miercuri, 28 septembrie 2011

Lectura nu este un dialog cu autorul

Introducere
Pentru cei sosiţi mai târziu pe blogul meu, vă aduc la zi cu evenimentele: pentru că mă lamentam eu pe blog despre lipsa de reacţie la POEMA DESNUDA, Diana Coman a sărit să-mi explice care sunt aşteptările unui potenţial cititor de la un autor nou. Bucuroasă de dialog, i-am răspuns la fiecare întrebare şi nici a doua replică a Dianei nu s-a lăsat mult aşteptată. Dar cred că abia acum înţeleg că întreaga dezbatere se învârte în jurul relaţiei autor-cititor, aşa că voi încerca să lămuresc, în această postare, ce cred eu despre aceasta relaţie...

Autorul şi opera, două destine paralele
Diana, să ştii că îmi face mare plăcere dialogul cu tine.  Dar, crede-mă că el, indiferent de răspunsurile mele, nu va ţine în niciun fel locul lecturii. Ştiu, tu nu asta vrei, dar dialogul cu mine nici măcar nu te va lămuri dacă să rişti (pierderea timpului, căci alt pericol nu paşte cititorii) şi să alegi POEMA DESNUDA sau nu. În urma schimbului nostru de postări de blog, putem deveni chiar şi prietene foarte bune, dar nici asta nu îţi oferă vreo certitudine asupra calităţii cărţii mele sau asupra gradului de plăcere pe care ea ţi-o va oferi. Cred cu tărie nu numai faptul că o carte, odată scrisă, are autonomie faţă de autorul ei - devine altcineva -, dar cred şi faptul că o carte nu oferă nicio certitudine asupra autorului ei. Şi viceversa. Citisem undeva că un om de proastă calitate nu poate crea o adevarată operă de artă - nimic mai fals. Creăm cu eul nostru ideal şi punem în creaţia noastră ce avem mai bun în noi. Autorul unui mare roman idealist poate greşi în viaţa de zi cu zi, pentru ca el e om. În biografia lui, omul poate pierde lupta şi, cu toate acestea, în lumea ideilor, din care face parte arta, el poate rămâne un învingător. Când am descoperit toate acestea, am fost dezamăgită. Apropo de Salinger care spunea că, atunci când ţi-a plăcut o carte, simţi nevoia să-l suni la telefon pe autorul său... eu, una, nu prea mai simt nevoia. Înţeleg că o carte reprezintă intelectul unui scriitor, nu etica lui...

Am cunoscut recent autori care m-au dezamăgit. Nu mă refer doar la actori care creeaza personaje atat de frumoase încat, după aplauze, ai vrea sa îl strangi în braţe pe Hamlet sau pe Estragon şi să îi iei cu tine acasă. Am cunoscut scriitori pe care îi iubeam pe hartie, dar care faţă în faţă s-au dovedit a fi nemernici la suflet... Regizori cu ale căror spectacole rezonam atât de tare de parcă eu le-aş fi visat, dar care s-au dovedit oameni străini, de care sufleteşte nu am reuşit să mă apropii. Până la urmă, diferenţa dintre actori şi ceilalţi creatori nici nu e atât de mare, felul în care actorul îşi îmbracă sufletul într-un rol seamănă cu felul în care scriitorul sau regizorul îşi îmbracă sufletul într-o poveste. Arta adevărată se naşte din năzuinţa sufletului nostru de a fi mai bun, de a trăi într-o lume mai bună. Sufletul tuturor creatorilor e mare, dar în cotidian nu sufletul conduce. Cel puţin aşa gândesc eu acum.







imagine din spectacolul meu EXPERIMENTUL HAMLET, Teatrul Podul, 2010
După demonstraţia de mai sus, e clar că dintr-o carte a mea tu, cititorule, nu poţi afla mare lucru despre mine, autorul. Evident, poţi găsi indicii despre inteligenţa şi cultura mea generală. Şi cam atât. Lectura este nu un dialog cu mine, autorul, ci cu cartea mea, care e o entitate diferită faţă de mine.

Dialogul carte-cititor e inegal
Evident, e mult mai uşor să dialoghezi cu autorul, care e un om, decât cu cartea, care nu răspunde.  Din păcate, dialogul carte-cititor e inegal, adica, in dialog, cititorul nu are atatea drepturi. Cartea îi vorbeste, dar el, cititorul, e mut. Cartea îl poartă prin lumi nemaivăzute, îi dăruieşte informaţii, îl face să vadă imagini, să trăiască emoţii şi să trăiască o vreme în alt timp, alt spaţiu, în viaţa altcuiva. Cititorul ce poate face în schimb? Doar să se simtă încântat sau revoltat, copleşit, fascinat etc. - în fine, să meargă la vale ca pe un tobogan - într-o viteză şi frumuseţe egală cu valoarea cărţii citite.

Dar, dacă cititorul nu poate răspunde cărţii, el poate, însă, raspunde curiozităţii altor potenţiali cititori. Şi, până la urmă, chiar autorului. Criticii literari (şi bloggerii -categorie care ar trebui deja inclusă în istoria literaturii) sunt nişte cititori profesionişti. Ei îndrumă alţi cititori şi dau un feedback autorului. Ei sunt vocea tuturor celor care aleg să nu răspundă provocării, adică dialogului. Pentru că, vezi tu, cititorule, dialogul nostru a fost început, de fapt, de POEMA DESNUDA, la apariţia ei. Vocea ei va ajunge la tine când o vei deschide şi abia atunci urmează primul răspuns al tău. Abia aştept să citesc cum ţi s-a părut călătoria. Iar eu voi avea atunci un foarte bun punct de reper pentru CARTEA A DOUA  A POEMEI, la care scriu acum cu mare elan.

POEMA DESNUDA poate vorbi singură
Dragă Diana, te rog să nu te simţi jignită când îţi spun că eu am dorit o reactie la cartea mea, nu la mine, pentru ca eu nu am pus un anunţ la matrimoniale. POEMA DESNUDA îşi caută sufletul pereche, nu Crista Bilciu. Dar nu e nimic în van, pentru că şi Crista e oricând bucuroasă de noi parteneri de dialog şi, de ce nu, de prieteni. Dar nu confund internetul cu canapeaua lui dr. Freud...

Internetul e, însă, plin de oameni care, sub protecţia anonimatului, se descarcă de frustrări sărind la gâtul unor oameni pe care nu îi cunosc şi nici nu au de gând să îi cunoască. Am avut tot felul de reactii la postarea în care mă plângeam de lipsa de feedback la POEMA DESNUDA. Unii m-au făcut naivă (şi, da, ştiu că o lună şi jumătate de la apariţie e un timp prea scurt pentru ca un debut să ajungă până la cititori). Alţii m-au făcut ipocrită, socotind lamentarea mea doar un fel de cascadorie publicitară. Altii mi-au reproşat că nu ştiu eu sa ma promovez şi mi s-au dat o grămadă de sfaturi, mai mult sau mai puţin fanteziste, cu mai mult sau mai puţin umor... Dar eu nici macar sfaturi nu am cerut in postarea aia, deşi nişte sfaturi bune şi bine intenţionate nu aş refuza niciodată...

Eu nu făceam decât să scriu ceea ce simt, cu toată sinceritatea. Sunt un om care a scris o carte, un om care are ceva de spus. E firesc sa astept ca POEMA DESNUDA să fie citită. E firesc să aştept un feedback. E firesc să fiu nerăbdătoare. E mai mult decat un debut, însoţit de emoţiile, nesiguranţa şi bucuria debutului: e ca şi cum v-aş fi pus în maini un jurnal, ca şi cum v-aş fi făcut o confesiune.

Oameni buni, ce vreţi mai mult de la mine??
Am mai spus, eu sunt, în primul rând, cititoare. Am crescut printre cărti, ba, când eram mică, mă şi jucam cu ele, ca şi cum ar fi fost cuburi: le puneam pe vrafuri şi îmi construiam o cetate în care ma ascundeam să visez ore în şir. În adolescen- ţă, căutam o carte perfectă. Nu perfectă în sine, căci aşa monstruozitate nici nu cred că există, ci perfectă pentru mine. Scrisă numai pentru mine, ba, mai mult, o carte care să se modifice în funcţie de mine, să-mi răspundă. O carte nesfârşită, o prietenă din hârtie şi litere. Tot aşa căuta Don Juan idealul feminin... Dacă n-am găsit această carte, am hotărât să o scriu eu... Dovada cea mai bună că nu am scris-o bine este că acum o scriu pe cea de-a doua... Dar niciodată nu am pornit la lectura unei cărţi cu o prejudecată, nu am vrut să aflu despre carte înainte de a o citi. E ca şi cum nu m-aş duce să văd un spectacol de teatru dacă nu am citit înainte textul dramaturgului respectiv...

Eu cred ca deja am vorbit destul de mult online despre cartea mea. Am dat un interviu pentru Agentiadecarte. Altul pentru Zi de zi, altul la Radio Romania Cultural. Plus alte câteva apariţii pe care nu le mai menţionez acum. Oricum, jur că am vorbit deja prea mult despre mine. Din acest moment, cred că a venit timpul ca POEMA DESNUDA să vorbească singură cu cititorii ei. Mi-ar plăcea ca unele dialoguri să fie publice, să le văd şi eu - aşa cum îţi doreşti ca un copil sau un elev de-al tău să aibă succes:)

O fi cartea mea un produs, dar eu, Crista, NU sunt un produs. Nu am de ce să încerc "să mă vând".  Nici personaj nu sunt, aşa că îmi pare rău dacă am contrazis idealul cuiva despre autori. Sunt cine sunt. Şi sunt foarte curioasă să ascult părerile voastre DESPRE POEMA DESNUDA.

...Ce-ar fi să citiţi cu toţii cartea şi, pe urmă, CHIAR avem subiect pentru un dialog?

12 comentarii:

  1. Crista eu cred că ai scris ”Poema Desnuda” pentru totdeauna nu doar pe acea perioadă dintre o carte și alta. deci acel totdeauna va avea ultimul cuvînt despre...în timp și cu răbdare. las-o să crească mare, așa cum l-am lăsat și eu pe Zoon Poetikon, la care am feedback mai consistent abia după doi ani, deși la apariție am avut lansări în patru zări ale țării. ai încredere în cartea ta, va merge pe propriile ei picioare și te vei minuna

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știu cum e cu poezia, dar ilustrația mi se pare interesantă.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Cristian Mulţumesc, nu am mai pictat de câteva luni, dar simt că mă voi reapuca în curând, am imagini noi care nu mă lasă să dorm:)

    RăspundețiȘtergere
  4. @George Asztalos Ceea ce am vrut să zic e că eu am încercat să spun TOT ce am de spus într-o singură carte. Nu am reuşit cu POEMA DESNUDA, aşa că acum mă iluzionez cu gândul că voi spune TOTUL în cartea la care scriu acum...
    Apropo, în câteva zile îmi lansez POEMA la Târgu-Mureş. Sper să ne vedem acolo...

    RăspundețiȘtergere
  5. In mod curios, se releva pana la urma faptul ca suntem de acord in esenta pe tema asta (vezi de exemplu ce ziceam un pic mai demult, aici: http://www.dianacoman.com/blog/2011/09/17/cartea-si-autorul/ ), dar nu suntem de acord in ce priveste implicatiile/consecintele acestei diferente clare dintre autor si opera. Iar ceea ce spuneam in raspunsul meu anterior e ca acest dezacord e in principal unul de abordare. N-am sa insist insa mai mult de atat.

    In orice caz, de vreme ce spui ca ai vorbit suficient despre Poema desnuda, inseamna ca nu mai ramane alta de facut decat sa astepti. Si poate sa consideri faptul ca si lipsa de raspuns e in fapt un raspuns in sine. Cum nu-ti raspunde insa exact la intrebarea pe care o pui (cum va pare Poema?), s-ar putea sa vrei sa descoperi intrebarea careia ii raspunde.

    Mie mi-a facut placere dialogul, oricum. Cand o sa ajung prin Bucuresti, am sa "incerc" cartea, pret de cat incape incercarea intr-o librarie. Pentru ca acum o conexiune, oricat de firava, cu ea. E chiar atat de simplu.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Diana Coman Credeam că eşti din Bucureşti, te-aş fi invitat la lansarea cărţii mele, să continuăm dialogul live :) Oricum, sunt sigură că şi în oraşul tău există cartea în librării. Dacă nu, te rog să mă anunţi, să informez pe cei ce se ocupă de distribuţie.

    Şi mie mi-a făcut plăcere dialogul. Dacă am spus că am vorbit deja prea mult, nu înseamnă că am vrut să pun punct, ci numai că nu aş dori să mă repet...

    RăspundețiȘtergere
  7. Ah, m-am exprimat eu incomplet. De fel sunt ploiesteanca (deci n-ar fi fost departe), dar mi-s de ceva vreme prin cele strainataturi... Cand e lansarea?

    RăspundețiȘtergere
  8. Încă nu am stabilit exact data, aştept nişte confirmări, pregătesc nişte nebunii teatrale cu ocazia lansării... Oricum, după jumătatea lui octombrie, pentru că până atunci sunt la Târgu-Mureş (lansez şi acolo).

    RăspundețiȘtergere
  9. Ah, pai atunci inca mai e posibil sa vin :) O sa fiu in tara o saptamana, incepand cu 19 octombrie, deci exista o sansa sa se potriveasca datele.

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce mişto ar fi, după toată povestea asta:)

    RăspundețiȘtergere
  11. @Crista

    Frumoase poze şi gânduri.

    Cred că postarea ta cu lipsa de feedback şi toată discuţia generată după aceea a fost interpretată uşor deformat de către unii dintre noi. Iar sfaturile primite încearcă să răspunda la ipotetica întrebare: cum să am succes mai mare cu cartea, adică să o fac mai cunoscută şi să se vândă mai bine.

    În ce priveşte relaţia dintre carte şi cititor, cred că ai dreptate, în sensul că o carte nu oglindeşte fidel autorul ei. Dar nici nu poţi face o regulă din asta pentru că există cazuri şi cazuri. Tot ce poţi spune cu certitudine este că nu poţi spune nimic cert.

    Însă câţi dintre oameni gândesc ca şi tine? Dacă să zicem 80% din popor vede o legătură între autor şi carte atunci promovarea autorului poate avea un succes material, concret în ce priveşte vânzările acelei cărţi. Ca un exemplu, după părerea mea, între viaţa de familie a unui politician şi abilitatea lui de a gândi şi de a lua decizii nu există o legătură directă sau prea mare. Dar pentru că părerea mea nu coincide cu părerea majorităţii, toţi politicienii sunt prezentaţi ca nişte familişti exemplari în campaniile electorale, asta asigurându-le un rating mai mare... Fireşte, este un compromis.

    RăspundețiȘtergere
  12. @Lotus Mulţumesc pentru aprecieri şi mă scuzi că răspund atât de târziu (mi s-a spart ecranul de la laptop şi, vreme de două săptămâni, corespondenţa mea a fost un chin, deoarece vedeam doar un colţ mic de imagine). Să ştii că încerc, în sfârşit, să mă împac cu ideea că nu pot sta ascunsă în dosul cărţii mele. Adică, aş putea, dar cred că prefer să îmi fac vocea auzită. Vocea mea, a Cristei Bilciu şi nu vocea unui personaj din POEMA DESNUDA!:)

    RăspundețiȘtergere

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...