1. De ce cartea ta?
POEMA DESNUDA m-a obsedat de cand ma stiu. Am inceput sa lucrez la ea, in mintea mea, pe la 10 ani, atunci cand omul pe care il iubeam cel mai tare (bunica mea) s-a sinucis. Visam sa inventez o metodă de a face oamenii nemuritori, să creez o realitate paralelă pe care să o populez cu toti mortii mei dragi, un fel de rai, cu totul şi cu totul din cuvinte. Intr-un fel, cartea mea este un cimitir idilic. Oricum, abia pe la douazeci si ceva de ani am inceput să mâzgălesc 5-6 caiete cu mici fragmente incoerente despre care nici eu nu intelegeam multe - si abia aproape de 30 de ani, in numai cateva nopti (trei sau patru) am scris, dintr-o suflare, forma finala a POEMEI.
Publicarea ei a fost o simplă întâmplare (am vorbit despre asta în interviuri, le găseşti dacă "frunzăreşti" blogul). Altfel cartea stătea şi acum într-un cufăr...
2. Cine ești tu?
Cine sunt nu e neaparat o chestiune relevantă pentru cartea mea şi e, în orice caz, o întrebare atât de complexă, încât creierul meu intră în colaps la simpla ei pomenire. Orice încercare de a răspunde la ea mi se pare hilară.... Din deformare profesională, îmi vin acum în minte cel puţin trei răspunsuri din dramaturgia universală... Dacă vrei să mă cunoşti ca regizor, asta e mai simplu: te invit la spectacolele mele, dintre care cel mai tare mă reprezintă "Experimentul Hamlet".
Dacă vrei să mă cunoşti ca scriitoare, google nu îţi va fi de folos. Îmi public literatura foarte rar online şi cred că m-am explicat suficient în postarea anterioară: nu cred în textele trunchiate. Eu, până acum, în toţi aceşti ani, am scris un singur text, chiar dacă ramificaţiile sale au luat forma unor poezii de sine stătătoare. În plus, sunt foarte autocritică: într-o vreme am publicat texte, după alta mi s-au părut foarte proaste şi le-am şters... Scriu şi rescriu foarte mult.
Din păcate, vânzarea nu prea e punctul meu forte, pur şi simplu nu am talent pentru asa ceva - şi, sincer, decât să mă chinuiesc să îmi vând singură o carte sau un spectacol, prefer să profit de timpul acela pentru a scrie altă carte sau a construi alt spectacol. Nu vreau să mă consideri arogantă: pur şi simplu nu ma pricep decât la pus cuvinte pe hartie şi pus actori pe scenă. Când fac asta, caut propriile mele raspunsuri, atât.E drept că trăim într-o eră a suprasaturării cu informaţie şi că e de înţeles că majoritatea cumpără, teleghidaţi, produsul cel mai mediatizat. Doar că, vezi tu, literatura nu este un săpun sau un nou detergent care curăţă orice pardoseală, fără discriminare. Literatura e discriminatorie: ea nu e pentru toţi. Şi nu mă refer la faptul că analfabeţilor, de exemplu, le este inaccesibilă, ci la faptul că, indiferent de inteligenţa sau educaţia ta, poţi rezona cu un autor şi cu altul nu. Mie, de exemplu, nu îmi spune prea multe poezia lui Blaga. L-am citit, dar nu mi-e drag să-l recitesc - asta nu înseamnă că Blaga nu e bun, e doar pe altă structură decât mine. Îmi plac foarte mult Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Angela Marinescu, Floarea Ţuţuianu, Emil Brumaru... Te ajută această listă foarte incompletă a "părinţilor mei literari" să îţi dai seama dacă ţi-ar plăcea sau nu să citeşti POEMA DESNUDA? Nu cred.
Îmi pare rău, dar singurul mod de a vedea dacă literatura mea ţi se potriveşte este să o încerci. Te duci la librărie, o iei de pe raft şi o deschizi la prima pagină. Dacă o poţi lăsa din mână, o pui înapoi pe raft. Dacă nu, o iei cu tine. So simple...
4. Care e drumul pe care merge cartea ta?
Întrebarea aceasta mi se pare cam ambiguă şi, oricum, cred că am mai răspuns la ea de câteva ori. Cartea mea nu merge pe niciun drum. Nu îţi va salva viaţa, nu te va scăpa de indigestie şi nu îţi va scoate petele de pe covor. Ea doar îţi oferă o lume pe care tu nu ai mai vizitat-o, o lume cu totul şi cu totul nouă, ca Lumea Minunilor Alisei. Ce sens are să îmi ceri atâte pliante şi flyere de reclamă, când ţi-ar lua mult mai puţin timp să te arunci în gaura iepurelui şi să vezi singură? A, nu ştii în care gaură să te arunci, pentru că spui că ai biblioteca plină. Adică, mă întrebi, de ce nu ai merge în schimb să explorezi Africa sau altă ţară, Alaska sau China?... Chiar, de ce? Nu e normal să le vizitezi pe toate?...
Eu, pe lângă faptul că sunt scriitoare, sunt, în primul rând, o cititoare feroce şi, crede-mă, niciodată nu am stat să aleg, aş merge şi în Africa şi în Alaska şi peste tot şi aş hotărî pe urmă, după ce am văzut cu ochii mei, în care loc mai vreau să mă întorc. Am în biblioteca mea cu 3000 de cărţi un raft - unul singur - pe care stau la mare cinste cărţile pe care le vizitez des, ca pe nişte prieteni.
5. De ce m-aș încrede în tine?
Draga Diana, blogul meu e locul unde ma simt eu bine. Blogul tau e simplu, negru pe alb, foarte bine. Jur ca nici nu am observat până acum şi nici nu am obiceiul să intru în casele oamenilor numai pentru a le critica talentul la design interior, mă interesează ceea ce au oamenii de oferit, nu ce şi-au pus pe pereţi, mai ales în case de împrumut. Sunt nouă în blogosferă si mie, acum, aspectul blogului meu îmi place foarte mult. Când nu îmi va mai plăcea, îl voi schimba, pentru ca îmi plac schimbările. În orice caz, nu pot să sufăr lipsa de culoare şi în camera mea nevirtuală toate lucrurile sunt roşii sau portocalii, în nuante aprinse: pereţii, patul, imprimanta, ceştile, lumânările, săpuniera. Cât despre pisici, le ador şi sufar că duc o viaţă mereu pe fugă şi nu îmi pot permite să cresc una reală. Aşa că am un pet virtual. Indiferent cât de uzitat îti pare, eu îl gasesc bine făcut şi pentru mine e un element anti-stress, care mă ajută să scriu.
Îţi spun toate acestea, deşi nu ar trebui să mă justific in faţa nimănui pentru gusturile mele, chiar dacă ele par îndoielnice. Nu am pretenţia să mă placă toată lumea (ar fi un semn de alarmă), dimpotrivă, îi aştept în vizită doar pe cei care sunt pe aceeasi lungime de undă cu mine. Dar ţi-am răspuns pentru că (deşi te văd stând ezitantă la poartă, nesigură dacă să te repezi sau nu la gâtul meu) mie imi place dialogul cu tine. Fac de multi ani teatru şi acolo nu am feedback direct, aşa că, ceea ce mi se intamplă acum e fascinant...
Aşa că, îmi pare rău să îţi spun asta, dar chiar nu trebuie să te încrezi în mine, pentru că, repet, nu sunt un detergent universal. Cred că POEMA DESNUDA îşi va alege ea singură cititorii. Sper să fii printre ei, pentru că, deşi nu te cunosc, îmi plac oamenii care (îşi) pun mereu întrebări.
