sâmbătă, 24 septembrie 2011

Catre cititori

Am primit o provocare de la Diana Coman, care îmi răspunde pe blogul ei la postarea mea anterioara, despre lipsa de reacţie la POEMA DESNUDA. Pentru ca îmi place foarte mult dialogul (mai ales cu oameni necunoscuţi, deoarece fiecare om nou poate ascunde în suflet şi creier o tolbă plină cu bunătăţi), voi răspunde punctual la întrebarile Dianei, pentru ea şi toţi ceilalţi interesaţi.

1. De ce cartea ta?
Poema desnuda
Dragă cititorule, POEMA DESNUDA nu a fost scrisa pentru public si este o carte prea personala pentru ca eu sa pot vorbi despre ea. Asta nu neaparat pentru a-mi proteja intimitatea, cat mai ales pentru ca sunt atat de apropiata de ea, incat mi-e imposibil, asa cum ti-e imposibil sa mai distingi corect un obiect pe care il tii prea aproape de ochi... 


POEMA DESNUDA m-a obsedat de cand ma stiu. Am inceput sa lucrez la ea, in mintea mea, pe la 10 ani, atunci cand omul pe care il iubeam cel mai tare (bunica mea) s-a sinucis. Visam sa inventez o metodă de a face oamenii nemuritori, să creez o realitate paralelă pe care să o populez cu toti mortii mei dragi, un fel de rai, cu totul şi cu totul din cuvinte. Intr-un fel, cartea mea este un cimitir idilic. Oricum, abia pe la douazeci si ceva de ani am inceput să mâzgălesc 5-6 caiete cu mici fragmente incoerente despre care nici eu nu intelegeam multe - si abia aproape de 30 de ani, in numai cateva nopti (trei sau patru) am scris, dintr-o suflare, forma finala a POEMEI.


Publicarea ei a fost o simplă întâmplare (am vorbit despre asta în interviuri, le găseşti dacă "frunzăreşti" blogul). Altfel cartea stătea şi acum într-un cufăr...


2. Cine ești tu?
Cine sunt nu e neaparat o chestiune relevantă pentru cartea mea şi e, în orice caz, o întrebare atât de complexă, încât creierul meu intră în colaps la simpla ei pomenire. Orice încercare de a răspunde la ea mi se pare hilară.... Din deformare profesională, îmi vin acum în minte cel puţin trei răspunsuri din dramaturgia universală... Dacă vrei să mă cunoşti ca regizor, asta e mai simplu: te invit la spectacolele mele, dintre care cel mai tare mă reprezintă "Experimentul Hamlet".

Pentru că tu doreşti să ştii cine sunt mai ales fără să părăseşti spaţiul virtual, poţi citi despre spectacolele mele AICI (scuze, e cam deranj pe site-ul meu, dar informaţia e acolo). Să ştii, însă, că teatrul îl poţi gusta cu adevărat numai pe viu.

Dacă vrei să mă cunoşti ca scriitoare, google nu îţi va fi de folos. Îmi public literatura foarte rar online şi cred că m-am explicat suficient în postarea anterioară: nu cred în textele trunchiate. Eu, până acum, în toţi aceşti ani, am scris un singur text, chiar dacă ramificaţiile sale au luat forma unor poezii de sine stătătoare. În plus, sunt foarte autocritică: într-o vreme am publicat texte, după alta mi s-au părut foarte proaste şi le-am şters... Scriu şi rescriu foarte mult.

3. Ce așteptare îmi creezi pentru cartea ta?
Din păcate, vânzarea nu prea e punctul meu forte, pur şi simplu nu am talent pentru asa ceva - şi, sincer, decât să mă chinuiesc să îmi vând singură o carte sau un spectacol, prefer să profit de timpul acela pentru a scrie altă carte sau a construi alt spectacol. Nu vreau să mă consideri arogantă: pur şi simplu nu ma pricep decât la pus cuvinte pe hartie şi pus actori pe scenă. Când fac asta, caut propriile mele raspunsuri, atât.


E drept că trăim într-o eră a suprasaturării cu informaţie şi că e de înţeles că majoritatea cumpără, teleghidaţi, produsul cel mai mediatizat. Doar că, vezi tu, literatura nu este un săpun sau un nou detergent care curăţă orice pardoseală, fără discriminare. Literatura e discriminatorie: ea nu e pentru toţi. Şi nu mă refer la faptul că analfabeţilor, de exemplu, le este inaccesibilă, ci la faptul că, indiferent de inteligenţa sau educaţia ta, poţi rezona cu un autor şi cu altul nu. Mie, de exemplu, nu îmi spune prea multe poezia lui Blaga. L-am citit, dar nu mi-e drag să-l recitesc - asta nu înseamnă că Blaga nu e bun, e doar pe altă structură decât mine. Îmi plac foarte mult Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu, Angela Marinescu, Floarea Ţuţuianu, Emil Brumaru... Te ajută această listă foarte incompletă a "părinţilor mei literari" să îţi dai seama dacă ţi-ar plăcea sau nu să citeşti POEMA DESNUDA? Nu cred.


Îmi pare rău, dar singurul mod de a vedea dacă literatura mea ţi se potriveşte este să o încerci. Te duci la librărie, o iei de pe raft şi o deschizi la prima pagină. Dacă o poţi lăsa din mână, o pui înapoi pe raft. Dacă nu, o iei cu tine. So simple...

4. Care e drumul pe care merge cartea ta?
Întrebarea aceasta mi se pare cam ambiguă şi, oricum, cred că am mai răspuns la ea de câteva ori. Cartea mea nu merge pe niciun drum. Nu îţi va salva viaţa, nu te va scăpa de indigestie şi nu îţi va scoate petele de pe covor. Ea doar îţi oferă o lume pe care tu nu ai mai vizitat-o, o lume cu totul şi cu totul nouă, ca Lumea Minunilor Alisei. Ce sens are să îmi ceri atâte pliante şi flyere de reclamă, când ţi-ar lua mult mai puţin timp să te arunci în gaura iepurelui şi să vezi singură? A, nu ştii în care gaură să te arunci, pentru că spui că ai biblioteca plină. Adică, mă întrebi, de ce nu ai merge în schimb să explorezi Africa sau altă ţară, Alaska sau China?... Chiar, de ce? Nu e normal să le vizitezi pe toate?...


Eu, pe lângă faptul că sunt scriitoare, sunt, în primul rând, o cititoare feroce şi, crede-mă, niciodată nu am stat să aleg, aş merge şi în Africa şi în Alaska şi peste tot şi aş hotărî pe urmă, după ce am văzut cu ochii mei, în care loc mai vreau să mă întorc. Am în biblioteca mea cu 3000 de cărţi un raft - unul singur - pe care stau la mare cinste cărţile pe care le vizitez des, ca pe nişte prieteni.


5. De ce m-aș încrede în tine?
Îmi reprosezi ca blogul meu e neprofesionist facut, si asta pentru ca am pus un fundal rosu si "eternul widget cu pisica"...


Draga Diana, blogul meu e locul unde ma simt eu bine. Blogul tau e simplu, negru pe alb, foarte bine. Jur ca nici nu am observat până acum şi nici nu am obiceiul să intru în casele oamenilor numai pentru a le critica talentul la design interior, mă interesează ceea ce au oamenii de oferit, nu ce şi-au pus pe pereţi, mai ales în case de împrumut. Sunt nouă în blogosferă si mie, acum, aspectul blogului meu îmi place foarte mult. Când nu îmi va mai plăcea, îl voi schimba, pentru ca îmi plac schimbările. În orice caz, nu pot să sufăr lipsa de culoare şi în camera mea nevirtuală toate lucrurile sunt roşii sau portocalii, în nuante aprinse: pereţii, patul, imprimanta, ceştile, lumânările, săpuniera. Cât despre pisici, le ador şi sufar că duc o viaţă mereu pe fugă şi nu îmi pot permite să cresc una reală. Aşa că am un pet virtual. Indiferent cât de uzitat îti pare, eu îl gasesc bine făcut şi pentru mine e un element anti-stress, care mă ajută să scriu.


Îţi spun toate acestea, deşi nu ar trebui să mă justific in faţa nimănui pentru gusturile mele, chiar dacă ele par îndoielnice. Nu am pretenţia să mă placă toată lumea (ar fi un semn de alarmă), dimpotrivă, îi aştept în vizită doar pe cei care sunt pe aceeasi lungime de undă cu mine. Dar ţi-am răspuns pentru că (deşi te văd stând ezitantă la poartă, nesigură dacă să te repezi sau nu la gâtul meu) mie imi place dialogul cu tine. Fac de multi ani teatru şi acolo nu am feedback direct, aşa că, ceea ce mi se intamplă acum e fascinant...


Aşa că, îmi pare rău să îţi spun asta, dar chiar nu trebuie să te încrezi în mine, pentru că, repet, nu sunt un detergent universal. Cred că POEMA DESNUDA îşi va alege ea singură cititorii. Sper să fii printre ei, pentru că, deşi nu te cunosc, îmi plac oamenii care (îşi) pun mereu întrebări.

15 comentarii:

  1. Ceea ce-ti ceream/spuneam era pur si simplu mai mult dialog :) Si-n sensul acesta mi-ai raspuns, e un inceput, zic eu, foarte bun. Ce-i drept, mi-ai luat intrebarile extrem de punctual si precis, ca pe niste gloante de le-as fi tras in tine si pe care le-ai extras apoi unul cate unul, cu penseta. Si le-ai aruncat inapoi...

    Cum nu ceream nici pliante publicitare, nici retete de detergenti si nici teleghidare, ma vad inghiontita (de propria-mi placere a dialogului si a cartilor) sa mai raspund pe larg... o voi face mai pe seara ori maine cel mai tarziu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am vrut sa fiu agresiva... Astept raspunsul pe larg:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi plac discutiile inteligente , ma bucur ca v-am descoperit

    RăspundețiȘtergere
  4. Bun, eu imi iau floricele si ma sez sa vad lupta...de idei!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu intarziere neasteptata, dar e gata si raspunsul, iata-l: http://www.dianacoman.com/blog/2011/09/26/creatorul-si-spectatorul/

    RăspundețiȘtergere
  6. @danatoader Şi mie îmi plac discuţiile inteligente, te invit să participi fără rezerve.

    @Radu Invitaţia e valabilă şi pentru tine, decât să priveşti de pe margine, mai bine te arunci în "luptă". Sânge nu va curge, sunt pacifistă... Decât să ne demolăm reciproc, mai bine construim ceva împreună.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Crista

    Diana are parţial dreptate dacă încerci să extragi esenţa. Succesul de casă al unui film nu se traduce prin calitate ci prin promovare/reclamă. Acum, dacă tu doreşti doar să te exprimi, este perfect, ai făcut-o deja, dar dacă vrei şi tiraj, va trebui puţin făcută cunoscută acea carte, altfel cum să o cumperi dacă nu ai auzit de ea? Un agent sau manager nu va înţelege niciodată ce-i în sufletul unui artist dar fără el artistul moare de foame.

    Un trailer la un film mă poate ajuta să decid dacă voi urmări sau nu filmul în cauză, dacă este pe specificul meu sau nu. Similar, dacă nu fragmente din Poemă, atunci măcar o altă mini-poezie sau mini-proză făcută acum, despre ea, aducă o prelucrare, un trailer, scris în aceeaşi limbă cu Poema astfel încât cine rezonează cu trailerul să rezoneze şi cu Poema. Ca un model dacă vrei, nu ca un rezumat. Şi apoi, odată mulţumită de cum arată această prezentare, promovată puternic peste tot. Ar fi o idee.

    Posibil şi abordarea ta să fie bună, invitând cititorul ca fie şi de curiozitate şi în lipsa unui trailer să cumpere cartea. Personal înclin însă spre prima variantă.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Lotus Dar sunt pe internet fragmente din carte. Iar pe blogul meu sunt o mulţime de materiale promoţionale. Sunt deja chiar prea multe... Nu înţeleg ce mai vreţi de la mine, dragilor. Concret, ce?? Un trailer? Ok, zău dacă nu vă fac un alt trailer:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga Crista,

    Am gasit intamplator blogul asta, eu il stiam pe celalalt si ti-am citit raspunsurile la intrebarile Dianei.
    Din cate citesc aici, cred ca exista o proasta intelegere a propriul statut.
    1. De ce cartea ta?
    POEMA DESNUDA nu a fost scrisa pentru public.
    Tu ca regizor nu faci spectacole pentru public? Nu publicului te adresezi?
    Ca scriitor, nu tot publicului, cititorului te adresezi? Nu lui ii spui povestea? Nu tu esti acum actorul sau doar naratorul care impartaseste cel mai mare secret al sau cititorului?
    Cartea trebuie scrisa pentru public, altfel o pastrezi ca pe un jurnal sfant in sertar, ori impartasesti secretul doar cu cea mai buna prietena.
    Din momentul in care te-ai hotarat sa scrii si apoi sa publici, compunerea ta este indreptata catre ceilalti.
    Chiar daca scrierea ti se pare foarte personala, trebuie sa arzi aceasta etapa, trebuie sa fii pregatita pentru debut (ca si in teatru), trebuie sa existe distantare si obiectivitate fata de produsul creat de tine si dat lumii.
    Publicarea cartii nu ar trebui sa fie o simpla intamplare sau doar o simpla intamplare, chiar daca nu exista certitudinea de la bun inceput ca vei castiga x concurs, tu, ca autor sau ca regizor trebuie sa stii momentul in care esti pregatit pt a oferi un ceva important celorllati si trebuie sa ai grija sa nu transformi acest eveniment intr-o intamplare.
    2. Cine esti tu?
    Cine esti tu e foarte relevant pentru carte, cum e relevant sa stii cine esti si atunci cand faci un spectacol si cum e la fel de relavnt pentru un actor sa stie cine e, sau cum devine important pentru tine, ca regizor sa stii cine e actorul ala inainte de a-l lua intr-o trupa sau intr-un spectacol.
    Marea debusolare intr-un spectacol, ar trebui sa stii, e atunci cand actorul nu stie cine e si de ce se afla acolo. Vorba aia: unde?
    Si iata o intrebare care pare fie retorica, fie generala: de ce scrii, sau de ce faci regie, sau de ce faci spectacolul x?
    Trebuie mereu sa cauti, dar mai ales sa stii clar, foarte clar si sigur de ce faci un anume lucrur. Care sunt acele lucruri care te imping sa faci asta, in afara acelei pasiuni pentru.
    4. Care e drumul pe care merge cartea ta?
    Intrebarea nu mi se pare ambigua, doar gandindu-te pe ce drum merge un spectacol creat de tine, si stiind de ce l-ai facut, pentru cine, vei gasi sensul intrebarii.
    Cartea, ca si spectacolul trebuie sa salveze vieti, trebuie sa schimbe vieti, trebuie sa aduca moartea, trebuie sa aduca visul si ceea ce altii nu au spus, facut, simtit.
    Ce aduce nou un spectacol o carte? Pentru cine scrii, pentru cine il faci si de ce? Daca el/ea nu schimba vieti?
    5. De ce m-aș încrede în tine?
    Si cititorul, si actorul trebuie sa se increada in tine. Trebuie sa-i convingi, sa ti-i faci prieteni la o singura bataie de gene, ori la o tigara, ori stand pe un scaun si privindu-i, ori, ca autor printr-un ceva de tine stiut: autorul nu este invizibil, atata timp cat are contact nu numai virtual) cu cititorul sau potentialul cititor, ilpoate convinge. Convingerea nu se produce prin telepatie.
    A convinge si a te increde are marja de eroare, dar asta nu inseamna ca nu e posibil, important, necesar. Ei trebuie sa creada in tine ca-ntr-un dumnezeu, poate fi ideal, dar nu imposibil.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Medeea Iancu Dragă Medeea, am răspuns deja la aceste întrebări. POEMA DESNUDA nu a fost scrisă pentru public, am scris-o pentru că aşa am simţit eu şi am publicat-o din întâmplare 5 ani mai târziu, am povestit împrejurările aici În ceea ce priveşte punctul 2, eu nu am pretins niciodată că nu ştiu cine sunt, ci doar că nu e relevant pentru cartea mea. Citeşte postarea mea următoare: Lectura nu este un dialog cu autorul. Acolo explic mai clar. Şi aşa mai departe... Să ştii că e, totuşi, o diferenţă între un scriitor şi un regizor. În primul rând, regia e o meserie care se face în echipă, în timp ce scrisul e solo, poate merge şi până la solipsism... Oricum, multe dintre părerile tale despre teatru eu nu le împărtăşesc, dar fiecare are dreptul la propriile opinii.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Crista

    Eu nu vreau nimic. Dar dacă ai publicat acest articol ca o discuţie liberă cu cititorii, mi-am spus părerea... Da, există fragmente, dar ele sunt prin alte părţi, iar pe blogul tău când eşti întrebată, spui că nu sunt relevante sau utile în acest sens. Promovarea o faci la tine pe blog cum? Cu desene, coperţi de carte şi discuţii pe marginea poemei? E şi asta o faţetă dar nu la ea mă refeream...

    PS. Eu sunt în asentimentul tău legat de ce ai scris, dar nu vorbeam din punctul meu de vedere ci din punctul de vedere al promovării unui produs. Care nici nu contează că e carte sau faianţă de pus în baie.

    S-ar putea şi să mă înşel, erau doar gândurile mele.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Lotus N-aş vrea să fiu înţeleasă greşit: apreciez părerile tuturor, îi admir pe cei care şi le exprimă pentru că o fac, dar e dreptul meu să fiu sau nu de acord cu ele şi, mai ales, să fiu sau nu în stare să pun în practică nişte sfaturi care mi se dau. Nu mă simt în largul meu într-o promovare de tip agresiv. Răspund cu dragă inimă la întrebări şi curiozităţi, dar nu vreau cu orice preţ să îmi bag cartea pe gâtul nimănui. Sunt convinsă că ea, POEMA DESNUDA, este suficient de bună să răzbească şi singură. În schimb, nu înţeleg de ce mi se reproşează sinceritatea cu care îmi exprim nerăbdarea în aşteptarea feedback-ului...

    Cât despre punearea cărţii online, din păcate, e imposibil, nu pentru că sunt eu rău intenţionată sau ahtiată după bani (credeţi-mă, nu mă voi îmbogăţi din literatură!), ci pentru că am semnat un contract în acest sens. Nu am voie să ofer spre publicare, nici online şi nici altfel, decât fragmente foarte mici şi numai în scop publicitar...

    RăspundețiȘtergere
  13. Frunzarind comentariile, simt nevoia sa spun ca dincolo de strategii de marketing sau pentru cine a fost scrisa cartea, dincolo de personalitatea "efervescenta" a Cristei,sau alte aspecte nerelavante , Poema Desnuda este o carte buna, si care merita citita. Stiu ca, inca din clasa a cincea, printre primele lucruri invatate la literatura era diferenta dintre autor, narator si personaj. Nu stiu de ce am ramas in seara asta cu impresia ca aspectele discutate tin de forma si nu de continut, si sunt legate de autor si nu de carte. Si asta pentru ca nici unul din cei care au avut in mana aceasta carte, desi pot spune cat vor ca nu le place, nu pot spune ca nu este o carte buna!

    RăspundețiȘtergere

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...