miercuri, 1 februarie 2012

Horia Gârbea a scris despre POEMA DESNUDA în "Luceafărul"

Si iata ce a scris:

"Cele 13 capitole ale Poemei desnuda sînt, de fapt, nişte cînturi ale unei odisei burleşti care se petrece în vremurile noastre lipsite de măreţiile unor vremuri mitice. Ele nu îi vor purta ghinion Cristei Bilciu. Întîi, pentru că ea este norocoasă din fire şi, apoi, pentru că norocul în literatură şi-l face autorul. Cînd am citit fragmente din textele ei şi-am aflat că participă la un concurs, cel de debut al Editurii Cartea Românească, am şi văzut-o cîştigătoare. Originalitatea sa este uimitoare, dar cel mai mult m-a impresionat lipsa artificiilor, preţiozităţilor, „fiţelor” poetice sau, dimpotrivă, anti-poetice cu care majoritatea debutanţilor îşi fardează discursul. Naturaleţea discursului cucereşte şi cred că este dintre cele care pot trece de la publicul curent al poeziei spre „cititorul obişnuit”, atît de greu de vînat. Om de teatru, Crista Bilciu mizează în fapt pe naturaleţe, pe jocul stanislavskian, împrumutînd psihologie şi ticurile personajelor sale lirice. O recitare publică a textelor ei la Clubul Dramaturgilor m-a convins şi mai mult de virtuţile scenice ale acestor texte, poeme de fapt epic-dramatice, ca şi de forţa şi capacitatea lor de a seduce. Crista Bilciu afirmă tranşant: literatura te face curvă. Ce să-i faci? Aşa cum ştiţi, cei care scriu îşi asumă şi riscuri..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...