Interviul meu în "Zi de zi": "Când nu fac teatru, nu mă simt bine"

 Astăzi a apărut un interviu cu mine în cotidianul "Zi de zi". Reporterul a fost Toth Alex, redactorul-şef. E plăcut să dai interviuri...

Reporter: Cum şi când aţi descoperit teatrul?  Crista Bilciu: Am fost un copil foarte puţin sociabil şi dintotdeauna am preferat să mă ascund în casă printre cărţi, mai ales că tata mă învăţase să citesc la patru ani. Aveam foarte multe jucării, o ladă imensă care acoperea întreg covorul de nu se mai putea călca pe jos. Totuşi, jucăria mea preferată era făcută de mine: aveam o colecţie de omuleţi din resturi de ceară şi de săpun, îi ţineam într-un fel de fagure din cutii de chibrituri lipite între ele cu aracet şi toată ziua imaginam mici scenarii, poveşti care se petreceau între omuleţii mei. Era micul meu teatru de păpuşi. Pe urmă, pe la 10 - 12 ani, am început să fac “mini-spectacole” pe malul Pocloşului, îmi regizam vecinele, era jocul nostru preferat, de altfel singurul joc pe care îl conduceam eu. La celelalte jocuri nu mă descurcam prea bine, nu aveam spirit practic. Mi se pare foarte amuzant să îmi amintesc cât de des se certau “actorii” mei între ei, nimeni nu voia să joace rolul negativ, toţi voiau să fie prinţesa… Acum, bineînţeles, actorii profesionişti gândesc exact invers…

Rep.: De ce aţi decis să plecaţi din Târgu-Mureş, un oraş destul de bogat în ceea ce priveşte teatrele? C.B.: Eu am plecat la Bucureşti tocmai pentru că Târgu-Mureş nu era un oraş destul de bogat din punct de vedere teatral, nu pentru un debutant. Am absolvit UAT Târgu-Mureş, am lucrat un an la impresariatul Teatrului Naţional şi mi-am dat seama că nu am nicio şansă, nu aveam nici măcar idee de unde şi cum să îmi încep cariera. Atunci m-am gândit că în capitală sunt câteva zeci de spaţii teatrale de toate mărimile şi felurile şi sunt sute de studenţi la actorie şi absolvenţi cu care îmi pot face experimentele teatrale care mă interesau. Şi cred că am gândit foarte bine: de când sunt aici, de aproape şapte ani, am regizat vreo 13 spectacole pe texte de Sartre, Beckett, Shakespeare, Eugen Ionescu, Apollinaire, Caragiale şi am avut de fiecare dată sala plină. În plus, am avut şansa câtorva întâlniri extraordinare cu Cătălin Naum, Tomi Cristin, Sanda Manu, Amalia Ciolan, Alexander Hausvater, David Esrig, Maia Morgenstern, oameni care au fost generoşi şi m-au lăsat să stau lângă ei şi să învăţ meserie.

Rep.: Ce alte activităţi aveţi la Bucureşti?C.B.: Fac teatru, scurt metraje, scriu, pictez... Duc o viaţă absolut boemă. În ultimul an am frecventat mult cercurile literare... Văd multe spectacole, inclusiv venite din alte ţări, mai ales în festivaluri, iar la asta nu prea aveam acces la Mureş.

“În teatru, îl prefer pe Shakespeare, în primul rând. Nici nu concept să nu îi pun în scenă toate textele la un moment dat”

Rep.: Ce simţiţi atunci când faceţi teatru/regie?C.B.: Nu ştiu ce simt când fac teatru, dar ştiu că atunci când nu fac teatru nu mă simt bine...citiţi restul interviului în ZI DE ZI

De azi sunt scriitoare...

Acesta nu este un blog personal. Mă gândesc de multă vreme să îmi fac un blog, dar nu am curajul să îmi expun sufleţelul intemperiilor umane, decât bine înfofolit în coperţi şi ISBN. Diferenţa dintre o carte şi un blog îmi pare diferenţa dintre un actor care stă în costum, în mijlocul decorului şi se exprimă folosind cuvintele lui Shakespeare şi altul care s-a urcat pe scenă (gol) ca să vorbească liber despre el însuşi.

Dacă voi degenera, totuşi, într-un fel de jurnal, el va fi destul de impersonal, pentru că va cuprinde doar evenimentele din jurul lansării volumului meu de debut, POEMA DESNUDA. Voi pune mai mult accent pe fapte, nu pe milioanele de gânduri şi senzaţii care trec prin mine. Iată:

Ieri a fost o zi ciudată, a premierelor, deoarece:

1. cartea mea a ajuns în librării,
2. eu am ajuns la editură şi am ţinut-o prima dată în mâini (de fapt, mi s-au pus în braţe deodată 20 de exemplare, un colet)
3. primul exemplar a fost cumpărat (de la Cărtureşti), fapt semnalat cu bucurie la telefon de o prietenă (Cristina) care a săvârşit actul
4. am dat primul autograf (unchiului meu)
5. am lansat primul trailer al cărţii, pe care îl puteţi vedea aici:
   
   Trailerul e mai mult o glumă, nu are legătură cu POEMA DESNUDA (sau cine ştie?). Cred că voi ruga actorii să povestească nişte peripeţii de la filmare, a fost foarte amuzant...
   Ah, da, o altă prietenă (altă Cristina), care se măritase cu o zi înainte, m-a sunat să mă felicite, spunându-mi că o carte e ca un copil. Şi m-am gândit deodată cum ar fi, la maternitate, să vrei să-ţi iei pentru prima dată în braţe copilul şi să ţi se aducă 20 de exemplare...