazată cu cel puţin două decenii). 

Deşi nu mă aşteptam, am dat o mulţime de autografe!! Mă bucură faptul că la lansare s-au vândut 32 de exemplare din carte (ceea ce, după cum mi-a spus librăria, e mare lucru) şi chiar mai mulţi dintre viitorii mei cititori au stat la rând pentru a le semna cartea (unii veniseră cu ea de acasă). A fost frumos, stresant şi obositor (toate în acelaşi timp). Mi-am scormonit îndelung mintea să scriu ceva potrivit fiecăruia, chiar dacă nu cunoşteam omul respectiv (eu m-aş simţi jignită să mi se semneze doar cartea, fără niciun gând). Jur că nu e simplu să dai autografe! Uneori mă priveam de undeva din exterior, văzusem o asemenea scenă în filme, doar că acolo scriitorul, prin simplul fapt că publicase o carte, avea deja succes, inclusiv financiar. Ei, în România nici măcar premiul Uniunii Scriitorilor nu îmi asigură măcar o jumătate de an de linişte, să pot să stau fără nicio grijă şi să scriu, fără să-mi prostituez mintea şi sufletul cu probleme pecuniare. Oare Cărtărescu chiar trăieşte din scris? Dacă da, e idolul meu! Revenind la autografele mele, dacă oamenii nu ar fi luat atât de în serios situaţia, eu aş fi râs de mine. Pentru că eu nu văd nicio diferenţă între mine-fetiţa cu codiţe care visa la 4 ani să crească mare şi să se facă "geniu ca Mihai Eminescu" şi eu, care, la 33 de ani, dau acum autografe. Toată situaţia mi-a creat un şoc: care eram eu, cea reală? Noroc că vârtejul evenimentelor nu mi-a dat timp să aprofundez problema. Galopul a trecut şi, abia la plecare, am realizat cât de multe flori primisem. "Fă o poză cu ele", mi le-a pus în braţe o prietenă de familie! Şi am făcut... Nici cu florile nu sunt obişnuită... MULŢUMESC, Târgu-Mureş:)

Şi acum urmează aspectele negative ale lansării: Din păcate, tehnologia m-a lăsat baltă şi nu am reuşit să înregistrez nimic! Aţi mai pomenit aşa ceva? Caseta era nouă, sigilată, pe ecran scria REC, timecode-ul mergea, când am oprit-o, caseta se învârtise cam o oră şi jumătate. Când am derulat caseta, semnala că e goală. Şi, a, da, la derulare mi-a şi prins banda. Are cineva idee, oare s-a filmat totuşi ceva? Am încercat în alt aparat şi tot nimic nu se vede, nici timecode-ul nu se deplasează... Bine că am, măcar, fotografii... Oricum, plănuiesc să repet evenimentul, tot la Târgu-Mureş, într-un cadru mai puţin academic, pentru ca, de data aceasta, să apuc să şi stau de vorbă cu invitaţii mei. Mi-ar fi plăcut să mi se pună întrebări....de tot felul. Ce ziceţi, dragii mei, o mai facem odată? Apropo, data viitoare, vă rog eu mult, filmaţi cu toţii cu orice aparat! Cum să nu am eu imortalizat un eveniment aşa de important (debutul meu)?

Închei prin a le mulţumi celor care au fost alături de mine: mamei mele care m-a ajutat la organizare, surorii mele de suflet - Anda Saltelechi, profesorilor mei Al. Cistelecan şi Cornel Moraru şi lui Dumitru-Mircea Buda pentru cuvintele frumoase, bunei mele prietene: scriitoarea Ana Maria Crişan, dirigintei mele din generală: d-na Voicu, profesorilor mei din liceu: d-na de geografie Kereki, Chebuţiu Diana - de latină şi dl Todea, lui Brăduţ Suciu - care m-a ajutat să găsesc sponsor pentru eveniment: firma LEX LOGIC, mama mea spirituală din Teatrul Naţional Târgu-Mureş: d-na Iepan Elena, prietenei adolescenţei mele (cu care visam la Michael Jackson): Daniela Todoran şi soţului ei, Dănuţ, Cristinei Timar şi viitorului ei bebeluş, lui Toth Alex, redactor-şef la "Zi de zi", vecinelor cu care am copilărit pe malul Pocloşului: Corina, Ancuţa, Delia (ajunsă acum profesoară), fostei mele eleve la Pedagogic: actriţa Briena Mare, ambiţioasei mele prietene Mona Pop, jurnalistei Iulia Vizi, celui mai fain băiat din clasa mea de liceu: Aurel Pasc, prietenilor noştri de familie: Margit neni, Maia şi Csaba bacsi, Virginiei şi soţului ei, Alexandru Moldovan, căruia îi datorez pozele, d-lui Jozsi, mare devorator de literatură, pritenei mele Alina Csatlos, psiholoagă şi soţului ei, artist plastic, lui Călin, lui Adi, studenţilor de la Litere, dar şi pasionaţilor de literatură de la Inginerie, tuturor celor care nu îmi vin acum în minte şi tuturor celor pe care i-am cunoscut la lansare: vă mulţumesc!