vineri, 28 octombrie 2011

A doua lansare POEMA DESNUDA la Mureş

Ziua de ieri mi-am pierdut-o în lungul şi obositorul proces de recâştigare a statutului de bucureşteancă, aşa că abia astăzi vă povestesc cum a fost a doua întâlnire a cărţii mele, POEMA DESNUDA, cu cititorii ei din Târgu-Mureş. De data asta, am şi filmat (eu cu două minidv-uri nu prea grozave, plus ŞtiiTV cu un aparat profesionist), dar va mai dura puţin până când reuşesc să procesez imaginile, pentru că astăzi începe Festivalul Naţional de Teatru! Aşa că, pe moment, va trebui să vă mulţumiţi cu cuvintele mele şi cu cele câteva imagini făcute de prietena mea, Anda, cu un modest aparat de fotografiat de tip "săpunieră". (Ştiu că au mai fost în sală oameni cu aparate, trimiteţi-mi-le, vă rog, sunt maniacă în ceea ce priveşte înregistrarea, prin orice mijloace, a trecutului - acesta este şi motivul pentru care scriu!)

Deşi mi s-a spus că, într-un oraş atât de mic şi liniştit ca Târgu-Mureş nu poţi face două lansări de carte de poezie la numai două săptămâni distanţă, iată că şi de data aceasta a fost bine. De fapt, a fost atât de bine, încât dacă lansarea de la Bucureşti nu iese la fel de bine, voi fi dezamăgită de oraşul meu adoptiv! În atmosfera boemă de la Teatru 74 s-au adunat, de data aceasta, vreo 30 de oameni şi s-au vândut 16 cărţi. Data trecută, la lansarea de la Universitate, mama a numărat vreo 70 de oameni şi s-au vândut 32 de cărţi. Ştiu că pot părea o fiinţă mercantilă să gândesc în cifre (îmi amintesc cum, la 14 ani, când am citit jurnalul lui Michael Jackson, m-a impresionat neplăcut faptul că el tot timpul se gândea câte exemplare s-au vândut din nu ştiu ce album al lui), dar gândul meu este: dacă 100 de oameni s-au adunat să mă întâlnească şi aproape 50 au devenit cititorii mei (asta în condiţiile în care preţul unei cărţi mi se pare mie, care duc o viaţă boemă şi consum foarte multe cărţi, exorbitant) - ei, bine, atunci înseamnă că tot am făcut ceva bine când am scris POEMA DESNUDA!
De data asta am fost mai lucidă (data trecută, de emoţie, nu am apucat să spun nici măcar "mulţumesc" celor care se adunaseră la lansarea mea). Nici acum nu am apucat să spun "mulţumesc"... aşa că vă spun acum, tutror celor din Târgu-Mureş, MULŢUMESC!
Dar acum am apucat să înţeleg ce se întâmplă... Vă fac sumarul pe scurt:
La început, Nicu Mihoc a citit un fragment care i-a plăcut din carte (vă voi pune o mostră în curând).  Apoi au vorbit Cornel Moraru, Al CIStelecan şi... Cristina Timar, pe care dl. Cistelecan a prezentat-o ca fiind cel mai promiţător critic din tânăra generaţie. Dumitru-Mircea Buda nu a putut să ajungă la eveniment... Pe urmă, Veronica Buta mi-a pus o întrebare care mi s-a părut suficient de alunecoasă ca să pot bate câmpii pe marginea ei vreo 15 minute... Alte întrebări nu mi s-au mai pus, cred că logoreea mea a speriat pe toată lumea... Apoi am dat, din nou, autografe... Jur că e greu să dai autografe! Pe urmă am dat un interviu la ŞtiiTV... Dacă recitesc înşiruirea asta, îmi dau seama că nici nu aveţi cum să înţelegeţi din ea cât de bine m-am simţit la lansarea mea de carte!
Dar lăsaţi-mă să revin cu detalii în zilele ce urmează: mai am de recuperat şi fotografii şi filmări... Mai am amintiri care, deocamdată, stau ascunse...




2 comentarii:

Cartea pe care nu sunt în stare să o nasc

Există o carte la care scriu de peste 6 ani. De fapt, în 2011, când am publicat prima mea carte ( "Poema desnuda" ), un ciot di...