Învăţ să fiu celebră...

Azi a întrebat-o cineva pe prietena mea Anda Saltelechi "ce face Crista?", iar ea a glumit: "Învaţă să fie celebră"... Cred că a glumit numai pe jumătate, în sensul că mă străduiesc, într-adevăr, din răsputeri să fac faţă noului meu statut, de persoană semi-publică.

Eu sunt un om emotiv. FOARTE emotiv. Aşa că, în mod cu totul şi cu totul neaşteptat, succesul e pentru mine o mare sursă de stres. Evident, prefer să am succes, decât să mi se întâmple vreo nenorocire. Dar ce plăcut era când vegetam în poziţia comodă a omului retras, care nu prezintă niciun interes pentru nimeni. Mă sperie să fiu în centrul atenţiei. La lansarea mea de acum două zile, cu peste 50 de ochi aţintiţi asupra mea, am simţit că iau foc. M-aş fi dezbrăcat de tot acolo, în public, atât de cald mi s-a făcut... De când am câştigat premiul Uniunii Scriitorilor, primesc multe solicitări de interviuri. De fapt, nu atât de multe, dar destule şi asta este o schimbare neliniştitoare în viaţa mea. Îmi place foarte mult să vorbesc cu oamenii, dar nu îmi place să vorbesc cu un aparat care mă înregistrează. Atunci când reporterul încearcă să comunice cu mine, când îi simt prezenţa şi îl pot privi în ochi, mă relaxez şi, după câteva minute, reuşesc să fiu stăpână pe mine şi să îmi exprim convingerile. Alteori, însă, sunt abordată la telefon şi mă trezesc aruncată în necunoscut, fără niciun punct de sprijin şi interviul se termină înainte ca eu să reuşesc să mă adun. Rezultatul: vocea mea tremurată, multe bâlbe şi nimic care să mă reprezinte de fapt. Îmi jur atunci că nu voi mai da niciodată un interviu, pentru că nu sunt în stare şi nu are rost să mă chinuiesc... Cred, sincer, că e vina mea...

Când eram elevă şi, mai târziu, studentă, îmi picam toate examenele orale. Toate, aproape fără excepţie. Îmi amintesc şi acum lipsa de tact a unei profesoare de psihologie din liceu care, văzând că nu eram în stare să scot niciun sunet, m-a întrebat miştocăreşte: "Câte laturi are dulapul din faţa ta?" De spaimă, dulapul avea ba 4, ba 6, ba 8 laturi... Profesorii care ajunseseră să mă cunoască şi să mă aprecieze îmi permiteau, numai mie, să dau răspunsurile la întrebări în scris. În scris prindeam aripi şi handicapul meu dispărea. În scris eram Crista cea atotputernică.

Ştiu că urma să vă povestesc cum a fost la lansare, dar mă descarc mai întâi de energia aceasta negativă, acumulată în urma unui interviu pe care tocmai l-am dat la Radio România Internaţional. Îmi cer scuze d-lui Eugen Nasta, care m-a intervievat că am fost un interlocutor atât de prost... Nu numai că nu mi se pare politicos să refuz interviurile care mi se cer, dar sunt chiar recunoscătoare celor care manifestă interes faţă de persoana mea şi de POEMA DESNUDA. Mi-ar plăcea să mă pot ascunde sub plapumă şi să refuz orice contact cu presa, aşa ca Salinger, adică acesta ar fi cel mai comod lucru. Dar, pe de altă parte, mă gândesc că am ceva de spus şi aş vrea ca vocea mea să fie auzită. Vreau ca personalităţile promovate de media românească să nu mai fie Becali, Monica Columbeanu, fata de la pagina 5 sau vreo soţie de fotbalist, în detrimentul oamenilor valoroşi, de cultură. Şi vreau ca modelul femeii române să nu mai fie păpuşile 90-60-90, zâmbind tâmp pentru a masca lipsa creieraşului lor şi nici piţipoancele dornice de scandal la OTV. Aşa că trebuie să învăţ să mă exprim şi să îmi placă să mă exprim, pentru ca şi ceilalţi oameni care cred în cultură, în artă şi în adevăratele valori ale umanităţii să aibă şi ele curajul să se exprime şi să mi se alăture. Să schimbăm în sfârşit ceva!

Ştiu că apariţiile în media sunt o parte componentă a carierei artistice şi, da, vreau să învăţ să o stăpânesc, pentru că vreau să fiu apreciată în ţara asta ca artistă şi vreau să îmi câştig existenţa din arta mea, pentru că nu cred că poţi fi ziua contabil sau profesor şi noaptea Shakespeare. Vreau ca literatura să nu mai fie considerată un hobby al profesorilor de română, ci o meserie onorabilă, din care să îmi plătesc facturile pe care şi eu, ca orice om, le am! Vreau doar să fiu lăsată să scriu în linişte, cel puţin 8 ore pe zi!!

Aşa că îi rog pe toţi oamenii de presă care vor să mă mai intervieveze de acum înainte să aibă răbdare cu mine... Promit să învăţ repede meseria de "intervievat" şi să fiu în stare să mă prezint în faţa dvs. pe mine, Crista Bilciu, nu un ghem de emoţii şi frici absolut iraţionale, care mă anulează.

Ştiţi cum zice englezul: "Practice makes better"...

PS. Interviul cu pricina se va transmite luni, 17 octombrie, ora 20, la Radio România Internaţional. Fiţi blânzi cu mine! (Sper din suflet că cineva editează bâlbele mele şi nu mă lasă să fiu penibilă pe plan internaţional!)