miercuri, 7 septembrie 2011

E important să ai o voce!

Ieri am dat un interviu Sorinei Bota, pentru Radio România Cultural. Un interviu prin telefon despre POEMA DESNUDA - şi am tremurat ca pe vremea când aveam examene orale la Litere... Cred că v-am mai spus că în facultate mi-am picat TOATE examenele orale, deşi, de cele mai multe ori, ştiam foarte bine răspunsurile... În liceu am avut noroc, profesorii mă lăsau - numai pe mine - să răspund în scris la întrebări (salutări Liceului Pedagogic din Târgu-Mureş:)...

Cui îi place să stea în picioare, în faţa unei mulţimi de oameni plus o autoritate înarmată cu stilou şi catalog şi să se simtă ridicol spunând versuri, citate, rezumate? Um, probabil că actorilor. Iubesc actorii, dar niciodată nu mi-am dorit să fiu actriţă!

Vouă nu vi s-a întâmplat să vă juraţi în timpul sesiunilor de examene că, după absolvire, vă veţi alege o meserie în care să nu mai daţi niciodată vreun examen? Ei, bine, mie da! Şi poftim ce meserie mi-am ales!

Timiditatea mi se pare una dintre cele mai grave boli. Teoretic, omul ar trebui să fie în stare se adapteze la orice şi să evolueze, eu chiar cred în asta. Treci prin viaţă şi înveţi. Până şi răul de maşină mi-a trecut la 20 de ani, când am lucrat un an ca impresar artistic la Teatrul Naţional din Târgu-Mureş. Mai mult, pe la 30 de ani, am început să suport măslinele, a căror simplă imagine mi-a întors toată copilăria stomacul pe dos... Timiditatea, însă, e tare rezistentă... Îndată ce un reporter îmi cere un interviu, mi se face rău de frică.

Pe de altă parte, mă gândesc că e important să ai o voce şi să o faci auzită! Pentru ca liderii de opinie să nu mai fie oamenii cu bani (şi nimic altceva), modelele culturale să nu mai fie maneliştii şi fetiţele fără creier al căror unic merit este viteza cu care se dezbracă sau mariajul pe care îl fac cu milioanele sau numele cuiva. Aşa că rabd şi mă lupt cu timiditatea. Uneori am noroc şi dau interviuri în scris. Alteori...uf! De fapt, nici nu ştiu cum e mai bine: când dau un interviu în scris, nu am emoţii şi interviul e mai cinstit, mă reprezintă mai bine - dar abia atunci când interacţionez live cu reporterul se creează adevărata comunicare. Aşa că, nici eu nu ştiu cum e mai bine...

Oricum, e în mod sigur mai bine să dai interviuri radio decât interviuri video! Pentru că nu am încă interviul de ieri, vă postez aici nişte videointerviuri cu mine, aşa, ca terapie. Jur că niciodată nu am avut curajul nici măcar să le urmăresc până la capăt... Anyway, vorba englezului, practice makes better!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...