Să vă povestesc ce mi s-a întâmplat acum patru seri (povestesc abia acum pentru că de atunci tot împachetez şi aranjez - m-am mutat):
Eram într-o casă foarte boemă din Piaţa Romană împreună cu câteva prietene şi deodată o actriţă, d-na Dora, a început să ne citească din POEMA DESNUDA. Şi nu ştiu cum a trecut vremea şi a citit tot poemul! Timp în care cititoarea şi ascultătoarele s-au amuzat copios, iar eu am avut emoţii ca la o premieră şi puţină febră, ca atunci când mă aflu în prezenţa bărbatului care îmi place, în primele zile în care dragostea se cuibăreşte în suflet.
Pe mine, periodic, mă apucă descurajarea şi mă întreb pe cine interesează, de fapt, un volum de poezie şi mai ales al meu. Uneori sunt egoistă şi îmi pare, parcă, rău că nu am ţinut POEMA în sertar, numai pentru mine... Lectura asta semi-publică m-a făcut, însă, să lucrez cu poftă la continuarea epopeii, pentru că mi-am dat seama, ascultând cuvintele mele în gura d-nei Dora, că povestea mea trăieşte şi că s-a transmis exact aşa cum am trăit-o eu în capul meu. Ştiu că uneori scriu alambicat, ca în cel mai autentic jurnal (destinat focului, nu publicării); că uneori mă deranjează semnele de punctuaţie şi nu le pun; că uneori mă joc cu cititorii - aşa că m-a surprins foarte tare felul în care o actriţă (bună!) reuşea să intuiască notele triste sau vesele ale diverselor pasaje ale POEMEI, chiar dacă nu cunoştea bagajul biografic care a dus la notarea lapidară a unei imagini sau a alteia.
Şi nu m-am mai temut să mă arăt lumii aşa cum sunt...Goală:)
Crista Bilciu - Autoportret (acuarele şi pastel pe hârtie), 2010
PS. Dacă faceţi click pe imaginea de mai sus, puteţi vedea imagini din prima mea expoziţie de pictură - de anul trecut. Cât despre lectura POEMEI DESNUDA, d-na Dora mi-a promis că vom face şi o sesiune filmată, cât de curând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu